Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

,,Experimentul Robinson Crusoe” de la Teatrul ,,Elvira Godeanu” Târgu-Jiu

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

,,Experimentul Robinson Crusoe” de la Teatrul ,,Elvira Godeanu” Târgu-Jiu

La Festivalul Internaţional de Teatru din Turda

  • interviu cu actorul Marian Negrescu –

 

 

Redactor Cristina Oprea

 

La Festivalul Internaţional de Teatru de la Turda a fost prezent şi Teatrul ,,Elvira Godeanu” de la Târgu-Jiu, cu un spectacol extrem de intersant, o viziune nouă asupra unui subiect cunoscut de noi din lecturile avute, Robinson Crusoe. Acesta a fost regizat de către un actor turdean foarte apreciat şi iubit, plin de forţă şi cu mare dăruire - Radu Botar.

Imediat după terminarea spectacolului am dorit să stau de vorbă cu actorul Marian Negrescu, un actor cunoscut în ţară, cu o mare forţă de expresivitate, cu trăiri puternice, pentru care, după cum mărturisea ,,libertatea este teatru.” Redau acest dialog pentru toţi cei care iubesc actorii şi apreciază munca lor. Oameni frumoşi care ştiu să dăruiască publicului şi să se dăruiască scenei.

Cristina Oprea: Ce caută actorii gorjeni la Turda?

Marian Negrescu: Am venit pentru proiectul acesta al acestui festival aici la Turda pe care domnul director Cătălin Grigoraş l-a făcut şi l-a făcut atât de bine încât, una peste alta, a adunat în opt zile de festival, zeci de manifestări teatrale. Asta înseamnă un lucru cert pentru mine că aşa cum am procedat şi la Târgu-Jiu unde acolo douăzeci şi patru de ani nu era un teatru, nu exista, acum există. Cătălin Grigoraş vrea să facă acelaşi lucru aici la Turda. Teatru, acest nume uriaş Aureliu Manea, trebuie scos la lumină, trebuie scos în lume şi eu cred că domnul director este pe drumul acesta bun. Din punctual acesta de vedere am ales să venim, să onorăm invitaţia, o facem cu mare drag. Spectacolul acesta cu Robinson este în regia unui turdean, Radu Botar şi bucuria deci e dublă pentru noi. Am venit să susţinem proiectele de la Turda. Este foarte posibil ca in curând chiar, în funcţie de timpul meu liber şi de o posibilă invitaţie care va veni de aici, să vin să fac şi o altă colaborare cu Teatrul Aureliu Manea din Turda.

C.O.: Pe domnul Radu Botar îl cunosc, l-am avut invitat în emisiune, am făcut interviuri cu domnia sa . Cum e ca regizor? Ca actor l-am văzut.

M.N.: Vedeţi, eu sunt un om privilegiat. Am jucat împreună cu Radu foarte mult, ca actori, mai ales spectacolul ,,Emigranţii” care a avut o carieră, a fost jucat de aproape o sută de ori, spectacole şi în străinătate. Radu este un şlefuitor. Chiar glumeam cu el şi i-am zis o dată la repetiţii, cu apa curgând pe noi, după cum vedeţi, că şi acum curge, i-am zis ,,auzi eu vreau să joc mai repede cu tine pe scenă, decât tu acolo în sală, că uite ce ne faci. Adevărul este că este extreme, extreme de intransigent, dar asta nu face nimic altceva decât să aducă spectacolul în acea zonă de adevăr, jucat şi atât de aproape de public, unde nu poţi să minţi, adică prin toţi porii trebuie să iasă din tine, bucăţica de adevăr şi asta a făcut Radu. Un fin, un fin observator al acestei poveşti. Oricum mai avem nişte proiecte împreună, o parte chiar aici la Turda şi sper să facem ca lucrurile astea să se întâmple. Pentru spectator, că pînă la urmă despre ei vorbim, nu despre noi.

C.O. Cum v-a marcat personajul?

M.N.: Un pic complicat pentru că era posibil ca acest personaj, pe această temă, să devină oarecum uşor necomunicativ pentru public sau poate neinteresant şi atunci a trebuit să muncim de două ori în a descoperi personajul pentru ca să scoatem din lăuntrul lui exact ceea ce v-am spus adineaori, bucăţica de adevăr. Ştiţi şi Richard al III-lea, el este un criminal dar are adevărul lui şi atunci în această zonă, fiecare actor trebuie să îşi apere personajul şi atunci am mers pe această zonă de descoperire, cu minuţie, a adevărului acestui personaj Robinson Crusoe. Sigur aici nu este vorba doar de libertate aşa înţeleasă pur şi simplu. E vorba de un principiu, e vorba de o filosofie, la mijloc, e vorba de a pune oglinda oamenilor în faţă şi de ai îndemna să se gândească ce înseamnă cu adevărat să fie liberi şi atunci să trăiască în spiritual acelei libertăţi, din aia adevărată.

C.O.: Pentru dumneavoastră personal ce este libertatea?

M.N.: Libertatea este teatrul, pentru mine, pentru că am trăit, am o oarecare vârstă, am o carieră care se întinde pe treizeci şi ceva de ani, patru ani de Teatru Naţional la Bucureşti, treisprezece ani Teatrul Naţional Craiova. Am construit un teatru la Târgu-Jiu de la zero. Faptul că am putut să fac un teatru, că după treizeci şi patru de ani în România s-a mai construit un teatru de stat, înseamnă că am avut această libertate, libertatea de a crea. Asta înseamnă libertatea, atâta vreme, o să rămân în ţara asta până la sfârşit, atâta vreme cât libertatea de expresie a mea, ca artist nu este într-un fel sau altul încălcată.

C.O.: Aţi construit un teatru. Teatrul pentru dumneavoastră este o familie. Deci Târgu-Jiu a câştigat prin construcţiile pe care le-aţi făcut. Dar personal pentru dumneavoastră ce aţi construit?

M.N.: Aş spune ce am pierdut, dacă vreţi, chiar adevărul nemijlocit.Faptul că am construit de la zero, de la nimic, de la o hârtie, un teatru, cu sediu, care acum are şase spectacole pe săptămână şi peste două mii cincisute de abonaţi, cu un festival de şaisprezece ani, cu un festival naţional de teatru care se vinde în trei zile. Toate astea au costat, m-au costat pe mine. Puţin dureros dar ăsta e adevărul, dacă tot suntem acolo. M-a costat familia, sănătatea. Vă spun ceva ce n-aş mai vrea să mai fac, m-a costat umilinţă, foarte multă umilinţă pentru că am zis că orgoliu puteam să îl am. Eram chiar şi pe poziţia de al avea, dar orgoliul sau faptul că poţi construe ceva pentru oameni, între astea două am ales să suport aceste umilinţe. Mărturisesc. Aş lua-o tot timpul de la capăt. Aş mai construi un teatru în România.

C.O.: Deci a meritat?

M.N.: A meritat. Singurul lucru care mă doare este umilinţa la care am fost supus până l-am construit, asta pentru că suntem întro ţară, aşa cum am văzut şi în această seară, uşor imperfect şi fiind uşor imperfect, oamenii care creează ceva, s-a făcut un teatru, asta înseamnă că s-a făcut o construcţie pentru o sută de ani. Plecând de la zero avem treizeci şi trei de mii de spectatori per stagiune într-o sală de două sute de locuri. Toate aceste lucruri înseamnă ceva. Aici s-a dus o parte din viaţa mea, mai exact douzeci şi patru de ani. La finalul acestor douăzeci şi patru de ani, exact acum când vorbim, de vreo trei luni, nu mai sunt directorul Teatrului ,,Elvira Godeanu”, Cosmin Drăguţă este interimar, din exact motivele pe care vi le-am spus. Dar nu asta este problema. Nu este problema în a fi director. Important este să fiu artist. Sigur am să rămân lângă teatrul acela atâta timp cât va trebui. Poate era frumos ca cei douzeci şi cinci de ani care se împlinesc anul viitor, fiind o cifră mai rotundă, să ne găsească pe alte poziţii, dar mă rog, asta contează mai puţin.

C.O.: După atâtea sacrificii, ce mai doriţi să construiţi în următorii douzeci şi cinci de ani?

M.N.: Pe termen scurt mi-am propus să îl ajut pe Cătălin aici la Turda. Foarte serios. M-a întrebat cum este cu sistemul de abonamente care la noi funcţionează, suntem singurul teatru din România, mă alintau colegii din teatru, cu ghilimelele de rigoare, când mă vedeau ziceau ,,uite a venit şi regele abonamentelor”, două mii cinci sute de abonaţi pe toată stagiunea. Deci nu e vorba de un abonament, Deci vă daţi seama. Ori atâta vreme cât reflexul de consum se creează întro societate, într-un spaţiu unde nu a existat un teatru profesionist înainte, aşa spun specialiştii, douăzeci şi cinci, treizeci de ani. Dacă după douzeci şi patru de ani teatrul de la Taârgu-Jiu funcţionează la capacitate maximă, asta înseamnă că lucrurile au mers ok. Ei, această experienţă a mea, vreau să o aduc acum, la rugămintea lui Cătălin Grigoraş şi să încerc să îl ajut pentru că mi se pare un om brav şi îmi doresc să facem şi din Turda să sune, să vibreze la fel ca şi Târgu-Jiu-ul, din punct de vedere al spectatorilor.

C.O.: În afară de al ajuta pe domnul director, veniţi să jucaţi la Turda?

M.N.: Da. Mi s-a propus lucrul acesta şi am acceptat. Depinde acum să vedem care v-a fi piesa.

C.O: Partener de scenă, Radu Botar?

M.N.: Radu Botar sau Cătălin Grigoraş şi ceilalţi colegi de aici de la Turda, bineînţeles. Pentru mine este foarte important, înţelegeţi? Casa mea, viaţa mea, înseamnă bucăţia asta de scenă, acuma că e aici, că e aiuea, contează mai puţin. Important este să poţi bucura oamenii şi dacă poţi să o faci, atunci contează mai puţin unde, Târgu-Jiu, Turda, Paris.

C.O.: V-a ajutat experienţa cu Silviu Purcărete?

M.N.: Absolut! Vă daţi seama să fi aplaudat întro sută de ţări timp de nouă ani de zile, între 1991 şi să joci, am avut, faceţi socoteala, aproximativ, şapte sute de reprezentaţii cu Phedra, Titus Andronicus, Ubu Rex, Lady Machbeth. Am jucat în nişte locuri în care teatrul românesc nu a fost până acum present – Singapore, Japonia, America de Sud, de Nord, Australia. Un spaţiu unde am deschis un uriaş festival al zonei Oceaniei, unde noi am deschis acest festival, care durează aproape o lună jumătate, Festivalul Zonei Oceania, iar primul ministru la recepţia de după, o recepţie dacă se poate numi aşa, de cinci mii de locuri, cinci mii de oameni erau acolo, a zis ,, sunt un consummator de teatru, nu mă pricep, nu sunt un specialist, dar un spectacol de o asemenea încărcătură (vorbea de Titus Andronicus), eu nu am văzut în Australia, în ultimii 50 de ani”. Când ţi se întâmplă lucrul acesta şi când alături de un regizor de talia lui Silviu, cunoşti şi înveţi ce înseamnă, acolo adevărul este dictatură, e de-adevăratelea, nu poţi să intri în scenă, la repetiţii fără bucăţica de adevăr. E o altă lume, a creat o formă de teatru nou, momentul acesta se încadrează în zona Grutovski, se încadrează în zona teatrului sărac, toţi acei mari creatori care au lansat forme noi de teatru. Silviu Purcărete este un creator care a lansat o formă nouă de teatru, ori asta la nivel mondial înseamnă foarte mult. A şi montat peste tot, la ora asta este cotat printer primii trei regizori din lume, deci experienţa cu el a fost o viaţă de-adevăratelea, am reînvăţat, am mai făcut şcoala o dată dacă vreţi.

C.O.: Credeţi că ar veni vreodată să pună în scenă la Turda?

M.N.: Să ştiţi că lumea poate nu ştie, dar spre exemplu când eram cu spectacolele de la Teatrul Naţional, el s-a dus la Râmnicu-Vâlcea, la Teatrul ,,Anton Pann” şi a montat acolo un spectacol, în timp ce era, deci făcuse la noi Ubu Rex cu scene din Machbeth şi Titus Andronicus şi a montat acolo un spectacol, cu care Teatrul ,,Anton Pann” a făcut o parte din traseele pe care le făcuse Teatrul Naţional din Craiova. Deci s-a dus la Vâlcea nu pe banii care i-a luat ulterior la Craiova şi ulterior în lume, s-a du spur şi simplu de drag. Depinde de proiectul care i se propune. Dar cred că numele lui Aureliu Manea poate să însemne ceva. Pentru că el, Aureliu Manea este la nivel istoric, un colos, un colos într-adevăr.

C.O.: Vă doresc succes. O ultimă întrebare. Dacă ar fi să o luaţi de la capăt aţi mai face teatru? Aţi mai face sacrificiile acelea?

M.N.: Da toate, cum am mai spus, le-aş face de a început. Singurul lucru cu care nu aş vrea să mă mai întâlnesc, v-am spus, este umilinţa la care sunt supuşi artiştii români de către autorităţi. Vor trebui să treacă ani de zile pentru ca să înţeleagă că aceşti artişti, care suntem în acest moment în Româniaăştia puţini, suntem zece mii în total, profesionişti în teatrele de stat şi câteva teatre particulare, aceşti zece mii de oameni fac ceea ce înseamnă imagine teatrală la nivelul României. Dacă nu vor avea grijă ca lucurile astea să se întâmple în continuare, dându-le, redându-le artiştilor măcar minimul de demnitate, lucrurile nu sunt în regulă. Artiştii nu sunt veleitari. Noi nu am făcut greve.

C.O.: Vă muţumesc.

 

Experimentul Robinson