Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Eric Lingens în Liliom

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 3
PoorBest 

Eric Lingens în Liliom

 

Un nume nou în Teatrul austriac, tânărul actor Eric Lingens a făcut cu succes dovada talentului său actoricesc, interpretând remarcabil rolul principal din piesa Liliom (Crinul – floarea de crin) a dramaturgului maghiar Ferenz Molnár (1878 – 1952), în regia celebrei actriţe şi regizoare Elfriede Ott.

 

 liliom01

Spectacolul cu piesa Liliom a fost pus în scenă la „Ateliertheater Reloaded”, situat în  sectorul 7 al Vienei, sub conducerea artistică a regizoarei Nina C. Gabriel, originară din Bulgaria, care, împreună cu partenerul ei de viaţă, pictorul Ludwig Drahosch, a preluat din octombrie 2012 conducerea acestui teatru vienez, cu o tradiţie de 80 de ani.

 

liliom02liliom03

 

Profesoara  Elfriede Ott                    Regizoarea Nina C. Gabriel  şi Ludwig Drahosch


    Interpretul rolului Liliom, Eric Lingens este un tânăr actor austriac, născut în februarie 1988 la Viena, crescut şi educat în Austria şi în Spania, care a renunţat la studiile juridice începute la Universitatea din Viena, pentru a se dedica scenei, şi s-a hotărât să urmeze „Academia de actorie Elfriede Ott” (o reuşită alegere!).

 liliom04

 

Eric Lingens şi Anna Unterweger – interpreţii rolurilor principale: Liliom şi Julie


     În traducerea dramei Liliom din limba maghiară, scriitorul austriac Alfred Polgar (1873 – 1955) a mutat acţiunea prezentată de autorul Franz Molnár, din „Parcul împădurit al oraşului Budapesta” în renumitul „Wiener Prater”, folosind pentru replicile lui Liliom limbajul dialectal vienez (mai greu de perceput de către auditorii străini), diferit de limba germană literară, în care se exprimă celelalte personaje.

 

liliom05liliom06

 

Eric Lingens şi Anna Unterweger                                 Wolf, Marie şi Julie


     Deosebit de interesant este faptul că „Parcul împădurit al oraşului Budapesta” a fost amenajat în stil medieval în anul 1896, cu ocazia expoziţiei dedicată aniversării milenare a Ungariei, ca parc pentru distracţii şi agrement, după planurile celebrului arhitect Ignác Alpá (1855-1928), având ca model parcul din preajma Castelului huniazilor (construit la dimensiuni mai mici şi în acest parc budapestan) şi serbările din Transilvania secolului al XV-lea, din timpul domnitorului Iancu de Hunedoara, (Ioan Corvin, 1407-1456), tatăl lui Matei Corvin, (1443-1490), fost rege Ungariei, Cehiei şi Austriei.

 liliom07

 

Liliom şi Julie


     După prima reprezentaţie vieneză a piesei, în februarie 1913, la „Theater in der Josefstadt” (premiera în limba maghiară avusese loc în anul 1909 la Budapesta), rolul lui Liliom a fost  interpretat, de-a lungul anilor, de nume celebre ale scenei austriece, de la Hans Albers la Josef Meinrad, iar acum, în luna martie 2014, tânărul actor Eric Lingens, stăpânind excelent şi dialectul vienez, continuă cu acelaşi succes arta interpretativă a marilor săi înaintaşi.

 liliom08

 

„Academia de actorie Elfriede Ott” din Viena pregăteşte, începând din anul 2005, tinerele talente actoriceşti, dintre care, în spectacolul de succes Liliom de la „Ateliertheater Reloaded”,  au evoluat, alături de talentatul actor debutant Eric Lingens şi Anna Unterweger

 

liliom09liliom10

 

(Julie),  Ruth Pfleger (Marie),  Anna Mitterberger (Frau Muskat),  Jacqueline Rupp (Frau Hollunder), Maksymilian Suwiczak (Ficsur),  Pierre Gold (Wolf Beifeld), Fabian Schopper (Linzmann), Richard Jamelka (Poliţist / Dr. Reich)...

 

liliom09liliom10

 

Acţiunea piesei, în viziunea regizoarei-profesor Elfriede Ott, nu este prezentată ca o orgie a brutalităţii lui Liliom – acest tânăr animator, fără şcoală, fără vreo meserie, visând să plece în America, dar fără dorinţa de a munci, al cărui şarm şi suflet nobil îl fac să fie iubit de toate fetele care-l întâlnesc –, ci ca o comedie tragică, prezentând două destine diametral opuse şi totuşi congruente,  pe care soarta le uneşte pentru scurt timp, încheiat abrupt de un sfârşit tragic, prin sinuciderea lui Liliom, dar marea lor iubire, pe care nici Liliom şi nici Julie nu găsesc cuvinte să o exprime, este ridicată la ceruri, pentru eternitate.

     Finalul piesei – în care Luise, fetiţa de 11 anişori a lui Liliom (rol interpretat minunat de şcolăriţa Lea Schedelberger)  îşi vede pentru prima oară tatăl (coborât din cer în postura unui cerşetor) care o loveşte însă brutal peste mânuţă, pentru că fetiţa nu mai vroia să-l asculte –, este reprezentativ pentru întregul conţinut al dramei.

 

liliom13

 

„Este posibil să primeşti o lovitură puternică, o lovitură îngrozitor de puternică... şi totuşi să nu te doară deloc, ci să o simţi ca pe o mângâiere” – o întreabă fetiţa pe mama sa, la care Julie, care fusese de nenumărate ori lovită cu brutalitate de soţul ei Liliom (tatăl fetiţei), îi răspunde: „Este posibil, copila mea, ca cineva să-l lovească pe altcineva şi aceasta, totuşi, să nu doară deloc!”.

 

liliom09liliom10


     Aşa simbolizează, în final, dramaturgul Ferenz Molnár marea iubire dintre două caractere complet diferite, neînţelese, care nu-şi pot exprima în cuvinte sentimentele, dar le poartă în inimă pentru vecie.

 liliom16

 

Momentul cel mai emoţionant al serii a fost însă acela de la sfârşitul reprezentaţiei când, acompaniaţi cu ropote de aplauze, tinerii actori Eric Lingens şi Anna Unterweger – interpreţii rolurilor principale: Liliom şi Julie – au coborât de pe scenă, ţinându-se de mână, şi au oferit un minunat buchet de flori, primit de ei, iubitei lor Profesoare,  la grande Dame de thèâtre autrichien, venerabila actriţă Elfriede Ott, drept recunoştinţă.


Corespondenţă transmisă de
Mihai ANTHONY