Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Poezii

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

Einladung

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



Poezii romanesti, Radio TV Unirea

Mihaela Oancea

 

Câte un sens

Stăpânul podelei coșcovite
s-a visat acoperit de flori de salcâm,
stând ghemuit, în liniștea rotundă,
capabilă să germineze veșnicii.

Azi, preferă să aibă simțurile paralizate
de un coniac
băut la o șuetă cu muncitorii
sătui de atâtea reabilitări de blocuri.

Aruncă discurile de vinilin, șevaletul
și tot ce-i amintește
de rugina înfrângerii, de patimile-i arse;
acum nu mai poate fi decât
demiurgul căruia îi scapă mereu
câte un sens.


 


 

Mihaela Oancea

 


 

Mihaela Oancea

 

Adam și Eva

Cei doi se caută mereu prin atâtea existențe,
de fiecare dată când se-ntâlnesc zâmbind
cât pentr-o veșnicie.

Știu că mălinii viscoliți sunt jeliți
în alte și alte moduri,
că arta respiră țărâna, dar din ea necontenit
încolțesc mlădițe.

Tocmai de aceea aleg
să nu plângă toată moartea din lume, altfel
ne-am trage cu toții peste ochi bucata de pânză
și ne-am narcotiza pentru a uita
că venim și plecăm
atât de singuri.


 


 

Mihaela Oancea

 

Atac de panică

Urăște morbul aciuat între vertebre,
asemenea durerii ascuțite din podul palmei,
voind să tragă obloanele
mult prea înainte de vreme.

Visează monocrom
uși dincolo de care cineva încearcă
să se strecoare, să pună de partea cealaltă
măcar un picior. Se sufocă.
Simte că e întors pe toate părțile
ca în magazinul de electrocasnice
când eziți să iei ori ba
mixerul cu mai puține viteze.

În ținutul mlăștinos, plouă cu soare;
oamenii mișună care încotro,
fiecare turnând peste atacurile lui de panică
un strat de var și încă unul de pământ -
ca o spulberare a memoriei
ce se încăpățânează uneori
să pulseze.


 

Mihaela Oancea

 

Triunghiul

Știa că îl vei recunoaște numaidecât;
mirosea a liliac și-a flori de salcâm,
iar unghiurile îi adăposteau palme
cu ochi adânci
și-atât de luminoși, încât
înțelegeai că nu ai deloc
destinul unui bulgăre de sare
ce-și urmărește străin
topirea în apă.


 


 

Mihaela Oancea

 

Ceramică

Accentuezi ochii anotimpului ploios
cu roșu și negru (pentru efectul acela de maiko
ce ți se pare seducător);                                        
rostogolești un drops sticlos,                                  
privești umbrela rămasă de la ea,
dar păstrezi pe chip indecizia amintind
de fabula cu măgarul lui Buridan.

Totuși, durerea necicatrizată
trebuie uitată în trepte,                              
într-un regressus ad uterum,
până în ziua în care vreun curios
va descoperi, într-un tumul cu manta de piatră,
un vas cu pântecul bombat, un licăr al durerii            
prinse în ceramica-ncrustată
cu pastă albă.


 

Mihaela Oancea

 

Cu capul plecat

Pun câte un picior înaintea celuilalt;
în pădure, un sâmbure de ghindă
naște anomalii sublime și chiar aici, sub stejar,
umbrele dezvăluie chipuri
eliberate de timp.

Doar tăcerea, nesuferita,
încă mă confiscă în duh
când ușilor false li se surpă oasele,
iar privirea
mi-e arborată-n bernă.


 


 

Mihaela Oancea

 

Plouă alb

În saloanele halatelor negre,
cei deteriorați, atinși până la os de rugină,
sunt înghiontiți cu lungi cozi de mătură,
geamurile lor astupate nelăsând să se vadă
cum plouă alb.

Cu gesturi lemnoase, de miriapozi masivi,
se târăsc și aplaudă
rarele foșnete ale cearceafurilor apretate
ori ritmul în care păsările lovesc
sticla scoicii care-i adăpostește.

Un halat alb se dă de-a berbeleacul printre paturi;
azi îi va învăța cum să-și țină respirația
până se vor împrieteni
cu veșnicia.


 

Mihaela Oancea

 

Ritual

 

Se fac șapte ani
de când privirea i-a ruginit
în hăul unei răni domesticite.
 
Plouă ca prin sită. Acum
se scot acele de siguranță
prinse de inimă și
se îngroapă tăcerile.


 


 

Mihaela Oancea

 

Zilnic

Pe sub poartă, se perindă
siluetele celor cu pielea de caolin;
unii trec grăbiți, alții, cu priviri de metal topit,
scrutează arcadele geminate,
caută în piatră
simptomele veșniciei.

Se respiră adânc, cu plămâni puternici,
în locul în care e dăltuit conturul umerilor
unor îndrăgostiți prinși osmotic
într-un sărut.


 

Mihaela Oancea

 

Evadare

 

Fără să stea prea mult pe gânduri,
desfrunzite, de dimineață au decis să fugă;
fluierând, au luat-o la picior
executând piruete pe-asfaltul încins ori
trecându-și brațele
prin îndoielile celor care priveau uluiți
această manifestare firească.

Ademenite de aroma venită de la covrigăria
din capul străzii,
și-au comandat câteva ciudate împletituri
privindu-le cu haz;
preț de câteva secunde au poposit
la o terasă
unde au sorbit bucuroase
limonadă cu mentă și miere.

În parcul din apropiere, le-au răsunat glasurile
minute în șir
în timp ce experimentau noi senzații
pe tobogan, pe tiroliană
ori rostogolindu-se în baloanele gonflabile - Zorb.

S-a creat însă vâlvă, curând sirenele anunțând
evadarea cuvintelor dintr-un bookshop
cu prea multe rafturi
sufocate de singurătate.


 


 

Mihaela Oancea

 

Ascunzători la vedere

 

Se-aprind și se sting becuri
în toată clădirea.

Sătui de marasme,
încordați ca niște soldați în tranșee,
unii mai destoinici
pipăie pereții spațiului elastic
(aflat încă în termen de garanție!)
câutând prin dedalurile clădirii
vechi căi de mântuire
și-un îndreptar
de autenticitate.

În continuare, ne purtăm de mână
propriul orb bătrân,
cât timp ușile se deschid și se-nchid
cu scâncet vâscos.


 


 

Mihaela Oancea

 

Obișnuințe

 

Unul, la colțul blocului, vinde verticalitate

la preț de nimic,

altul, ținând în lesă doi câini Samoyed,

știe cât de încăpător poate fi omul,

așa că insistă să te învețe

cum să falsifici smerenia.

 

Te-nchizi în casă –

azi ai chef să citești

Oameni și șoareci.


 


 

Mihaela Oancea

 

Preparatio

Pentru că sunt mai multe feluri
de a dormi,
ieri alese a strânge mai tare la piept
perna
cu urme de suflare bătrână.

Așteptarea îi sufocă un colț al inimii,
durerea continuă a-i biciui trezia,
așa că îngăimă ceva fără noimă,
se ridică, întoarse sulfina pusă la uscat
în loc umbros
și plânse neputința infiltrată
de ceva timp
între discurile fiecărei expirații.

Azi, sub lespezi viscolite de singurătate
putrezesc filamente de lună
ce-au dus pe brațe visuri
cu miros rânced.


 


 

Mihaela Oancea

Într-un timp fara maluri - pictura Marc Chagall,  Lovers with half moon

 

Într-un timp fără maluri


Pentru a nu dilua sensurile

sătule de atâtea cristalizări,

am ascuns povestea

în bulbii unei fucsii de apartament

și-am învățat să pictăm totul

cu cele șapte degete;

 

lumea ne-a devenit caleidoscop

în nuanțe de galben, albastru, verde ori roșu -

 

cam tot de atunci,

îndrăgostiții lui Chagall zboară liberi

într-un timp fără maluri,

mereu mână în mână.


 


 

Mihaela Oancea

De peste o jumatate de veac


De peste o jumătate de veac

Oamenii cu chip de câini

vegetau muzeistic

în binecunoscutele pijamale

cu dungi sălbăticite;

 

concentrați, citeau ziare,

fără nicio urmă de tresărire

în fața albului halat incomod

perindat prin încăpere.

 

Împărțeau salonul

cu doi iepuri somon

și câteva bufnițe supărate

din pricina lipsei de răbdare

a personalului medical.

 

Retras la geam pentru a fuma,

coiotul cu chip de om

le sesizase tuturor

dualitatea.

În inima lui ningea absurd

de peste o jumătate de veac.


 


 

Mihaela Oancea

 

 

Zi de ianuarie


Pe palierul nostru,

un bătrân își ascultă boala

cum îi croncăne prin artere;

sprijinit pe cadrul metalic,

privește nimicul

cum umblă

în papucii lui de casă,

în halatul lui de poplin,

prin viața

care încet-încet

nu-i mai aparține.

 

La mezanin, cofetarul îmbujorat

pune plăcintele la cuptor.

Știe că pe la amiază,

clientela va amușina galantarele

pline de baclavale, marțipan și turtă dulce.

 

Undeva departe,

cu aspect de argint polizat,

hibernează, în vizuina lui,

cerul.


 


 

Mihaela Oancea

 


În anotimpul cireșelor


N-am știut niciodată

ce te tulbura cel mai mult seara, pe verandă,

când îți aprindeai pipa,

lângă umerii goi, parfumați, ai iasomiei –

 

să fi fost vaierul lumii tăvălit în copitele cailor,

siluetele munților logodiți cu bucata lor de cer

sau, poate,

galeria de umbre mătăsoase

precum pisicile de Angora,

strecurate în grădina tuturor trăirilor tale?

 

Azi nici nu vreau să aflu. Mi-e de ajuns

cum mă strângi la piept, tăcut,

cu grija de a nu speria

somnul câtorva lăstuni

regăsiți în anotimpul cireșelor.


 


 

Mihaela Oancea

Realitate fracturata - Mircea Doinaru, Ombre-lumiere

 

Realitate fracturată

Ți se gârbovesc în brațe
copacii tineri, sătui
să tot vâneze
stele creionate pe asfalt.

Privești în gol.
După un proces autoscopic,
spațiul se-ngustează,
macină treptat
fărâme
din iluzia lui perpetuă.

Strigi. Printre silabe fracturate,
printre clipe arse,
câteva urme de cenușă
se cațără pe trepte de sare,
prinse de mâini –
altar mărturisind
sângerânda lumină ascunsă.

Târziu. Migdalate,
clipele ronțăie boabe de struguri
și se țin departe, cu discreție.

 


 

Mihaela Oancea

Photismos - victor brauner masques d5631408h


Photismos

Într-un du-te vino al ușilor batante,
ghicești grimasa diformei realități
din ceașca de cafea,
privești o doamnă plictisită ce rupe bilete
la o expoziție de antichități,
zapezi prin anotimpuri
săltând ca în copilărie, pe șotron,
zâmbești calin, în stânga și în dreapta,
alergi după un autobuz sterp,
dimineața, pe ceață,
observi ciocârliile
prăbușite pe trotuar
și tuturor le pare că, de fapt,
e prea devreme pentru tragedii
ori că n-avem, în general,
timp pentru a dizolva norii
între gene.

La un moment dat, anotimpul măceșelor
îți aburește toate geamurile interioare
lăsând să se deseneze cât se poate de clar
adevărul realității înțelese și de Ivan Ilici
într-un târziu.


 


 

Mihaela Oancea

Hiatus - imagine Mircea Doinaru

 

Hiatus

Pribegirea era stearpă, zdrobitoare -
sunet al trunchiului nopții
prăbușite peste ochiul
deprins a nu descifra nicio taină
fără celălalt;
era blestem al speranțelor cărunte,
al rănilor atâtor ploi
scufundate în delirul
unei clipe.

De-atâta timp îl uitase pe creste,
oglindit în hăul
oceanului pleșuv,
până a devenit un Argus
condamnat să nu vadă,
doar să pipăie
golul ce se căsca sfidător
în jur și în sine.

Recent,
hoinarului prin cârciumi
pline de igrasie
i-au rămas doar tălpile
să caute
nesupunerea timpului.

 


 

Mihaela Oancea

Calauza - Emil Dobriban


Călăuza

Ramurile tale
cresc în mine
inoculate-n celule,
stăpânind teritoriul
ce rezistă acum
atât gerului alb,
cât și incandescentei cascade
rostogolite spre tâmple
cu voluptate ferină.

Cerbii mi-au năvălit în pupile,
dar au îngenuncheat blând,
ca într-o mânăstire,
purtând pe coarne
flori de colț - mlădițe de rai
în care se-odihnește înaltul.

Așa am aflat
că-s binecuvântată
prin tine - arbore
al propriei mele existențe.

 


 

Sifora Sava

Faguri de verde

 

Nu  se  vinde !!!

Nu  se  vinde !!!
Persoana  mea  este:
Un  ”Templu  - Divinitate  - Trinitate”

Nu  se  vinde !!!
Persoana  mea  este:
”Părinte  -  Jerfă  - Demnitate”

Nu  se  vinde  !!!
Sănătatea  mea…
Organe  descomplectate:
”Valori  -  Briliante  - Private”

Nu  se  vinde !!!
Țara mea.
”Lumină – Luptă – Libertate”

 


 

Sifora Sava

În tacerea pietrei


Război

Înpotriva războaielor
Să  vă  oprească…!!!
Lacrima  mea  înebunită  de  teamă.
Plătindu- vă  vamă  VĂDUVĂ.

Să  vă oprească…  !!!
Zâmbetul  încremenit  de  copil,
Căutându-şi   TATA
Printre  ruine  sânge  şi   zgură.
Plătindu-vă  vamă  ORFAN.

Să  vă  oprească… !!!
Plângând  în  cascade  frumoasa NATURĂ
Omorâtă  de  atom.
Plătindu-vă  vamă  IREMEDIABILĂ.

Să  vă  oprească… !!!
Lacrimă  zdrenţuită  sufletul  meu
Şi  versul  meu  cernit  îngenunchiat  la  DUMNEZEU.


 

Sifora Sava

Faguri de verde

 

Spirala timpului

Izvor împletit,
în ideea eternă – spirala timpului.
Liant al muncii permanente rodind.
Sărbătoarea iubirii prelinsă-n amintiri.
Bucuria copiilor jucându- se în tine.
Bucuria bătrânilor micșorându-și pași.
Buchetul universal al talentelor,
inspirațiilor, realizărilor, evoluțiilor.
Ce s-ar fi făcut… fără tine ?!
”Eternă spirală a timpului. ”
Mulțumindu-ți pentru perfecțiune
și echitate umană…
Eu pentru tine mă voi stinge…
cândva într-o secundă spiralată,
părăsind cuibul, număra-voi…
perle albe și negre pentru eternitate,
din minusculul meu timp…
De – cro – no - me – trând !
…………………………………………………..
Și am să te iau cu mine, dincolo…
cum să rămâi singur,
în toamna miraculos de frumoasă ?!
……………………………………………………
Miliarde de secunde…
spiralate – oamenii !!!
************Înțelepciunea*** Creației  !!!

 


 

Sifora Sava

În tacerea pietrei


Toamna 

La  porţile  sale  de  aramă...
numărata-ţi...de  câte  milenii...
toamna ne cheamă ?
Nu  uită  să  aducă...
mireasmă  de  vânturi şi  ploi,
în  glia  trudită  de  noi.
Parfum  şi  culoare,
esenţă  din  soare.
In  „mere  eterne” ca  dragostea
noastră  visată  de  tremurul
luni  pe  bolta  albastră.
Iar  strugurii...au  „gust  de  paradis”
cu „sâmbure  de  nucă”  am scris,
poem  de toamnă binecuvântată,
covor  de  fructe,  de legume
şi  de  frunze  e  grădina  toată.
.................................................
Iar  rândunica  ce - a plecat,
despică  văzduful...
„Salută  copiii în anii noi ai şcolii !

 

Miroase

Miroase... a  toamnă...
Miroase... a  şcoală...
Miroase...  a fructe coapte.
Mireasmă-s....
 „Ideeile  străluminate”
 din noapte.
Paletă  de  frunze....
Culege  vântul din ram...
Lacrimi  grele  de  ploaie,
Prelinse  pe  geam.

 

Vers

A  merge  din  noapte,  spre zi.
A  înpleti... a despleti...
În  versuri...
Cu  mintea  cea  mai  clară.
„Etern al omenirii... tezaur de lumină”


Tonuri

E aerul  ce  trece...
Din  cald  spre  rece.
Făcînd  din...

Verde – galben...
Roşu  -  ruginiu...

În  mii  de  tonuri...
Nu  mai  ştiu...
M-a  fermecat...
Şi  toamna...şi  pădurea...
Şi  am  rămas... scriind...
Cântând... pictând...
Iubind... aiurrea !


 Linia albă

Strălucirea  soarelui,
Toamna,
Micşorează  linia  albă
 a  orizontului...
Din  care  curge  ziua.
Iar  amurgul  înserării...
Despletit  cu o oră,
Mai  devreme...
Pătează  necuprinsul...
 Cu  freamăt  tomnatec.


 

Mihaela Oancea

Faguri de verde

 

Faguri de verde

Chemări înfrunzite
ard depărtări cu aromă de pin;
o corabie de jăratic,
uitată anume într-o pictură de șevalet,
sculptează păsări
ale căror nume le-am rătăcit demult,
în cerdacul primilor ani,
lângă ghivecele cu mușcate
și, mai cu seamă,
lângă surâsul tău
nins de neîmblânzite primăveri.
Spre seară, decupează faguri de verde
pe care-i așază pe munte, sus,
chiar acolo, pe partea stângă,
în dreptul inimii.

 


 

Mihaela Oancea

În tacerea pietrei


În tăcerea pietrei

Colţii brazilor mușcă din noapte,
tăcuta noapte
mută ca Sfinxul săpat în piatră;
acolo sunt zăvorâţi toţi anii
pe care i-am deșirat;
aşteaptă la stânca din munte,
cuminţi -
oi împietrite în staul,
pândind nemurirea.


 

Mihaela Oancea

Langa pisica albastra - desen Alina Ghiulai

 

Lângă pisica albastră

Câțiva iriși indigo
își deschid aripile șifonate de somn;
scormonitori,
ochii de catifea ai pisicii albastre
strigă
silabisind un miracol
petrecut chiar acum
în orașul medieval.

Afară, în năvodul ploii,
se prind oamenii
cu pașii grăbiți,
ascunși sub gulerele ridicate
ale mantalelor
neîncăpătoare
pentru niciun fel de miracol.

Doar lângă pisica albastră,
un copil desenează
insistent
păsări de zăpadă
ciugulind dimineața
de semințele ei aurii.


 

Mihaela Oancea

Doruri cu miez verde -gheorghe-petrascu


Doruri cu miez verde

De când curge înfrigurat
ruginiul
prin ochiuri de dumbravă
și-un mise en abyme
se ascunde între pleoape,
de atunci
dorurile cu miez verde
își rostogolesc
clinchetul
până la marginea toamnei.

Departe, în savana africană,
rinocerul își ascute cornul;
el doar visează
la iarna ce se va aprinde curând,
prin ținuturile noastre -
o mare hibernală
viscolind
doruri cu miez verde.

În somn,
rinocerul privește uimit
cum oile albe,  
scânteind din copite,
adorm pe plai
făcând ca de fiecare dată,
la culcare,
semnul sfintei cruci.


 

Mihaela Oancea

Angoasa de searare - the-painter-to-the-moon-1917

 

Angoasa de separare

Odată trezit viu, adulmecă târziul
strecurat prin piețe, prin cearceafuri de spital,
prin bărcile pescarilor cu pânzele umflate
și începe să învețe
cum să vâneze de unul singur
angoasa de separare
care aleargă în niște pijamale subțiri,
cu dungi hipnotizante.

La început, îl sperie mai cu seamă
cum din spatele unui decor de carton
se prăbușesc replici șoptite de bătrânii
ascunși acolo pentru actul final.

Merge neînsoțit. Știe că vânatul în turmă
i-ar speria prada cu miros de muzeu
și-apoi e o luptă atât de personală,
că nu-și dorește spectatori.

La un moment dat nu mai întinde arcul,
pentru că prada e bătrână
și deja aparține ființei lui extinse,
ființă în care moartea
e rana nerăbdătoare
să se închidă.


 

Mihaela Oancea

Gand de buburuza (2)

Gând de buburuză

 

În grădină-i zbor și larmă,
Gâzele roiesc de-a valma;
Buburuza vrea s-adoarmă
Pe un crin mai mic ca palma.

Ochi agili o urmăresc
Piciorușele cum ține,
Libelulele-o bârfesc
Că nimic nu-i iese bine.

- Uită-te la ea, surată,
Spuse-ncet o libelulă;
N-are haz, nu-i zvăpăiată,
Cred că-i snoabă și fudulă!

Ține stângul peste dreptul,
Na! Așa se doarme-acum?
Comentă și păsăretul,
Nu găsiră nimic bun.

Mult râdeau și-și dădeau coate
Că nu poate, nu le-nfruntă,
Doar că cea vorbită poate!
Ba așa le și cuvântă:

- Că faci una, că faci alta,
Că e mult ori că-i puțin,
Lumea îți discută soarta,
Unii pleacă, alții vin!

Oare nu e loc pe lume
Pentru orice vietate?
Am uitat de fapte bune,
Vrem să facem noi dreptate?

Iar ca liniște să am,
Multe nici că bag în seamă;
Joc cinstit pe-al vieții ram
Și gândesc la toate calmă!

Asta spuse și tăcu.
Gâzele se rușinară,
Avea dreptate acu'
Făr' temei o judecară.

Azi o lecție-au primit –
Să nu vorbească-ntr-o doară,
Să respecte, că-i cinstit,
Făcând viața mai ușoară.


 

Mihaela Oancea

Hai la hora!

 

Haideți la horă!

Să jucăm hora, surate,
Uite-așa și-așa!
Stâng, drept, stâng și apoi bate
Uite-așa și-așa!

Mergem iute și-napoi
Uite-așa și-așa!
Drept, stâng, drept, haideți și voi
Uite-așa și-așa!

Toate ne prindem în horă
Uite-așa și-așa!
Iacă tropotim de-o oră
Uite-așa și-așa!


 

Mihaela Oancea

Sa nu te pui cu Soarele! (2)


Să nu te pui cu Soarele!

 

Un curcan cu glasul mare
Greu s-a apărat de Soare
Și oricât privea în zare,
Nu găsea nicio scăpare.

Vara-ntreagă a umblat
La cămașă descheiat,
De privea din bătătură,
Spre mingea de jar, cu ură.

Mic hamac și-a construit,
Dar nici chip de răcorit,
Chiar la umbra a doi nuci,
E doar foc – să te usuci!

Soarele s-a răzbunat,
Căci anul trecut, prin sat,
Se plimba lin, cumpătat,
Iar curcanul l-a aflat,

De raze l-a ciugulit,
L-a-nvârtit, l-a amețit,
De teamă că el, străinul,
Ar veni să-i ia tainul.

Na acum! Găsește leac!
Dar curcanul e buimac!
Față de-astrul nărăvaș,
El e ca un iepuraș!

Chiar deunăzi l-a găsit
Sub un coviltir pitit;
Cu talent de acrobat
Peste tot l-a alergat!

Mai apoi râzând i-a dat
Bobârnac de-a căzut lat
Și-a-nvățat curcanul nostru
Lumii care-i este rostu' !


 

Mihaela Oancea

Borne si o cravata verde-menta

 

Borne și o cravată verde-mentă

Tenace, îți creezi jocul
cu fiecare celălalt întâlnit,
până când imaginea lor meteorică
se diluează și bornele se succedă
ca un zbor fără termen limită.
Unii te-au uitat, alții încă te cercetează
întrebându-se cine este cu adevărat hiperboreeanul ăsta
căruia îi flutură mereu o cravată verde-mentă
și care duce mai departe
soarta profetului Daniel aruncat în groapa leilor.

Li s-au tocit și plăcile ouija,
și tot nu te-au aflat!
Tu, cel cu cravata verde-mentă,
ai timp doar să-ți tragi sufletul
și să germinezi cât mai mult verde
până la următoarea bornă.


 

Mihaela Oancea

Inscriptie - Marc-Chagall-Birthday-1915


Inscripție

 

Era curent. Ușa s-a deschis ca o mângâiere pe furiș.

O știam timidă aidoma unui pangolin,

însă atunci a ales să-și dezvelească

un umăr de existență

și, până să vedem cine era,

am fost atinși de aceeași boală

inscripționată ulterior chiar în registrele

de stare civilă.


 

Mihaela Oancea

OSATURA TACERII

 

Osatura tăcerii

Întrebările se iveau între noi
precum flora spontană,
dar celulele tăcerii le dilatai
atât de mult, încât îmbrățișau
scheletele de corali
din mările calde
și chiar o sanda părăsită în Cuaternar.
Stăpân al acestei osaturi a tăcerii,
devenai un laviu de pe care ușor-ușor
plecau toate umbrele
într-o necunoscută procesiune funerară;
păstrai un surâs gol,
înflorit orgolios.
Nu te-am mai deranjat.


 

Mihaela Oancea

Aromitoare vesnicie


Aromitoare veșnicie

Un fluier răsună aici, pe aproape.
Mai sus, într-un joc inocent,
norii se trag de mustăți;
din când în când, admirativ,
fac reverențe ciocârliilor
ce nu se opresc să respire,
ci zboară și cântă de dor.
Așa-i că nu ai sesizat când,
ștrengărește,
cineva a dat iama prin oveze?
De-ai fi mai atent, ai afla
că îngerii zornăie
în miezul bulgărilor de lumină
când sădesc
semințele
aromitoarei veșnicii.


 

Mihaela Oancea

Elegie pe-o lama temporala

 

Elegie pe-o lamă temporală


Acolo unde odăjdiile
nu sunt cunoscute,
într-o reminiscență de lume
potrivită unui ipotetic
pat procustian,
credeai, Adame,
că Eva ta
e idealitate pură,
atât de viu conturată
și totuși evanescentă
ca o nălucă
a minții înfierbântate.
Era doar o Dalila
plămădind
funest golem;  
nefericitul
a reușit
să bată cuie
în cerul fracturat,
să umple de răni
trupuri de heruvimi
și, cunoscând
umbletul singurătății,
să îmbolnăvească deja
fluturele galactic.

 

Mihaela Oancea

Necesitatea cuielor -  MarcelDuchamp-Nudedescendingastaircaseno21912


Necesitatea cuielor

Țipătul a despicat liniștea
capturată din rugul
pe care a ars nesomnul
de când te-ai pierdut
în cartografierea de ce-urilor
și-n umbre orfane
ce desenează alb pe asfalt
retina timpului
cu tot cu gresiile lui siluriene,
cu peștii osoși,
cu lut, trădare și cuie,
cât mai multe cuie -
și asta pentru a fi suficiente
oricâtor viitoare
răstigniri.

 

Mihaela Oancea

Liniste zmeurie

 

Liniște zmeurie


Liniștea zmeurie, benignă,
se rotea ca o insectă
care cerceta docilă
felii de veșnicie,
mugurii luminii puse la dospit,
și tot vâjâia în abajurul vesperal.
În fractalul acestei nemărginiri,
pe retina crepusculară,
desena cu tuș sepia
amintiri cu filamente de dor,
lanțuri nesfârșite de visuri
developate în camera cu ferestre oarbe;
iar noi
pătrundeam gradat
acea liniște zmeurie
și toate straturile devenirii noastre,
conștienți fiind
că trebuie să terminăm jocul
zâmbind.

 

Mihaela Oancea

Pt Taina resturilor de curcubeu - antithesis-1937, Victor  Brauner


Taina resturilor de curcubeu


Știi că nu-i ușor să umbli
cu sufletul prins de frigul unui osuar
și, de aceea, vrei să afli taina
resturilor de curcubeu
rămase între voi,
urcând și coborând
cu așteptări stivuite, mustinde.
Din când în când,
rădăcinile lor
te prindeau de umeri
cu degete de tarsieri ori
defilau mute,
cu rugi cicatrizate.
N-ai observat că, între timp,
visului pictat cu frunze de acant
culorile i s-au măcinat
în vanități de porțelan
și cineva a decupat
din realitatea mozaicată
câteva resturi de curcubeu?

 

Mihaela Oancea

Jocul cu solzi albi de timp - M. Catruna

 

Jocul cu solzii timpului alb


În auroră,
vârtejuri de fluturi,
adunați ca la șezătoare,
vorbesc
despre începuturi.
Mai devreme s-a încheiat
sabatul păpușilor sinistre
ce și-au întins tentaculele
în solzii din pustiuri.
Purtând o armură de-argint,
fereastra mă privește
încordată,
dar cu nădejdea că nu voi lăsa
fulgii întunericului, insecte viclene,
să se năpustească în ostrovul ei de lumină;
își zăvorăște instinctul,
curiozitatea cu care privea
lumea
succedată-n generații de-a valma;
ridică armura
și refuză jocul pustiului decolorat
căruia îi îngrop chiar eu, azi,
sub zăpezile mute,
ia cu solzii timpului alb.

 

Mihaela Oancea

Cuvintele, dervisi rotitori


Cuvintele, derviși rotitori


Scăpate din hamuri,

vorbele tale

au ciobit pereții de calcar,

s-au rotit precum dansatorii derviși

îmbrăcați cu fuste albe, ciudate,

cu dreapta înălțată spre cer

și cu stânga țintind pământul.

Deși retrase apoi

în chilia lor,

sub plafonul boltit,

cuvintele au rămas

o sectă interzisă.

 

Mihaela Oancea

vulpea si bursucul fudul

 

Vulpea și bursucul nătăfleț



Pe la prânz, fudul bursuc,
Puțintel cam nătăfleț,
Cântă și plimb-un coltuc
Scos, se pare, c-un hârleț,

Din uitată văgăună,
De sub lemn vechi, putrezit,
Negândind că-i hrană bună
Pentru cel mai flămânzit.

Merge-agale prin poiană,
Printre flori i-apare-n față
Cea știută de vicleană,
Da, chiar vulpea noastră hoață!

Ea găsise o teleagă,
Vechitură, făr’ de rost,
Nu era măcar întreagă
Și nici bună de-adăpost.

Însă îl zări deodată
Pe bursucul făr’ de minte
Și-l strigă așa îndată,
Lingușindu-l prin cuvinte:

- Hei, vecine, e uscată,
Hai să te plimb în teleagă,
Las-o și să mergem, iată,
C-am să-ți dau o pâine-ntreagă!

Meriți tu doar un coltuc?
Haide spune, n-am dreptate?
Vino-n vale, sub un nuc,
Și-i mânca pe-ndestulate!

Iar bursucul iute-aruncă
Vechi coltuc și brusc el sare,
Cumințel, ca la poruncă,
În teleaga primitoare.

- Confortabil stai, vecine?
- Da, da, da! zice fudulul
- Stai, dar află de la mine:
Hoțu-a păcălit credulul!

Mihaela Oancea

Vechi amici, prieteni noi


Vechi amici, prieteni noi!


 

Deodată-n al nopții ceas,
Iepurilă a rămas
Fără lemne pentru foc
Și-astfel... căldurică ioc!
Tremură cât tremură
Și de gânduri se luă:
Să încerce, cumințel,
La vecinul Aricel
Ce stă colo, vizavi,
Printre tufe argintii?
Chiar așa! își spuse-ndată
Și-o tuli ca în armată
La amicul Aricel
Când suflă un vânticel
Ce mai că nu-l luă pe sus
Răsucindu-l ca pe-un fus!
Ciocăni, dar zgribulit,
Brusc, în prag i s-a ivit
Urecheatul amorțit
Tremurând necontenit.
Din culcușul lui sculat,
Aricel s-a speriat,
A crezut că e război,
Că e confruntarea-n toi;
Bec aprinse ca să vadă
Ce se-ntâmplă, de e sfadă.
Și, văzându-l pe lumină,
Ciufulit și plin de vină,
Că l-a deranjat în noapte,
A-nțeles ale lui fapte.
Fericit că-i doar atât,
Nu război, ceva urât,
Îl primi calm pe blănos,
Zâmbitor, chiar bucuros,
Căci lui Aricel îi place
Binele de-l poate face;
În odaie-l găzdui,
Bun culcuș îi pregăti
Și-adormiră amândoi –
Vechi amici, prieteni noi!

Mihaela Oancea

Coincidentia oppositorum - Petru Udrea, Ascet u015Fi    pu0103gu00E2n

 

Coincidentia oppositorum



În tine stau toate –
Eşti clipă surprinsă pe-o pânză,
pictată-ntr-un timp al iubirii;
umbre se-nclină, volume glisează,
iar spaţiul fluid
tot visează.
Din umbrele grele şi dese,
cu forme rotunde, lascive,
se-adapă lumina, serenă,
te-atinge pe umăr,
cu deget de somn,
tresari şi asculţi
preschimbarea
din om în neom.
Treptat, îi deprinzi
mişcarea şi sensul;
priveşti prin lucarna eternă,
parabola revărsată pe-o pânză,
ascet şi păgân deopotrivă,
şi iute-n amiază
şi lin către seară,
uşor ca o frunză.

Mihaela Oancea

Norocul nu se vinde!


Norocul nu se vinde!


 

Trist, bursucul Peticel
A mers azi în iarmaroc
Să caute, spune el,
Măcar un dram de noroc.

Pictor ar vrea să devină,
Convins că are talent,
Dar, deşi nu vede-o vină,
Desenează neglijent.

În sticluţe, Moş- Martin
Ţine leacuri fel de fel -
Tincturi pentru orice chin,
Dar n-are ce cată el!

Veveriţa-l ispiteşte
Cu obiecte muzicale,
Peticel pasul grăbeşte,
Norocul să-i iasă-n cale.

La standul lui Iepurilă
Se vând străchini smălţuite
În căsuţa cu şindrilă,
De târgoveţ plămădite.

Bufniţa-l povăţuieşte
Să fie cu luare-aminte:
Talentul se şlefuieşte,
Iar norocul nu se vinde!

Mihaela Oancea

Curiosul Aricel

 

Curiosul Aricel


Aricel nu hibernează,
Căci nu vrea şi bună pace;
El pădurea studiază
Încântat de n-ai ce-i face.

Cu ghetuţe de carmin
Şi fular multicolor
Trece Aricel senin,
Pe sub brazi cercetător.

Încărcaţi de neaua deasă
Cu un strai de bumbăcel,
Pe ei gerul nu-i apasă,
Aşa-s învăţaţi de fel.

Par plutoane-aliniate
Sub cerul sticlos şi rece,
Cu steluţe croşetate
Lin ei iarna vor petrece.

Aricel se plimbă-acum
Cu o sanie roşcovană,
Zâmbind îşi croieşte drum
Printre brazi ce pier în goană.

Dar lui Aricel deodată,
Cum privea clar fascinat,
I s-a desfăcut o gheată
Şi năsucul i-a-ngheţat!

Tremurând el se ascunde
În culcuşu-i căptuşit,
În vis steluţe aprinde,
Vremea e de...adormit!

Mihaela Oancea

Fanstasmu0103 de iarna - Petru Udrea, Iarna


Fantasmă de iarnă

 

Departe de poveste,
nici gândul din amurg,
subţire ca o virgulă,
nu mai tresare
când îi urcă-n retină culorile.
Nemişcat, ascultă cum liniştea-n jur creşte,
adulmecă aroma ştiută, de brad,
şi i se pare că luna coboară iar,
doar pentru a-l urca
până la zboru-i zidit din lumină,
până la aripa-i ce respiră
dincolo de zarea
cu gene lăptoase.

 



Mihaela Oancea

Note de tu0103rziu - Ion Alin Gheorghiu, Gru0103dinile  suspendate

 

Note de târziu


Știu că mi-ai zâmbi și azi
ca în dimineața aceea jilavă
care își unduia coapsele răsfățate
cu moi arome de magnolii
și chicotea atingând
trupuri lipsite de secrete.
De-atunci,
împreună am învățat
că ploaia nu-i decât
o copilă ce râde
cu note de târziu în glas.

Mihaela Oancea

Dau pagina - Yuri Yarosh  CALE ALBE nud


Dau pagina


Un cuvânt tescuit de nepăsare
se rostogolește asurzitor
între noi,
cei care i-am aprins fitilul.
Zidurile se cutremură,
tencuiala a și-nceput să se crape,
iar zelosul Thanatos, scăpat din captivitate,
se dezlănțuie.
Pământul asudă, macină întrebările goale,
zvâcnește bolnav
și nimeni, absolut nimeni
nu mai așteaptă pe nimeni...
Dau pagina...atât de mult vreau să respir,
să alerg până dincolo de ținutul pietros,
acolo, în zăpada unei dimineți de aprilie,
să ascult liniștea
cum se rostogolește cu fulgi mari
peste câmpurile firii;
acolo vreau să-nvăț
din nou
să rodesc.

 



Arhiva poezii 2014
Arhiva poezii