Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Cartea, o poartă spre mărturisire

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

Cartea,

o poartă spre mărturisire

Redactor Cristina Oprea

 

Sfârşitul lunii februarie conferă prin cele două sărbători ,,Valentine’s Day” şi ,,Dragobetele” o deschidere către luna MARTIE, luna în care doamnele sunt sărbătorite.

Dragostea şi respectul sunt două porţi prin care cuplurile fac primii paşi în viaţă. Şi cum nimic nu este întâmplător, nici evenimentul organizat de către Asociaţia Pensionarilor ,,Dr. Ioan Raţiu” din Turda nu a rămas fără rezonanţă. În colaborare cu editura clujeană ,,Ecou Transilvan” această asociaţie a oferit o după-amiază culturală deosebită, tuturor celor prezenţi, pe 14 februarie 2018.

Preşedinta asociaţiei, doamna Emilia Silaghi l-a invitat pe domnul colonel (r) Lazăr L. Rusu, să îşi lanseze cartea ,,Contesa”, o carte despre viaţă, despre mărturisirile epistolare între domnia sa şi cea care avea să îi devină soţie mai târziu şi alături de care a trăit o căsnicie frumoasă, de peste şaizeci de ani. Scriitorul a venit însoţit de directorul editurii - doamna Nadia Baciu şi de doi prieteni, scriitori la rândul lor şi de cărţile domniilor lor, fiecare cu povestea vieţii, şi aici fac referire la volumul de versuri al domnului Ioan Holhoş ,,Ale tinereţii valuri” şi la romanul autobiografic ,,Amintirile unui librar”al domnului Ioan Vlas.

În faţa unui public destul de numeros, domnul Lazăr L. Rusu a povestit din experienţa sa de scriitor, de cărţile pe care le-a scris. ,,Am căutat să adunăm materiale (împreună cu alţi colegi) şi în toamna lui 2014 am terminat monografia comunei Bonţida pe care am predat-o la primărie, pentru că primăria a comandat-o. Eu văzând că am adunat suficient material pentru satul meu Răscruci, am început să fac monografia numai pentru satul meu. Şi în primăvara lui 2015 lucram de zor la ea. De asemenea, cu unii camarazi ai mei, trecuţi în rezervă, ne-am hotărât să ridicăm un monument în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, lângă biserica din sat. A existat unul, din piatră de carieră, dar nu se mai cunoştea nimic, măcinat de timp. Şi am zis că în locul lui să ridicăm un altul. Şi lucrând la amândouă şi la monument şi la carte, am aflat cu o lună şi jumătate înainte că sărbătoarea ,,Fiii comunei”, care se ţine o dată în Bonţida, o dată în Răscruci, se ţine la noi în sat. Atunci am dat bătaie şi cu cartea şi cu monumentul, ca să le termin la timp. Am renunţat la anumite capitole din monografie şi cu ajutorul doamnei Nadia Baciu, vineri mi-a dat cărţile şi duminică s-a ţinut ,,Fii Satului” şi cu ocazia aceasta am lansat şi monografia, s-a sfiinţit şi monumentul. A fost o sărbătoare de suflet. Anul următor.... Am fost nemulţumit că nu am reuşit să trec toate capitolele respective. M-am apucat de ediţia a doua. Şi în ediţia a doua am completat ediţia întâi, am mai făcut unele corecturi şi am completat unele capitole, inclusiv cele cu refugiaţii, cu concentraţii, cu oamenii care au venit la noi în sat, familii care au dispărut din sat. Din jurnale, din ziarele vremii am găsit tot ceea ce scria despre satul meu, începând de la 1918, am completat şi am făcut ediţia a doua. Ediţia a doua am lansat-o în 2016 de Ziua Eroilor, la Înălţarea Domnului. Am ridicat un alt monument, cu camarazii mei, simetric, de cealaltă parte a bisericii şi pentru eroii din cel de-al Doilea Război Mondial. Şi am lansat şi cartea. Cartea am lansat-o în curtea Castelului Banffy, de la noi din sat.

În continuare m-am gândit să scriu o carte despre Sărbătoarea Crăciunului în satul meu, obiceiuri, colinde, am lucrat la ea de zor, dar n-am reuşit s-o lansez de Crăciun anul trecut, că m-am îmbolnăvit şi eu şi soţia mea şi am fost internaţi în spital. Şi după ce am ieşit din spital am terminat cartea şi am lansat-o. M-am dus întro zi la biserică şi acolo, împreună cu preotul de acolo, ne-am înteles şi la biserică, am lansat-o.

După decesul soţiei, de la care se împlineşte luna aceasta un an, am început să fac curăţenie prin sertare pe acolo şi am rămas uimit că timp de 61 de ani, soţia mea a păstrat toate scrisorile noastre, pe care le-am scris noi în tinereţe, când am început să îi fac curte. Pe atunci nu erau atâtea telefoane, nici în sat, ea era învăţătoare într-un sat şi tot prin scrisori ne-am adresat unul altuia. Pe soţie am cunoscut-o când era elevă la Şcoala Pedagogică din Gherla. Stătea în gazdă la o mătuşă de-a mea, dar nu m-am gândit că peste cinci ani îmi va deveni soţie. După ce am fost cu serviciul militar prin Bucureşti, Braşov, am reuşit să mă mut în Cluj. Am venit în Cluj în ’54 şi mă gândeam mereu la căsătorie. Sora mea, care făcea serviciul în Gherla, se cunoştea cu viitoarea mea soţie, au stat în gazdă la o mătuşă de-a mea şi îmi tot spunea că e fată bună şi că ar trebui să iau legătura cu ea. Un alt eveniment, au avut ele un instructaj în anul ’55 şi o consăteană de-a mea, şi ea tot învăţătoare, a spus că, trei zile cât a ţinut instructajul, numai de mine au povestit acolo. Şi ea a zis ,,măi, scrie-i la fata aia că numai de tine se interesează”. Şi am început. La început în mod politicos ,,domnişoară Rusu”, că şi de fată o chema Rus şi vreo treizeci de scrisori pe care le avem, am terminat cu scumpa mea soţie. Deci, de la domnişoara Rus, din ce în ce mai calde, mai apropiate, în mod cavaleresc, în mod politicos, am scris. Găsind aceste scrisori, mi-a venit idea să îi închin această carte. Şi cu legende…. În primul rând am scris cum am cunoscut-o normal, pe urmă, pentru nepoţi, a trebuit să găsesc o legendă. Ea era originară din Ţaga. Acolo sunt nişte lacuri naturale, cum ieşi de la Gherla înspre Mociu, toate satele alea sunt pline de lacuri naturale. Legenda spune: m-am dus, m-am făcut pescar, am văzut că nu găsesc o fată potrivită … Şi trece un grup de fete dinspre salcă şi dădeau cu pietre şi făceau o gălăgie, mai mare decât un cârd de gâşte. Iar una mai curajoasă tot dădea cu pietre în apă. Le-am rugat să nu facă gălăgie, să lasă să tragă peştele la momeală. ,,Nu vrem! Şi ce ne faci?” ,, Vă arunc în apă.” Şi apoi am luat-o la fugă după ele şi celelalte au fugit mai tare, dar soţia s-a făcut numai că fuge. Şi a trebuit să le arate la nepoţi, care curioşi o întrebau ,,cum ai fugit bunică?” şi ea mima. ,,Dar de ce nu ai băgat o viteză, bunică?”, întrebau ei. A trebuit să găsesc o legendă frumoasă despre cum am cunoscut-o şi pe urmă, o altă legendă, cum m-am dus şi am adus-o. Toate aceste legende… Dar copiilor le-au plăcut şi încă mă corectau. Şi pe urmă, un epilog de care a amintit şi doamna Nadia Baciu, la el am plans când l-am scris, dar … Am vrut să îi închin această carte, ei.

Legat de cea de-a patra carte ,,Lăzăruc, micul toboşar”, poate am fost favorizat de soartă în viaţă. Pe mine m-a luat în clasa întâi, învăţătoarea, la şase ani. Făceam parte din corul şcolii, din echipa de dansuri. La un moment dat, a venit la noi în sat un învăţător care se ocupa foarte mult, de educaţia aceasta patriotică a tineretului şi el a întemeiat organizaţia ,,Şoimii Carpaţilor”. Şi aşa că, de la vârsta de zece – unsprezece ani, am făcut parte din organizaţia ,,Şoimii Carpaţilor”, al cărui tribun era profesorul Iuliu Haţeganu. Dumneavoastră poate nu l-aţi cunoscut, dar a fost rectorul Universităţii de Medicină din Cluj, multă vreme şi un patriot ca toţi Haţeganii, ca familia Raţiu, ca familiile Hossu, ca familiile Lucaciu. Au fost familii de patrioţi care şi viaţa şi-au dat-o pentru binele naţiei noastre.

Deci s-a întemeiat ,,Şoimii Carpaţilor”. Cu ,,Şoimii Carpaţilor” am fost peste tot, la diferite activităţi, dar ei au fost invitaţi la o asociaţie similar în Cehoslovacia, la Sokoly, din Praga. Au făcut ei, în 1938 mari serbări la Praga, la care au invitat şi din România. România, Cehoslovacia şi cu Iugoslavia făceau parte din Mica Înţelegere. Toate statele astea care s-au format după Primul Război Mondial au luptat să se apere, să-şi găsească alianţe ca să poată să trăiască mai departe. S-au dus ,,Şoimii Carpaţilor” şi de acolo, au venit cu paisprezece instrumente muzicale. ,,Lăzăruc, treci la toba mică” şi aşa am ajuns. Eram cel mic între dintre ei …micul toboşar. Ideea cu micul toboşar …când am lucrat la monografia satului, un profesor de la Sibiu, a fost vicepreşedinte la Biblioteca ,,Astra” din Sibiu scria şi el pentru satului lui. Învăţătorul care venea la noi a fost şi la el în sat şi cineva ne-a făcut cunoştinţă. A venit la noi, a sta vreo patru ore, am făcut schimb de informaţii, mi-a mai trimis de la biblioteca ,,Astra”, o serie de documente ca să pot completa monografia. Şi el a scris monografia satului lui, originar era din Sâncraiul Almăşului. A scris un articol ,,Lăzăruc, micul toboşar – ultimul Şoim al Carpaţilor, în viaţă, din Răscruci”. Şi atunci mi-a dat ideea să scriu cartea vieţii mele. Şi am început cu copilăria, tinereţea, cu armata, cu creşterea nepoţilor şi până în zilele noastre. Deci în felul acesta am ajuns scriitor …de la 88 de ani până la 92 de ani.”

După ce s-a încheiat prezentarea domnului Lazăr L. Rusu, a urmat Ioan Holhoş. ,,Publicarea unei broşuri cu versuri, pe care le-am scris în tinereţe, în urmă cu peste şaizeci de ani. Am interupt problemele de scriere şi la încurajarea doamnei Nadia Baciu, am publicat aceste versuri.

Scrierea monografiei comunei mele din judeţul Sălaj, comuna Agrij, am făcut-o împreună cu domnul Loşoţi, profesor universitar, membru al Academiei de Studii Economice. La încurajarea doamnei Nadia Baciu am publicat această broşură ,,Ale tinereţii valuri” din care o să vă dau citire a câteva versuri. Aş putea clasifica versurile în amintirea satului natal, care-s locurile cele mai dragi pentru toată lumea, copilăria şi locurile natale, câteva versuri cu diferite ocazii şi, să zicem romantice, câteva, din care am să dau citire.” Începând cu poezia ,,De ce în vis mereu te chem”au urmat şi alte versuri pline de sensibilitate şi romantism, ce au încântat auditoriul.

Dar poveşti de viaţă, destăinuite cu mult suflet au fost şi cele cuprinse între copertele cărţii domnului Ioan Vlas ,,Amintirile unui librar”.

Ioan Vlas ,,Eu deşi sunt clujean din naştere, părinţii mei s-au născut aproape de Turda, la Lita. Despre cartea ,,Contesa”, am citit-o de la prima pagină până la ultima. Îl felicit! Cariera mea timp de şaptezeci şi cinci de ani mi-am petrecut-o în librărie. Am început la Librăria Cartea Românească din Cluj, înainte cu zeci de ani, pe urmă am trecut în refugiu la Sibiu, unde mi-am continuat şi liceul, pentru că în ’40 când s-a cedat Ardealul terminasem clasa a treia de liceu la Cluj şi am continuat la Sibiu, clasa a patra şi aşa mai departe. Şi acolo era Librăria Cartea Românească refugiată de la Cluj la Sibiu. Întrucât pe noi refugiaţii nu ne-au primit la liceu, la zi, ci numai la fără frecvenţă. Nu aveau locuri în clasă şi atunci directorul de la Liceul ,,Ghe. Lazăr” ne-a spus ,,învăţaţi acasă cu manualele şi veniţi numai la examene. Şi am terminat liceul la frecvenţă. În 1943, 11 iunie am intrat ca ucenic la ibrăria Cartea Românească, refugiată de la Cluj la Sibiu. Am găsit doi domni acolo, care, imediat după ce a intervenit tatăl meu care era laborant la un laborant la un laborator de bacteorologie carea a zis ,,uite, am un băiat care stă acasă şi învaţă, face liceul, dar să mai înveţe ceva, o meserie” şi …m-au primit primit acolo. Din 1943 până acuma, pentru că deşi sunt sunt în pensie de treizeci de ani, eu nu m-am despărţit de carte. Cartea a fost pentru mine şi medicamentul şi prietenul şi iubirea, în afară de soţia mea pe care şi acuma o iubesc ca prima dată.

După ce m-au pensionat în 1988, deci iată că sunt triezeci de ani de când sunt în pensie, fiica mea şi ginerele meu, terminând filologia, mi-au spus ,, bunule, scrie şi tu ceva pentru că ai avut contact cu atâtea şi atâtea personalităţi din lumea întreagă”.

Eu când am început să scriu m-am gândit ,,da, e adevărat, eu am avut fericirea, ca să vă spun tuturor, am cunoscut atâţia scriitori”. Şi astăzi, aici, am venit cu nu mai puţin de cinzeci de scriitori. Poate vă uitaţi în jurul meu. Unde sunt cei cincizeci de scriitori? Sunt aici, în carte, în cartea de autografe. Am primit autografe la lansarea de cărţi, în Cluj, la Librăria Cartea Românească, la cea mai mare, probabil, librărie din Transilvania, unde veneau scriitorii şi acolo i-am cunoscut începând cu Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, Zaharia Stancu, mulţi, mulţi clujeni şi nu numai de aici, ci şi din Turda. Şi fiecare mi-a dat câte o carte la lansarea cărţii lui, cu autograf. Aici sunt cincizeci de autografe scrise cu mâna lor şi dedicate mie, pentru că i-am ajutat să prezinte publicului cărţile respective. Am mai scris ,,Amintirile unui librar”. Este a doua ediţie. Mi-am povestit amintirile acestea.

Eu merg la toate şcolile din Cluj şi nu numai la şcoli, la aceste asociaţii de vârstnici să le vorbesc despre lectură. Dumneavoastră ştiţi, cei în vârstă, că nu se mai citeşte cum se citea înainte şi vedeţi, la bacalaureat ce note slabe iau copiii, mai ales la limba română. Şi acest lucru m-a făcut să merg la şcoli. În Cluj m-am dus la o şcoală, nici nu mă aşteptam, şaizeci de copii au tăbărât pe mine să le dau cartea cu autograf. Mă întâlnesc în Cluj, mergând, bunicul cu nepotul care îi zice ,,nenea ăsta mi-a dat cartea atunci când a fost la şcoală”. Am căutat la Fundaţia pentru Îngrijirea Vârstnicului să dezvoltăm activitatea acesasta şi să ne coborâm la nivelul tuturor să înţeleagă, nu facem teorie literară, nu facem examen, dar atragem vârstnicii la ceea ce i-ar interesa pe ei în fiecare zi. Şi ce ne interesează? Ne interesează să facem tot ceea ce ne spun cei de la televiziune, la radio şi aşa mai departe – mişcare, lectură, mâncare cumpătată şi voie bună. Să râdem cât mai mult pentru că fiecare râs ne prelungeşte viaţa cu încă o zi. Să facem ceva frumos şi pentru public.

Am ,,Memoria Calendarului”. În aceste broşurele mici am împărţit anul pe patru luni unde am scris cele mai importante evenimente. La şcoli îi interesează ce s-a întâmplat, să spune în februarie, în ziua de ..., au fost evenimentele cutare, cutare, adică istorie, geografie, şi aşa mai departe. Îi ajută pentru examen şi pentru lecturile lor.

Am scos şi revista aceasta ,,Seniorii clujeni”. Fiecare număr, au apărut până acum optsprezece numere, nouăsprezece şi douăzeci se află sub tipar. În martie se împlinesc douăzeci de ani de când a luat fiinţă această Fundaţie pentru Îngrijirea Vârstnicului, la Cluj şi vrem printr-un program deosebit, vom invita şi turdenii să vină la Cluj, vom prezenta un program artistic şi vă vom prezenta şi numerele. Fiecare număr este dedicat unui scriitor. Am început cu cei mai cunoscuţi, Eminescu, Coşbuc şi aşa mai departe şi ultimul este Bariţiu, urmează Slavici şi alţii.

Am cunoscut aici un vechi librar al Turzii, îl cheama Fridman. Eu veneam de la Cluj, era un fel de îndrumare şi control, cum era atunci, era un om foarte harnic, foarte activ. A plecat în Israel cu întreaga familie.

La şcoli, le spun, când mă întreabă de Blaga ,,măi copii, era un om foarte serios”. Una din vânzătoare fugea în birou să îmi spună că a venit Lucian Blaga. Îl întâmpinam şi totdeauna îmi spunea ,,tinere, ce ţi-a intrat nou în filosofie?” Citea numai cărţi de filosofie. Nu îl interesa literatură, poezie, nu ştiu ce... Mergea la casă, îşi alegea o carte, plătea. Îl urmăream. Pentru că era scos din învăţământ, era dat afară, era bibliotecar la Biblioteca Centrală. Mergea de la librărie, pe strada Napoca, până la Biblioteca Centrală, foarte serios. Chiar dacă un copil îl saluta îşi ridica pălăria şi îi răspundea la salut. Un om extraordinar. Eu am fost de multe ori în biroul lui de la Biblioteca Centrală Universitară şi l-am cunoscut foarte bine.

Haţeganu era de o fineţe extraordinară. Dacă mergeai la consult, erai bolnav, din privirea lui şi din câteva vorbe te vindeca. Eu trimiteam întotdeauna câte o vânzătoare, cu câte o carte de medicină la profesorul (Haţeganu).”

Acestea au fost destăinurile şi poveştile de suflet pe care cei trei scriitori prezenţi la evenimentul organizat de către Asociaţia Pensionarilor ,,Dr. Ioan Raţiu” Turda.

Doamna Emilia Silaghi a mulţumit celor invitaţi dar şi publicului, lansând ideea unor viitoare colaborări în proiecte culturale, deoarece cultura te şlefuieşte şi îţi deschide căi de comunicare.

Ceea ce pot să spun despre doamna director Nadia Baciu este faptul că în demersurile sale descoperă oameni frumoşi pe care îi aduce în prim plan cu scrierile lor, fie că este vorba de poezie, roman sau carte de specialitate. Şi mai face un lucru – îi însoţeşte pe autori la lansările lor, oferindu-le un sprijin sufletesc.

Aşa cum se ştie, fiecare carte este o fereastră deschisă spre o lume posibilă.

 

 

ioan holhos

 

ioan vlas amintirile unui librar ed a 2-a

 

lazar rusu-1

 

lazar rusu sarbatoarea craciunului

 

monografia com. agrij

 

monografie rascruci-editia a 2-a