Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

,,Mă tot duc...” interviu cu actriţa Oana Pellea

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 1
PoorBest 

,,Mă tot duc...”

interviu cu actriţa Oana Pellea

 

redactor Cristina OPREA

Spectacolul ,,Mă tot duc...” prezentat pe scena teatrului turdean ,,Aureliu Manea” cu prilejul Festivalului Internaţional de Teatru de la Turda a fost remarcabil şi impresionant, primind aplauzele bine meritate minute în şir. Cei doi actori de înaltă ţinută Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu.

Cristina Oprea: Bună seara! Sincer vă spun că sunt impresionată de spectacolul din această seară. S-au dat definiţii ale teatrului, dar dumneavoastră, cum îl vedeţi, că de trăit îl trăiţi maxim?

Oana Pellea: Nu ştiu cum îl văd. Îl iubesc. Nu ştiu să dau definiţia, dar ştiu că îl iubesc şi că pe scenă îmi e mai uşor, mai simplu decât în viaţă.

Cristina Oprea: E un privilegiu prin faptul că veniţi din arborele lui Amza Pellea?

Oana Pellea: E un mare privilegiu. Privilegiu e mai mult decât vă puteţi dumneavoastră închipui, care nu l-aţi cunoscut pe Amza, pentru că Amza în afară de geniu, era un om extraordinar şi era cel mai bun tată din lume. Şi am avut şi cea mai bună mamă din lume. O să vorbesc despre ei doi, de fiecare dată, în toate interviurile vieţii mele pentru că le datorez tot şi pentru că sunt iubirile vieţii mele. Tata n-a vrut să fac actoria şi spunea că e o meserie foarte grea, o profesiune care îţi mănâncă viaţa, nu era departe de adevăr, dar până la urmă n-a avut ce face pentru că sunt olteancă şi eu şi încăpăţânată şi din păcate n-a apucat să mă vadă pe scenă, decât o singură dată. În Institut m-a văzut, dar eu am jucat la două săptămâni după ce el a murit, am avut examenul de diplomă.

Cristina Oprea: Aţi avut un film sau cel puţin un teatru televizat în care aţi apărut amândoi.

Oana Pellea: Da. E,,Uşa de la baie”. Eu nu am vrut deloc să apar, el a avut o intuiţie extraordinară, parcă ştia că e singura dată când vom apărea împreună că insistat şi a zis ,,hai măi fata mea, că ai o secvenţă acolo”. N-am vrut deloc, deloc, eram foarte complexată şi de dinţi şi de toate şi că eram urâtă. Adevărul e că eram un animăluţ foarte ciudat, nici acum nu sunt altceva, dar atunci parcă eram mai sălbatică şi mai...şi ştiu că s-a spus, asta ştiu mult timp după aceea, lumea când mă vedea îmi spunea ,,vai, dar arătaţi mult mai bine decât la televizor”. Ştiu că s-a spus ,,vai, păcat de săracu’ Amza ce fată urâtă are”.

Cristina Oprea: Am văzut spectacolul de câteva ori şi vă spun sincer că aveaţi candoarea şi naivitatea vârstei şi se potriveau foarte bine.

Oana Pellea: Da, da, candoarea....şi se potrivea. Acum vezi ce te învaţă viaţa şi te întoarce şi...acum îmi face o plăcere enormă, n-am vrut să joc dar acum este unicul lucru în care mai apărem împreună.

Cristina Oprea: Şi mama?

Oana Pellea: Mama, la fe lca tata, la fel de extraordinară, la fel, au fost prietenii mei cei mai buni, una e să ai părinţi ideali, dar să fie dublaţi şi de prieteni, să poţi să vorbeşti orice, să poţi să te sfătuieşti, să poţi să....

Cristina Oprea: Am fost impresionată de ceea ce v-a spus mama dumneavostră cu câteva zile înainte de a pleca, viaţa se trăieşte...

Oana Pellea: Pe zile. Da. Ea mi-a dăruit, amândoi mi-au făcut daruri, nu numai viaţa, dar mi-au dăruit foarte multe.

Cristina Oprea: Şi de atunci, viaţa o trăiţi pe zile?

Oana Pellea: Pe zile. Absolut! Pe clipe. Dar nu-mi îngădui, adică nu îmi îngădui să fiu supărată, nu-mi îngădui să mă enervez, nu-mi îngădui şi chiar dacă se întâmplă, că sunt om din carne, sânge şi oase, dacă pământul din mine urlă aşa e pe fracţiune de secundă, îmi revin imediat şi îmi sună voacea ei în urechi şi în suflet.

Cristina Oprea: Despre iubire ce v-a spus mama?

Oana Pellea: Nu, nu mi-a spus nimic, nici mama, nici tata pentru că ei erau o explozie de iubire. Aşa au trăit amândoi ca o explozie de dăruire şi iubire. E ceva foarte rar să ai privilegiul să vezi asta.

Cristina Oprea: A fost o predestinare practic.

Oana Pellea: Da, da.

Cristina Oprea: Spectacolul din această seară de cât timp îl jucaţi?

Oana Pellea: Îl jucăm de douăzeci şi doi de ani. Replica din spectacol e reală, îl jucăm de douzeci şi doi de ani. E mai mult decât un spectacol. S-a transformat într-o nebunie totală. Îmi face o plăcere enormă să îl joc şi l-am jucat peste tot în lume. Şi l-am jucat şi în franceză şi în italiană. Am jucat ani, ani, ani! În Elveţia, am bătut toată Elveţia, toate teatrele din Elveţia. Ne-au chemat şi ne-au răschemat.

Cristina Oprea: Ce înseamnă ,,Mă tot duc...”?

Oana Pellea: În Elveţia, pentru că am vorbit acum, aveam un obicei, în România nu l-am mai continuat, pentru că noi l-am jucat în România mult după ce bătusem toată lumea cu el. L-am tradus în româneşte pentru că textul e în franceză. Acolo făceam discuţii după spectacol. Adică ne schimbam în hainele noastre şi reapăream pe scenă, lumea nu ieşea, lumea chiar nu ieşea, stătea şi ne aştepta şi mai stăteam o oră cu ei. Era extraordinar. Şi ceea ce era extraordinar era că ei îşi dădeau seama, prin întrebările celorlalţi că fiecare înţelege altceva sau aproape la fel, dar există nuanţe, pentru unul ,,Mă tot duc...” era moarte, pentru finalul spectacolului era că el moare, altul că era despărţirea doar aşa, altul cu o chestie metafizică, altul că este un fel de ,,Aşteptându-l pe Godot” şi are ceva beckettian. Deci fiecare, asta era foarte emoţionant că fiecare interpreta şi era foarte mirat de interpretarea celui de lângă.

Cristina Oprea: De fapt până la urmă vă transformaţi dumneavoastră în spectatori şi îi lăsaţi să evolueze.

Oana Pellea: Da, da şi noi răspundeam că erau foarte interesaţi de cum s-a născut spectacolul şi aşa mai departe. Era interesant.

Cristina Oprea: Aţi schimbat replicile din text?

Oana Pellea: Textul iniţial acoperea o jumătate de oră, în rest, toată partea cu teatrul îmi aparţine, gestul îmi aparţine, adică....îniţial era doar un joc între doi clowni, haios, cu replici extraordinare, dar nu avea....

Cristina Oprea: Nu avea tragismul acela al vieţii.

Oana Pellea: Da, da.

Cristina Oprea: Pentru o tânără care păşeşte pe drumul acesta al artei, spinos spun eu, al teatrului, ce sfaţi i-aţi spune?

Oana Pellea: Profesiunea asta se face cu viaţa ta. Şi atunci nu te joci cu chestia asta. Şi atunci nu faci. Sunt mulţi care fac acum facultatea să vadă cum e sau poate îmi foloseşte la altceva. Nu e cazul. Sunt foarte mulţi actori în România, intră pe capete şi mor de foame, problemele sunt mari. Nu e cazul. Mai bine căutaţi-vă lucrul unde pasiunea nu vă lasă să dormiţi. Dacă pasiunea pentru teatru nu pentru un text pe care îl interpretaţi nu vă lasă să dormiţi noaptea, nu mai vreţi să mâncaţi până nu rezolvaţi o problemă, dacă vedeţi doar asta în cap şi aşa mai departe şi simţiţi că arderea este reală, atunci da. Înhămaţi-vă pe drumul ăsta, e un drum greu, un drum superb dar e un drum de cunoaştere, nu-i un drum.... Lăsaţi succesul la o parte! Că nu e vorba despre succes în meseria aceasta, chiar dacă urlă lumea bravo, te aplaudă în picioare. Nu asta contează! Sigur contează că bucură, că oamenii primesc darul, dar cel mai important e drumul tău de cunoaştere şi drumul tău de a te întâlni cu tine. De aceea tot spun eu că nu există competiţie în meserie pentru că o competiţie e doar cu tine, cu limitele tale, cu o seară proastă a ta, cu faptul că îţi este rău şi nu trebuie să se vadă pe scenă sau faptul că, cum să spun, mii, mii de piedici care nu sunt decât în tine. Nu există în afară competiţia.

Cristina Oprea: E o formă de autocunoaştere?

Oana Pellea: E dor o formă de autocunoaştere. Şi în clipa în care găseşti şi te cunoşti şi te dezvălui şi te expui şi ai plăcerea şi voluptatea şi pasiunea de a dărui ceva de pe scenă în sală, atunci merită să faci profesia. Dacă o faci.... sunt unii care o fac pentru bani, alţii care o fac pentru succes, pentru flash-uri, pentru glorie...

Cristina Oprea: E efemer.

Oana Pellea: Eu am o vorbă foarte bună pentru că am văzut, când am avut premieră la Londra, am văzut, am păşit pe covorul roşu la Londra la cel mai mare cinema, cu Clive Owen în stânga, foarte emoţionată, fetele alea urlau ,, aaaaa, Clive”, când trecea Clive, urlau ,, aaaaa, John”, la fel şi pe urmă am văzut, pentru că s-a terminat filmul, întâmplător, am văzut cum se strânge covorul roşu. Deci, mare atenţie! Că el se pune, e fla fla, dar el se strânge şi a doua zi păşeşti tot pe pământ. Şi o iei de la capăt tot timpul.

Cristina Oprea: Cine e Oana Pellea?

Oana Pellea: Dar de unde să ştiu. Căutăm. În orice caz, acum m-am împăcat că nu mă plăceam. Acum mai stăm de vorbă, mai căutăm, mai vedem. Mi-a ieşit frumos.

Cristina Oprea: Cum aţi reuşit să treceţi peste pierderea, peste trecerea, peste plecarea părinţilor?

Oana Pellea: Nu ştiu să vă spun. Adică...Dumnezeu. Pentru că n-am explicaţie. Pentru că durerea a fost, realmente sunt iubirile vieţii mele şi când a plecat mama nu am mai vrut să continui nici meseria, nici nimic. Şi încet, încet.... Ea a avut dreptate pentru că mi-a spus ,,după ce plec apucă-te să munceşti ceva”. Tot ea mi-a spus şi m-a ţinut, eram aşa de disperată şi aşa.... Nu i-am ieşit niciodată din cuvânt, nici ei şi nici tatălui. Şi am început, am întrebat în vis ce să fac şi am văzut scris ,,Scaunele” de Ionescu. Şi ,,Scaunele” am făcut. Se joacă şi acum. Sunt paisprezece – cinsprezece ani.

Cristina Oprea: Şi pe viitor?

Oana Pellea: Păi, să vedem ce visăm. Sunt multe proiecte. Cam prea multe, dar să nu îl mâniem pe Dumnezeu, să fim sănătoşi, să fiu sănătoasă, să pot să le fac pe toate. Lucrez cu un regizor pe care l-am descoperit, aşa a fost viaţa, e un mare regizor dar nu ne-am întâlnit şi acum suntem foarte încântaţi că ne-am întâlnit – Victor Ioan Frunză. Îmi face o plăcere enormă să repet cu el, două titluri importante. Să fim sănătoşi. Şi să fie pace. Şi să ne lase politica să trăim.

Cristina Oprea: Este un ,,factor de risc”, factorul politic în mediul artistic, în mediul cultural?

Oana Pellea: Bineînţeles. Ca şi în toată existenţa noastră. Nu un ,,factor de risc” deocamdată. Ne mănâncă viaţa. Adică noi nu ne putem bucura, pentru că lucrurile sunt cum sunt şi se pot schimba de la zi la zi. Nu vreau să intru în asta. Dar e mult de muncă.

Cristina Oprea: Lucraţi cu tinerii?

Oana Pellea: Da, cum să spun, sunt foarte apropiată şi îi ajut cât pot şi cu spectacolele şi mă duc şi joc şi la ei.

Cristina Oprea: Aţi jucat la Naţionalul craiovean. Aţi jucat Shakespeare.

Oana Pellea: ,,Hamlet” cu Pintea şi Mihai Constantin. Da. Frumos a fost. În regia lui Tompa. Mi-e dor, spre exemplu să lucrez cu Tompa Gabor, pe care îl ador şi el pe mine şi nu ne întâlnim. Ne-om întâlni o dată!

Cristina Oprea: Mulţumesc frumos.

Oana Pellea: Cu tot dragul.

Acesta a fost dialogul cu doamna Oana Pellea. Din acea seară în mine s-a produs o mică schimbare. Am ascultat si eu sfatul mamei domniei sale şi trăiesc viaţa cu mai multă preţuire, ,,pe zile”. Vă multumesc distinsă doamnă pentru lecţie.

 

oana pellea