Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

AUREL VLAICU – Un ICAR pe cerul românesc

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

 

AUREL VLAICU – Un ICAR pe cerul românesc

 

Cu toate că au trecut peste 100 de ani de la ,,frângerea aripilor” marelui inventator şi aviator Aurel Vlaicu, sunt foarte multe de spus încă, pentru cei de astăzi şi pentru cei ce vor veni.

 

 

aurel1

 

 

 

 

Aurel Vlaicu şi aeroplanul său, VLAICU I

 

Dacă paşii ne poartă pe ,,drumul unui cuceritor: Aurel Vlaicu”, aşa cum spunea şi Octavian Goga, vom afla aspecte foarte interesante despre acest mare inventator.

La 6/19 noiembrie1882 se năştea în satul Binţinţi, Hunedoara primul copil al lui Dumitru Vlaicu şi soţiei sale Ana, fiind botezat cu prenumele Aureliu.

Dumitru Vlaicu a fost fiul lui Luca Vlaicu, originar din Pişchinţi, căsătorindu-se cu Ioana din Binţinţi, având doi copii, Dumitru şi Nicolae.

Dumitru Vlaicu prin căsătoria cu Ana, au avut 9 copii dintre care primul a primit numele de Aureliu (Aurel). Familia a trăit mari tristeţi prin pierderea a 5 copii, din fragedă pruncie.

Familia Vlaicu a devenit una din cele mai respectate din sat datorită hărniciei şi spiritului de jertfă în lupta pentru drepturile românilor şi pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

 

 

 

aurel2aurel3

 

Ana Vlaicu şi Dumitru Vlaicu

 

Satul Binţinţi a fost atestat pentru prima dată, în documentele medievale, în secolul al XIII-lea, când aparţinea unei familii nobiliare secuieşti.

 

 

 

aurel4

Familia lui Dumitru Vlaicu în faţa casei construită în 1861

 

În evoluţia satului, locuitorii au fost martorii celor mai importante evenimente istorice ale românilor, de aici şi din lume: bătălia de pe Câmpul Pâinii (Şibot), din 1479; răscoala condusă de Horia Cloşca şi Crişan, 1784; revoluţia de la 1848 cu toate atrocităţile ce au urmat, fiind săvârşite de trupele ungureşti, în frunte cu generalul Bem; Primul Război Mondial şi revoluţia ardelenilor din toamna anului 1918.

,,Încă de la o vârstă fragedă, Aurel se deosebea de ceilalţi copii, era mai vioi, mai năstruşnic, uimindu-i pe toţi ai casei cu năzdrăvăniile lui”, nota cel mai important monograf a lui Vlaicu.

Aurel Vlaicu a urmat Şcoala primară în satul natal, sub îndrumarea învăţătorilor Dionisiu Lăncrăjan şi Vasile Basarabă.

 

aurel5

Învăţătorul Ştefan Popescu, soţia sa Maria cu fraţii Vlaicu: Ioan şi Aurel

 

La terminarea şcolii primare, învăţătorul Vasile Basarabă îl sfătuieşte pe Dumitru Vlaicu să-şi dea fiul la şcoli mai înalte.

Acesta, a urmat sfaturile, atât a învăţătorului cât şi a soţiei şi bunicii copilului.

Astfel, în toamna anului 1890, îl vom găsi pe Aurel Vlaicu înscris la Colegiul reformat din Orăştie, unde va urma cursurile timp de şase ani. A avut dificultăţi de adaptare deoarece limba de predare era maghiara.Totuşi progresele de învăţare a limbii maghiare îi aduceau note în catalog din ce în ce mai mari.

L-a avut coleg de liceu şi pe Petru Groza, care relata într-o monografie dedicată lui Aurel Vlaicu, că stătea la gazdă şi făcea faţă cu greu achitării taxelor şcolare. Tot acesta descrie şi momentele de relaxare pe râuleţul Sibişel, când

 

 

Aurel Vlaicu experimenta bărcuţe cu motor CU fir elastic, stârnind admiraţia colegilor. Era pe atunci în clasa a doua la colegiu.

 

aurel6

Aurel Vlaicu elev al Liceului din Orăştie

 

A avut şi neplăceri din cauza invenţiilor sale. Când a adus lumina electrică în dormitorul internatului, procurând un bec şi racordând un fir la reţeua stradală, a fost depistat de profesorul de inspecţie şi purtat pe la organele de poliţie.

Fostul său coleg, preotul Adam Lula, relatează cu mare pasiune viaţa de elev a lui Aurel Vlaicu. La absolvirea clasei a V-a au organizat o excursie la Săcărâmb, la minele de aur, dar a amânat plecarea câteva ore pentru ca să se termine treieratul grâului în gospodăria preotului. Până la terminarea lucrării Aurel Vlaicu experimentează pe soba din bucătărie o mică maşinuţă cu abur care a funcţionat ireproşabil, sub privirile tuturor celor de faţă.

Erau primele străfulgerări ale geniului creator, Aurel Vlaicu.

După absolvirea clasei a VI-a la Colegiul din Orăştie a trecut la Liceul de stat din Sibiu unde şi-a luat şi bacalaureatul. Trecerea la Sibiu, pentru a urma ultimele două clase de liceu s-a datorat opiniei unor profesori maghiari din Orăştie, precum că elevii români erau cam indisciplinaţi, lucru neadevărat.

La Sibiu Aurel Vlaicu continuă să inventeze, stârnind admiraţia şi a profesorilor.

Octavian Goga scria că:,,Vlaicu construise o turbină, de a pus în uimire pe profesorul de fizică şi au lucrat-o la fabrica Riger”.

A absolvit cu brio bacalaureatul la Sibiu, după care s-a înscris la Şcoala Politehnică din Budapesta, urmând cursurile Facultăţii de Mecanică.

În vacanţele din ultimii ani de liceu, Aurel Vlaicu a construit un model de aeroplan, al cărui elice era pusă în mişcare de mai multe fire de cauciuc.

Ajuns la Budapesta, în toamna anului 1901, Vlaicu era convins că ,,problema zborului o rezolvase pe deplin” şi că singura greutate care mai trebuia înlăturată era crearea unui motor corepunzător.

În seara când se desfăşura ceremonialul de prezentare a noilor sosiţi la studii, l-a cunoscut pe Constantin Nedelcu, din comuna bănăţeană Cacova, student la litere şi filozofie. Atunci a aflat de la acesta de Traian Vuia, care se afla la Paris pentru a definitiva construcţia unui aparat de zbor. Aurel Vlaicu i-a spus în şoaptă:,,Şi eu îmi bat capul cu aşa ceva, dar nu vreau să ştie ceilalţi, nu m-ar înţelege şi m-ar lua în derâdere”.

 

 

Prin Constantin Nedelcu, Aurel Vlaicu afla de realizările lui Traian Vuia în domeniul aeronauticii.

Un alt student Negruţ îi aprecia foarte mult investigaţiile lui privid relizarea maşinii de zburat:,,Mi-a arătat aeroplanul său în miniatură, motorul era înlocuit prin gumă, care zbura cu mare uşurinţă de câte ori îi dădea drumul, apoi desenele sale la motorul contemplat de el, pe care le-a prezentat şi profesorului de mecanică, Jonas Odon”.

Motorul prezentat profesorului era alimentat cu praf de puşcă. Profesorul l-a ascultat şi l-a sfătuit să amâne relizarea lui până la terminarea studiilor pentru că, zicea el, aviaţia nu era încă o cerinţă imediată şi că nu s-au găsit materialele necesare să reziste la solicitările termice cauzate de arderea prafului de puşcă.

Însă, Aurel Vlaicu a continuat să se documenteze, frecventând bibliotecile din Budapesta, citind lucrări, studii, reviste care tratau problema zborului aerian.

Văzând că la Budapesta nu găsea suficient material de studiu, Aurel Vlaicu s-a hotărât să plece în Germania şi auzise de Otto Lilienthal, care reuşise să execute zboruri planate cu ajutorul unor aripi ataşate de corp. Otto Lilienthal era considerat părintele zborului fără motor.

În toamna anului 1903 se înscrie la Politehnica din Munchen, pe timpul studiilor continuând să experimenteze diferite modele ale maşinii de zburat, între care era şi cea cu aripi batante. Profesorul Ebert îi aprecia foarte mult realizările, însă Aurel Vlaicu şi-a dat seama că viitorul este al maşinilor de zburat cu aripi plane.

A continuat documentarea prin bibliotecile din Munchen, a vizitat Muzeul Tehnic din oraş, însă n-a reuşit să afle decât foarte puţine lucruri noi. Era la modă în acea vreme realizarea unor dirijabile mai performante şi mai sigure.

De la Munchen, în 1907, Aurel Vlaicu pleacă în Croaţia, în portul Pola, pentru a-şi satisface stagiul militar la marină, crezând că motoarele navelor îi va aduce mai multă inspiraţie în definitivarea variantei de motor pentru aeroplanul său.

Pe timpul stagiului militar, Aurel Vlaicu a continuat să inventeze. A construit un zmeu pe care a montat un aparat de fotografiat, cu care a luat imagini cu poziţiile inamicului pe timpul unor manevre. De asemenea, a construit şi brevetat membrana pentru gramofon şi un nou tip de gramofon echipat cu această membrană.

Tot în această perioadă a conceput proiectul unui submarin, pe care l-a prezentat comandantului său, acesta considerându-l imposibil de realizat.

Pe timpul serviciului militar l-a cunoscut pe Oskar Ursinus, absolvent al Şcolii Politehnice din Munchen, nepotul proprietarului uzinelor Opel din Russelheim.

 

 

 

La insistenţele acestuia, fiind impresionat de ingeniozitatea lui Vlaicu, se angajează la 1 septembrie 1908 în uzină, cu speranţa că aici îşi poate realiza maşina de zburat.

A încercat, mai mult în secret, să construiască un motor de concepţie proprie, iar când a considerat că a găsit o soluţie constructivă acceptabilă, s-a prezentat la proprietarul fabricii, expunând toate realizările sale privind maşina de zburat.

I-a cerut cu această ocazie să realizeze aeroplanul în fabrică.

Proprietarul l-a ascultat cu interes şi în urma examinării modelului şi a principiilor constructive expuse de Vlaicu, fabrica Opel a acceptat să-i pună la dispoziţie cele necesare pentru a-şi realiza aeroplanul, dar punând condiţia de a nu avea alte pretenţii, iar aeroplanul să rămână în proprietatea uzinelor.

În această situaţie Aurel Vlaicu îi scrie la 18 octombrie 1908, prietenului său din Lugoj, profesorul şi pictorul Virgil Simionescu, o scrisoare prin care i se cere să caute ,,pe cineva cu parale”, pentru a sponsoriza realizarea şi patentarea aeroplanului pe pământ românesc. Îl roagă de asemenea să-l caute pe Vuia la Paris, să-i facă legătura cu el pentru a face schimb de experienţă privind realizarea aeroplanelor franţuzeşti.

Pe timpul unui concurs internaţional de automobile, desfăşurat la Baden, Aurel Vlaicu experimentează în secret un carburator la motorul care echipa o maşină de concurs, aparţinând firmei Opel, maşină care a şi câştigat concursul.

Patronul l-a felicitat şi i-a promis o carieră strălucită în uzină.

Dar Vlaicu visa mereu ca maşina de zburat să o realizeze pentru ţara sa şi pentru poporul lui, dorinţă care l-a determinat să se întoarcă la Binţinţi.

La sfârşitul anului 1908, Aurel Vlaicu a revenit în patria sa Transilvania, la Binţinţi, spunând tatălui său:,,Am venit şi nu mai plec, până nu dau gata maşina de zburat”.

Unul din colegii de liceu, doctorul Romulus Boca a strâns bani prin subscripţii publice, adâugând şi tatăl său, Dumitru Vlaicu o parte din sumă provenind din împrumuturi de la o bancă din Sibiu, în schimbul ipotecării pământului.

Cu banii strânşi, Aurel Vlaicu şi-a cumpărat materialele necesare construirii aparatului său.

Până în primăvara lui 1909 a realizat un planor pe care l-a experimentat la Binţinţi şi pe dealul Pemilor de lângă Orăştie.

Planorul era construit dintr-o bară de lemn,centrală, de care erau ataşate în partea din faţă două piese mobile plane verticale şi o piesă mobilă plană orizontală. La extremitatea din spate, pe bara centrală erau fixate două piese fixe aşezate în cruce.

 

De partea centrală a barei erau fixate aripile, confecţionate din pânză, cu sisteme de prindere şi reglaj, cu ajutorul unor sârme. Sub aripi era fixat un cadru de formă prismatică, cu locaş numit carlingă, iar la bază era montat trenul de aterizare, cu două roţi în faţă şi una în spate.

 

 

aurel7

Primele încercări de zbor cu planorul Vlaicu

 

Astfel, în forma aceasta prototipul aeroplanului, în mărime reală, era pregătit de experimente.

Aurel Vlaicu era ajutat de un grup de prieteni din sat pentru punerea în mişcare a aparatului: doi flăcăi ţineau de frânghii legate de capetele aripilor, un al treilea ţinea de frânghia legată de coada planorului, iar opt flăcăi ţineu de două frânghii legate de botul planorului. În această formaţie, pe câmpurile de lângă Orăştie, flăcăii fugeau 30-40 metri, după care la locul fixat de Aurel Vlaicu, planorul era lăsat liber, iar acesta plana la 10-15 metri înălţime, după care lin se aşeza pe pământ, fază denumită mai târziu aterizare.

După câteva zboruri, şi după ce s-au instruit şi sincronizat în mişcări flăcăii, Aurel Vlaicu a luat în carlingă pe sora sa cea mai mică, Valeria. Momentul a fost deosebit de emoţionant, care i-a marcat întreaga viaţă acestei fete.

Încurajat şi impresionat peste măsură de succesele lui Aurel Vlaicu, bunul lui prieten, doctorul Boca Romulus îi mai dă 1000 de coroane pentru perfecţionarea aparatului. Aurel Vlaicu cumpără noi materiale mai uşoare, şi aplică noi soluţii tehnice de prindere a aripilor, a cârmei şi a trenului de aterizare.

După aceste modificări tehnice, la mijlocul lunii iulie 1909, aparatul va fi pus în mişcare la experimente de doi cai, care aveau iuţeala necesară, astfel ca aparatul să realizeze performanţele dorite.

Un mare rol în această etapă de încercări l-a avut fratele său Ioan, care era dotat cu o inteligenţă sclipitoare şi care avea intuiţia necesară pentru a dirija tracţiunea cailor şi asigurând poziţionarea corectă a planorului la decolare.

Chiuitul flăcăilor şi zgomotul aripilor au speriat caii, iar Ioan a reuşit să dezlege la timp planorul, care s-a ridicat la o înălţime de două ori mai mare ca la primele experimente, aterizând apoi brusc, provocând deteriorarea unei roţi din lemn a trenului de aterizare şi rănirea pilotului la gleznă.

Acest zbor a rămas întipărit pentru totdeauna în memoria lui Aurel Vlaicu, care le spunea prietenilor săi:,,De atunci, de câte ori mă sui în aparat, zbârnâiala motorului îmi aduce aminte de aeroplanul fără motor şi dinaintea ochilor, fascinaţi de nemărginirea văzduhului, îmi răsar în minte cei trei flăcăi, chiuind şi pocnind din bice”.

La începutul lunii iulie 1909, fraţii Vlaicu se deplasează cu aparatul la Orăştie şi pe 10 şi 17 iulie execută zboruri pe Dealul Pemilor, în aplauzele şi admiraţia spectatorilor, a prietenilor şi a membrilor ,,Clubului aviatic” din acest oraş.

Apoi, acest aparat a fost demontat şi transportat acasă la Binţinţi.

Succesul zborurilor de la Binţinţi şi Orăştie l-a determinat pe Aurel Vlaicu să gândească la realizarea viitorului aeroplan. În locul planorului din lemn şi pânză, el concepe aeroplanul cu un tub central din aluminiu, cu aripi din pânză mai uşoară, cu sârme de susţinere şi de comandă din coardă de pian, cu planurile mobile comandate prin cabluri din oţel, cu roţi din cauciuc şi cu motorul cu cele două elice învârtindu-se în sens contrar.

Despre reuşita zborurilor efectuate de Aurel Vlaicu la Orăştie se comenta pe larg în presa românească din Ardeal. Revista ,,Tribuna” din Sibiu scria la 26 august/8 septembrie 1909, sub titlul ,,Aviaţiunea română”:,,...am văzut zilele trecute pe un tânăr inginer român, aplicat în fabrica Oppel din Russelheim, lângă Frankfurt a Main, căruia după o muncă de uriaş, i-a succes să inventeze un aeroplan care va face epocă în arta românească”.

Tot ,,Tribuna” scria :,,Nădăjduim cu tot dreptul că harnicul inventator îşi va găsi aderenţii, care îl vor ajuta la terminarea completă a invenţiei sale , care va însemna un punct de strălucire în istoria noastră culturală”.

La rândul său ,,Gazeta de Transilvania” scria că:,,Aeroplanul cel nou se zice că întrece în viteză pe toate celelalte din apus”.

După o încercare nereuşită la Braşov, de a convinge noi aderenţi pentru finanţarea proiectelor sale, se hotărăşte să plece la Bucureşti.

Demonstraţia lui Vlaicu la Braşov a fost descrisă de profesorul Aurel Ciortea, ,,Gazeta de Transilvania”, în numărul din 26/9 octombrie 1909, apreciind modelul de aeroplan ca fiind elegant la decolare şi aterizare, ţinută de zbor stabilă.

La întoarcerea lui Vlaicu de la Braşov, acasă la Binţinţi a primit o scrisoare de la prietenul său, Romulus Boca, care-l anunţa că doi admiratori ai lui, Goga şi Botescu, dispuşi să-l ajute, se află la el acasă şi-l cheamă să vină repede, pregătit de plecare la Bucureşti. Tot în scrisoare îi scria că, în aceeaşi zi, seara, ,,Clubul Aviatic” din Orăştie v-a organiza o reuniune, în onoarea lui, înainte de plecare.

 

 

 

 

A doua zi în drum spre Bucureşti a poposit la Sbiu unde a asistat la serbările organizate cu prilejul centenarului naşterii lui Andrei Şaguna. Aici a cunoscut mulţi membri ai Comitetului ASTREI, poeţi şi scriitori care vor fi alături de el în realizarea proiectelor.

Ajuns la Bucureşti, Vlaicu este introdus de către Octavian Goga în cercul lui de prieteni, care l-au încurajat şi i-au promis ajutor.

Astfel se încheagă prietenii cu D.D. Pătrăşcanu, deputat guvernamental, un grup de scriitori şi poeţi, între care Alexandru Vlahuţă, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, ş.a.

În ziua de 17 octombrie 1909 , Aurel Vlaicu a făcut demonstraţii cu aeroplanul său, în parcul de la Filaret, convingând pe cei prezenţi că se află în faţa unei invenţii serioase şi a primit invitaţia să se întâlnescă cu membrii guvernului, la insistenţele lui Goga.

Acesta i-a informat pe primul ministru Brătianu, pe miniştrii Spiru Haret şi V. Morţun despre invenţia lui Vlaicu.

Guvernul a consimţit să formeze o comisie formată din Al. Cotescu, directorul general al căilor ferate şi colonelul Dimitrie Iliescu, de la Inspectoratul general al armatei, cafe să asiste la experienţele lui Aurel Vlaicu, în parcul expoziţiei de la Filaret şi apoi să raporteze guvernului rezultatele, pentru a putea hotărî asupra alocării de fonduri pentru realizarea aeroplanului pe cheltuiala statului.

Rezultatele au fost peste aşteptări, iar în raport s-a scris că aeroplanul va zbura cu certitudine. Fostul ministru de externe, Alx. Djuvara a exclamat :,,Să fim mândri că a sosit vremea să cheltuim banii statului şi pentru invenţii româneşti, menite să ne aducă felicitările şi stima lumii”.

În ziua de 6 noiembrie 1909 este angajat la Arsenalul armatei, i s-a repartizat o echipă de şase meseriaşi pentru a lucra la realizarea avionului Vlaicu I

Vlaicu avea de gând să realizeze în două luni, două aeroplane cu care să zboare în primăvaraă ,,mai fain ca Bleriot”, după cum îi scria prietenului său de la Budapesta, Ion Montani.

Totuşi din precauţie, Vlaicu nu a prezentat toate detaliile tehnice conducerii Arsenalului, atrăgând unele restricţii în desfăşurarea fabricaţiei.

La 11 ianuarie 1910, când majoritatea pieselor erau gata se deplasează la Paris, pentru comandarea şi recepţionarea motorului rotativ de 50 cai putere. Acestea se fabricau la uzina de motoare ,,Gnome”. La Paris se întâlneşte cu Traian Vuia, care îl documentează cu tot ceea ce este necesar pentru a continua realizarea aeroplanului. A făcut şi câteva antrenamente pentru pilotarea avionului, constatând că anumite caracteristici tehnice ale modelelor franceze sunt inferioare celor proiectate de el.

 

La întoarcere se opreşte în Germania pentru a comanda pânza cauciucată, tubul din aluminiu şi alte materiale speciale.

Întors la Bucureşti este ferm hotărât să realizeze în grabă ,,gândacul” lui, pentru a demonstra că aeroplanul lui este superior celui pilotat de Bleriot.

La 29 mai 1910 a sosit şi motorul din Franţa, astfel că după unele încercări pe un banc amenajat, Vlaicu l-a montat pe avion şi a început probele de rulaj la sol pe aerodromul Şcolii de pilotaj de la Cotroceni.

 

aurel8

Avionul VLAICU I pregătit pentru primele experienţe de zbor

 

În ziua de 17 iunie 1910 a avut loc istoricul zbor realizat de Aurel Vlaicu pe teritoriul ţării noastre cu un aparat proiectat şi construit în România. Aparatul s-a ridicat la înălţimea de 4 metri şi a zburat pe o distanţă de 50 metri.

De aceea, ziua de 17 iunie 1910, este considerată ziua de naştere a aviaţiei române.

În cursul lunilor iunie-august 1910, Aurel Vlaicu a efectuat mai multe zboruri pentru a deprinde modul cum trebuie să piloteze avionul.

Pe măsură ce se obişnuia cu comenzile avionului, Vlaicu se înălţa tot mai sus şi zbura pe distanţe mult mai mari.

La iniţiativa aviatorului francez Michel Molla, instructor de zbor la Şcoala de pilotaj de la Chitila, Vlaicu participă la un miting aviatic pe aerodromul de la Cotroceni, la care se alătură şi pilotul George Bibescu.

Cei doi pilotau avioane de tip ,,Farman” , respectiv ,,Bleriot”, iar Aurel Vlaicu pilota avionul construit de el.

Avionul pilotat de Vlaicu s-a impus prin manevrabilitate şi viteză, câştigând toate probele.

Vlaicu au fost invitat la manevrele regale din toamna anului 1910, pentru un zbor de la Slatina la Piatra Olt. Zborul a durat 35 de minute, la înălţimea de 200 metri. Acolo era aşteptat de principele Ferdinand, principele Carol, alţi membri ai familiei regale, ministrul de război, generalul Creiniceanu, numeroşi ofiţeri generali şi trupele. Vlaicu a fost premiat şi invitat să participe la mitingul de la Hipodrom, din 17/30 octombrie1910. În urma succeselor obţinute, autorităţile au fost convinse să-i acorde lui Vlaicu brevetul de inventator, prin Decret regal nr.3076, din 1910.

Avionul Vlaicu I, a rămas în hangarul de la Cotroceni, într-o stare de uzură avansată, fiind preluat spre păstrare de Ministerul de război.

Pe timpul zborurilor Vlaicu a adunat o serie de observaţii, care impuneau unele modificări constructive în construcţia unui nou aparat, Vlaicu II.

Vlaicu s-a hotărât, în urma îndemnului primit de la D.D. Pătrăşcanu, să construiască noul aparat la Şcoala superioară de arte şi meserii din Bucureşti, unde era director un bun prieten al acestuia şi apreciat de ministrul Spiru Haret.

La 1/13 decembrie 1910 Panaitescu primeşte aprobarea de la ministrul Spiru Haret pentru ca Vlaicu să înceapă construcţia aeroplanului Vlaicu II.

Imediat Aurel Vlaicu pleacă la Paris pentru achiziţionarea unui motor nou. În drum spre Paris s-a oprit la Munchen pentru o documentare suplimentară privind realizările germane în domeniul zborului cu motor, apoi s-a deplasat la Frankfurt pe Main, unde l-a întâlnit pe colegul său de facultate, inginerul Oscar Ursinus, cu care a cumpărat o parte din materialele necesare construcţiei aeroplanului.

La Paris achiziţionează motorul şi se întâlneşte cu Traian Vuia, pentru a se informa reciproc privind construcţia aeroplanelor.

Avionul Vlaicu II a fost realizat în mai puţin de patru luni, dar experimentarea lui, începută în aprilie 1911, a fost întreruptă datorită îmbolnăvirii lui Aurel Vlaicu. Acesta urmează un tratament la Călimăneşti, unde îşi petrecea concediul şi Octavian Goga. Au stabilit împreună programul de zboruri ce urmau să se execute în Transilvania, după ce va zbura la serbările ASTREI de la Blaj.

 

aurel9

Aurel Vlaicu lângă aeroplanul său, VLAICU II

 

Zborul a fost efectuat la Blaj în ziua de 29 august 1911, în prezenţa şi admiraţia a circa 30000 de oameni şi fruntaşi ai vieţii culturale, printre care:I.L. Caragiale, Şt.O.Iosif, Octavian Goga, Ion Scurtu, ş.a.

După Blaj, Aurel Vlaicu a executat zboruri în toamna anului 1911 la: Sibiu, Braşov, Iaşi. La Iaşi a fost decorat cu ordinul Coroana României.

La începutul anului 1912, Aurel Vlaicu a primit o scrisoare de la fostul coleg de facultate, Oscar Ursinus, prin care îl anunţa despre concursul aviatic de la Aspern, la care era invitat să participe. Octavian Goga îl îndemna ca după concurs să continuie zborurile în Transilvania pentru strângerea de fonduri în vederea începerii construcţiei la aeroplanul Vlaicu III.

 

 

Apogeul performanţelor de mare răsunet obţinute de Aurel Vlaicu au fost confirmate prin participarea la marele concurs internaţional aerian de la Aspen organizat şi desfăşurat între 23 şi 30 iunie 1912. Dintre cei 43 de piloţi din opt ţări înscrişi la concurs, Aurel Vlaicu a obţinut premiul unu şi doi la mai multe probe, fiind secondat de pilotul francez Rolland Gaross.

Cu laurii pe umeri, Vlaicu pleacă la Arad unde face un zbor demonstrativ, în prezenţa a 25000 de spectatori, fiind însoţit de fratele său Ioan.

La Arad s-a constituit un comitet pentru adunarea de fonduri în vederea construirii avionului Vlaicu III. Din comitet făceau parte Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Sava Raicu, preşedinte, directorul Băncii ,,Victoria”.

Au urmat în cursul lunii august 1911 zboruri demonstrative la Lugoj, Haţeg, Orăştie. De la Haţeg la Orăştie, distanţa de 46 de Km în 20 de minute şi s-a stabilit prima legătură aeriană dintre două localităţi din Transilvania.

,,Gazeta de Transilvania” din 6 august 1911 consemna că ,,zborul de la Orăştie a fost cel mai splendid şi reuşit dintre toate zborurile lui Vlaicu de până acum”. Aprecieri şi felicitări a primit şi de la Octavian Goga şi Şt.O. Iosif, veniţi special de la Bucureşti pentru a asista la acest zbor.

La 11 august Vlaicu continuă zborul demonstrativ la Vârşeţ, pentru ca pe 18 august să zboare triumfal desupra cetăţii din Alba Iulia.

Urma zborul de la Sălişte, dar între timp Aurel şi Ioan Vlaicu pleacă la Viena pentru a cumpăra un automobil ,,Laurient-Clement” şi o puşcă de vânătoare pentru fratele său Ioan.

La 1 septembrie evoluează cu aeroplanul deasupra Sibiului, pentru ca la 1 septembrie să zboare la Târgu Mureş şi la 11 septembrie la Dumbrăveni.

Aici întrerupe seria de zboruri prin Transilvania şi se întoarce la Bucureşti, fiind invitat să asiste la zboruri demonstrative la Cotroceni a unui avion adus din Anglia, de tip Bristol-Coandă.

Vlaicu, prezent la demonstraţii, a insistat să facă zboruri cu aeroplanul său, pentru a compara performanţele celor două aparate. După zbor a fost felicitat călduros de generalul Averescu şi ceilalţi oficiali.

Auzind de performanţele aeroplanului Vlaicu II şi de talentul de inventator a lui Vlaicu, firma Marconi din Anglia începe tratative cu Aurel Vlaicu pentru a realiza aeroplanul său în această ţară. Vlaicu a refuzat mutarea lui în Anglia, însă a fost de acord să realizeze câteva piese acolo, pentru două aeroplane, iar montajul să se facă în România.

Între timp Vlaicu face o călătorie în Anglia pentru o documentare la faţa locului, după care se întoarce la Bucureşti şi continuă să zboare cu aeroplanul Vlaicu II.

În luna iulie 2013 sosesc piesele pentru realizarea modelului Vlaicu III.

 

Cu aeroplanul Vlaivu II, deja uzat, Aurel Vlaicu mai face zboruri de recunoaştere deasupra Bulgariei, în tipul celui de-al doilea război balcanic.

La 2 august 1913 Vlaicu primea o scrisoare de la prietenul său Romulus Boca , prin care îl informa că pe 14 septembrie va avea loc la Orăştie Adunarea ASTREI şi festivităţi şi de aceea era invitat să vină de la Bucureşti, chiar cu aeroplanul Vlaicu II. Astfel a început frământarea în sufletul său, lupta dintre dorinţa de a rămâne să finalizeze aeroplanul Vlaicu III sau să execute zborul spre Orăştie.

Între timp sosise şi delegatul firmei Marconi la Bucureşti şi-l anunţă pe Vlaicu că firma va comanda 100 de aeroplane, dacă probele de zbor vor reuşi cu primul aeroplan Vlaicu III.

Totuşi Vlaicu întrerupe lucrul şi se hotărăşte să facă pregătirile pentru trecerea Carpaţilor.

Acesta a decolat de la Cotroceni, în ziua de 13 septembrie 1913, la orele 14,30. Dorea să ducă în Transilvania mesajul năzuinţei de unitate naţională, de libertate şi independenţă a milioanelor de români care se aflau sub dominaţia austro-ungară şi de a participa la serbările de la Orăştie ale ASTREI.

După o realimentare cu carburanţi lângă Ploieşti, Vlaicu decolează spre Câmpina, dar vrea să revină la sol deoarece aeroplanul avea ceva probleme tehnice. În timpul manevrelor de aterizare, în dreptul localităţii Băneşti, aeroplanul se prăbuşeşte chiar lângă şosea, Vlaicu pierzându-şi viaţa.

Rămăşiţele pământeşti ale lui Vlaicu şi epava aeroplanului au fost transportate la Bucureşti.

 

aurel10

Epava avionului VLAICU II pe câmpul de la Băneşti

 

Guvernul a hotărât să i se facă funeralii naţionale la 17 septembrie şi a fost îngropat la cimitirul Bellu. A fost decorat post-mortem de regele României cu medalia ,,Virtutea militară”.

Din aer, piloţii Gheorghe Negrescu şi Andrei Popovici, cu avioanele lor, i-au dat lui Vlaicu un ultim salut.

Pe 14 septembrie 1913 sosea la Orăştie o telegramă, care a fost citită cu lacrimi în ochi la dechiderea Adunării ,,ASTRA” de către preşedintele acestei sicietăţi.

 

Drept preţuire, românii au păstrat în gând şi faptă memoria marelui erou. S-au dat nume de străzi, s-au înălţat monumente, troiţe, s-au dezvelit plăci comemorative.

Începând din anul 1926, satul în care s-a născut eroul a primit numele de ,,Aurel Vlaicu”

 

 

aurel11

 

Bustul lui Vlaicu din satul natal

aurel12

 

Monumentul de la Băneşti

aurel13

Monumentul lui Vlaicu la intrarea în sat

 

Desele demonstraţii făcute de Aurel Vlaicu cu aeroplanele lui în faţa românilor a făcut să fie recunoscut în mituri şi legende, să intre în mentalul colectiv, ca un ICAR pe cerul românesc.

 

Date biografice culese de,

 

Col.(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI

 

PREȘEDINTELE GRUPULUI DE INIȚIATIVĂ „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”