Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Viziunea lui Portelli asupra reîncarnării – abordare în metafizica modernă

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 3
PoorBest 

Viziunea lui Portelli asupra reîncarnării – abordare în metafizica modernă


      religia-si-metafizica-moderna-constantin-portelli~42025766Interpretările din acest articol riscăm să le aşezăm din capul locului sub semnul spuselor lui Montaigne: ,,a dispreţui şi a condamna ca fals tot ceea ce ni se pare neverosimil este doar trufie neghioabă.”
     Absolvent de medicină, Constantin Portelli studiază biofizică în Ungaria şi scrie numeroase studii, printre care şi Religia şi metafizica modernă (1993), aducând în prim-plan problema controversată a reîncarnării, pe cât de veche, pe atât de nouă şi surprinzătoare. Acesta îşi formulează studiul din perspectivă creştin-ortodoxă. Consideră că Adam şi Eva au reprezentat sufletele viitorilor oameni ce existau a priori întrupării lor în lume, în realitatea transcendentală. Astăzi, se vorbeşte neîncetat, în diverse publicaţii, despre informaţia akashikă (energie cosmică), existentă pretutindeni şi la care oricine poate avea acces, un fel de computer universal la care suntem toţi racordaţi.
      Omul e şi el o trinitate: spirit, suflet şi corp fizic. Se spune că spiritul este partea nemuritoare şi ţine de inteligenţă, gândire, voinţă, cât timp sufletele sunt legate de simţirile morale, de afecte. Spiritele create de Dumnezeu există în lumea astrală a priori, aşa cum afirmă şi Portelli (cu precizarea că el pune semnul egal între suflet şi spirit); ele sunt doar trimise mereu la reîncarnare
într-un nou-născut (fapt pe care autorul în discuţie încearcă să-l demonstreze prin apelul la pasaje biblice). Pe de altă parte, sufletul e format din corp eteric şi corp astral, fiind construit pentru fiecare individ, conform destinului fiecăruia.
     Aşadar, spiritul îşi păstrează identitatea, capacităţile intelectuale, morale, chiar şi după moartea fizică. E ,,bagajul” realizat din evoluţiile sale pământeşti. Reîncarnările succesive au loc până la purificare, iar după acest proces, ele rămân în conştiinţa cosmică şi formează eternitatea spirituală.
     Suntem suflet/spirit cu trup, nu invers, suntem energie care, în momentul decesului, se eliberează printr-o tresărire asemănătoare electrocutării; trupul tresaltă şi eliberează energia, sufletul, respectiv cele 21 de grame. Creierul se descarcă şi el prin derularea rapidă a vieţii, retrospectivă, din prezent până în copilărie, momentul zero.
      Cum această energie (de 20 de waţi) nu are cum să dispară, iar noi suntem fărâme din Divinitate, se cuvine să înţelegem că spiritele se întorc, dacă vrem să spunem aşa, în dumnezeire.
     Tânjind după cunoaştere, calitate sine qua non a inteligenţei transcendentale (Dumnezeu), sufletele trebuiau să se distanţeze de dumnezeire, iar singurul mod era întruparea, definită de Portelli ,,păcat originar”. Separarea nu a fost însă totală, întrucât inteligenţa, gândirea apar ca rezultat al conexiunii părţii materiale (creierul şi organele de simţ) cu partea spirituală (sufletul – ce menţine o permanentă legătură cu Dumnezeu).
      Autorul explică faptul că păcatul originar nu trebuie văzut ca o pedeapsă, ci ca o treaptă în cunoaşterea Creatorului şi a creaţiei Sale. Pomul cunoaşterii nu e decât un simbol al drumului anevoios pe care însuşi Creatorul îl cerea parcurs în vederea obţinerii vieţii veşnice. Vorbind despre Apocalipsa lui Ioan, unde se arată că pentru a ajunge în împărăţia lui Christos e necesară o transformare profundă a omului (,,Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu este născut din nou, el nu va putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu” – Ioan, 3, 3), Portelli consideră că acea schimbare presupune indubitabil renaşterea, reîntruparea sufletului într-un corp nou, căpătând astfel inteligenţă.
      Modul în care apare viaţa în embrionul uman e desluşit de autor astfel: ,,Conexiunea dintre creierul embrionului uman şi Inteligenţa transcendentală poate fi concepută şi ca o pătrundere a unei componente a spiritului divin universal (sufletul) în trupul embrionului”. Naşterea lui Isus probează faptul că omul prinde viaţă prin unirea trupului cu sufletul. Apoi, prin botez, sufletul e purificat, apa reprezentându-l pe Sf. Duh.
      De asemenea, ,,iezerul de foc” pomenit în Apocalipsă e conotat de autor ca purificare a sufletelor, pentru ca astfel să se poată întoarce ab illo tempore. Şi Portelli, aidoma unor teologi creştini, consideră esenţial rolul jertfei lui Isus. De pildă, rugăciunea lui Isus din Grădina Ghetsimani nu o vede ca un moment de slăbiciune omenească, ci ca o rugăciune pentru omenire, arătând că, deşi destinul uman e premeditat de Dumnezeu, noi suntem datori să ne rugăm Lui.
      În  studiul său, Constantin Portelli pledează în favoarea ideii că sufletele evoluează, menirea lor fiind cunoaşterea, pentru ca astfel să se reîntoarcă la Inteligenţa transcendentală din care s-au desprins prin întrupare: ,,(...) cercul se închide. Sufletele se reîntorc la Inteligenţa transcendentală, dar pe un nivel de cunoaştere mai înalt”. Dacă nu ar exista decât o singură viaţă, consecinţele ar fi două: odata trupul mort, nu ar mai exista nimic (ipoteză ateistă) ori odata trupul trecut în nefiinţă, sufletul ar intra înt-un somn veşnic aşteptând Judecata de Apoi, Raiul sau Iadul (ipoteza teologilor creştini şi evrei).
       Portelli oferă numeroase dovezi existente în Noul şi Vechiul Testament, potrivit cărora avem de-a face cu întruparea repetată a sufletelor. Interesant este că aceasta se deosebeşte clar de reîncarnarea prezentată de unele religii orientale, adică e vorba doar de reîntrupare în corp uman şi nu ca o pedeapsă (la budişti şi brahmani), ci ca apropiere de Dumnezeu (cunoaştere). Revenirea la viaţă ar avea loc în două circumstanţe: ,,prin întoarcerea sufletului în trupul pe care tocmai l-a părăsit şi prin reîntruparea sufletului în corpul unui nou embrion uman”. Afirmă că însuşi Isus a vorbit oamenilor despre aceasta, însă într-un mod voalat, fiinţa umană nefiind pregătită pentru aflarea adevarului: ,,Multe am să vă spun, dar nu sunteţi încă în stare să le purtaţi!”. Astfel, Isus i-a spus lui Iair (în Evanghelia lui Marcu) cum că fiica lui nu e moartă, ci doarme; readucând-o la viaţă a confirmat reîntruparea, în cazul discutat, în acelaşi corp.

reincarnarea-povestea vietilor trecute

      S-a sesizat că Isus nu vorbeşte despre moarte (pedeapsa divină prin privarea reîntrupării), ci despre somn, rezultând că sufletul ar fi viu şi ar putea reveni la viaţă. Aducem în atenţie şi alte exemple oferite de autor:
     1. Vorbind despre zilele sfârşitului, Isus a spus mulţimii: ,,Adevărat vă spun că unii dintre cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăţia Sa” (Matei, 16, 28).
Explicaţia dată e că dacă există reîntrupare, mulţi dintre noi l-am văzut pe Isus şi tot noi vom fi prezenţi, aşa cum zice Mântuitorul, în zilele sfârşitului, când ne vom primi răsplata.
     2. ,,Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu este născut din nou, nu va putea vedea împărăţia lui Dumnezeu (Ioan, 3,3); ,,Adevărat, adevărat îţi spun că dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Nu te mira de ce ţi-am spus: <<Trebuie să fiţi născuţi din nou>>” (Ioan, 2, 5-7).
      În felul acesta, Portelli înţelege că în Apocalipsă se vor întrupa doar cei ce au dovedit credinţă lui Christos, pentru ca la Judecata finală să se nască din nou pentru a se putea transcendentaliza. Nu se ştie însă ce semnificaţie are acest proces, dar acei oameni vor depăşi legile lumii materiale. Mai e necesar de spus că însuşi Apostolul Ioan lămureşte sensul cuvântului Apocalipsă, care provine din greacă, unde înseamnă revelaţie; aşadar, Apocalipsa nu descrie sfârşitul lumii, ci o transformare a ei.
     Despre reîncarnare, în 2008, nimeni altul decât şeful departamentului de Astronomie a Vaticanului, Jose Gabriel Funes, a făcut o declaraţie uimitoare pentru mulţi: ,,E posibil să crezi şi în Dumnezeu şi în extratereştri. Se poate admite existenţa unor alte forme de viaţă din alte lumi, mai evoluate decât a noastră, fără a pune la îndoială credinţa în creaţie şi în reîncarnare”, ,,Nu putem exclude că viaţa s-ar fi putut dezvolta în altă parte. Numărul mare de galaxii, cu propriile lor planete, face posibil acest lucru.”, ,,Pot exista alte fiinţe, chiar inteligente, create de Dumnezeu. Acest lucru nu e în contrast cu credinţa noastră, deoarece nu putem pune limite pe libertatea de creaţie a lui Dumnezeu”. Partea finală a declaraţiei e mai mult decât grăitoare.
Şi alte studii aduc în discuţie ipoteza reîncarnării, unii probând-o cu argumente de natură ştiinţifică (Ioan Mamulaş şi Corin Bianu, Fenomene parapsihologice, cap. al IX-lea, Reîncarnarea, o realitate), Sylvie Simon, Reîncarnarea, alţii, religioasă (Serafim Rose, Sufletul după moarte).
     Cert este că, din ce în ce mai mult, indiferent de poziţiile adoptate de diverşi teologi ori cercetători, sufletului i se prevede nemurirea, fie ca mântuire în viaţa veşnică, fie ca permanentă reîntrupare.


Mihaela Oancea