Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Runia

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

Runia

Matineu. 13.07.2014. Sala zumzăie în plinătatea ei. Este aproape la refuz. Văd mulți copii și tineri.  
 Cortina încă lăsată; oameni răsfoind programul curioși.
 John Cranko Schule/Școala de Balet John Cranko din Stuttgart a ajuns la încă un sfârșit de an școlar și suntem invitați să le vedem prestația tinerilor balerini pe scenă.  
 Aplauze.
 Elegant pășesc tinerii primului grup, muzica își împrăștie și ea primele note în sală.
 Mă uit fascinată la tinerețea lor, la perfecțiunea mișcărilor, la grația fiecărui gest, la fețele voit zâmbitoare în momente de încordare și concentrare maximă. Grup după grup, câte un solo sau un Pas de deux, ne farmecă pe rând, palmele dor de aplauze și parcă tot ai senzația că nu le dăruiești suficient înapoi.
 Ajung la un moment care mă impresionează intens, nu știu dacă muzica le curge prin mișcări sau mișcările curg prin muzică. Sincronizare de maestru! gândul îmi fuge la profesorii excelenți care stau în spatele lor dar mai ales la orele de studiu, de exercițiu fără de care nu se poate ajunge la performanțe; sacrificii și voință, pasiune și devotament față de visul de a ajunge ziua în care scena  să le aparțină lor iar ei să ne aparțină nouă, celor care devorăm aceste spectacole de înaltă calitate.
 De renume internațional, școala de balet din Stuttgart, pentru cunoscători, nu mai are nevoie de prezentare. Chiar azi aflam că vin aici să studieze de exemplu, tineri ai căror părinți au școli de balet în Italia, vin să se perfecționeze într-un centru mult apreciat care dă garanția viitorului balerin.
 Nu este prima dată când vin la operă, am fost des aici, încă din primele luni de ședere în Stuttgart, indiferent dacă pe scenă s-au jucat piese de operă sau balet. Am venit mereu cu plăcere, însă acești tineri, mulți dintre ei copii încă, îmi dau o emoție aparte.
Iar astăzi am venit aici cu un gând în plus, acela de a o vedea live pe micuța mea constănțeancă, ce m-a impresionat deja de când am cunoscut-o, atunci când, însoțită de părinți și surioara ei mai mica, Riana, pășea pragul sediului Freies Radio für Stuttgart, unde înregistram primul nostru dialog. Parcă o văd, delicată, cu o poziție mereu controlată, foarte atentă la ce vorbește, matură cumva pentru cei 12 ani ai ei. Un om care însă știe ce vrea. Un om care și-a propus un țel în viață și care este dispus să îl atingă cu orice preț. Puternică și gingașă, fermă dar fără să își piardă zâmbetul copilăros. Un amestec impresionant într-un copil.
Runia Hânză.
 Ceva îmi spune că vom mai auzi de ea. Cei din Constanța au auzit deja des. S-au obișnuit s-o vadă la televizor, așa cum și ea s-a obișnuit cu microfonul și aparatul de filmat. Concursurile internaționale, de unde mereu a venit cu tolba plină, au făcut-o să se obișnuiască și cu marile scene, cu concurența.  
 Astăzi, aici la Stuttgart nu au evoluat pe scenă toți elevii școlii. Au existat selecții. Iar ea a fost singura aleasă din clasă, deși a venit în Germania abia în toamnă. O dovadă în plus că viitorul ne rezervă multe surprize plăcute.  
 Părinții, emoționați. Știu că au avut o misiune, și-au înțeles rolul și l-au acceptat punând-o ca prioritate în viață lor, în viața de familie. Runia trebuie să meargă mai departe! când în toamna  anului trecut a primit acceptul de la Berlin și Stuttgart, ea a ales Stuttgart. A ales, zic eu, bine! Copilul avea nevoie de prezența și sprijinul viu al familiei, așa că au lăsat totul acasă baltă și au urmat-o.
Au urmat însă clipe dificile. Aproape nouă luni. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din "târg". Le-a fost greu dar au înțeles că nu au de ales. Și au rămas până în momentul în care au simțit că rolul lor se apropie de sfârșit. Primul an de cursuri a derulat bine, teama Runiei între străini a luat sfârșit, acum își dorește să stea la internat, să fie între colegele ei, majoritatea din alte țări decât Germania. Se simte bine și sigură pe ea. A ajuns pe mâini bune. A întâlnit oameni deosebiți, ca de exemplu, una dintre profesoarele de pian, un OM cu majuscule, Ioana Cumpăta Petcu. Și viața se derulează normal mai departe. Concluzie generală: misiune îndeplinită.
Runia are drumul deschis. La scenă a primit cele mai aprinse aplauze. Sala a acceptat-o imediat.
Rolul drăgălaș i s-a potrivit ca o mănușă, un Pas de deux alături de  Paolo Terranova, care a încântat: “Die Spieluhr” (“Cutia Muzicală”), muzica Anatol Liadov (1855-1914), coregrafia: Serge Legat, profesor: Natalia Gasmaeva
 În fața clădirii operei, pe un ecran imens, amenajat special, cei care nu au mai primit bilete au putut sta pe iarbă și timp de două ore au vibrat cu cei din sală. Erau cred peste două  sute.
Iar eu?? Ei bine, eu am fost onorată să o aplaud în ovațiile sălii, am fost onorată să fiu de față la primul ei autograf (la ieșirea din clădire, o fetiță cam de aceeași vârstă s-a apropiat de ea cu programul și un pix în mână, timid; mi-am dat seama despre ce este vorba și am întrebat-o dacă dorește un autograf; fetița a întins ușor pixul și programul iar Runia i-a scris, “pentru Rebecca, Runia”), am fost onorată să îi fiu în preajmă când, la final, pe stadă sau la cafenea, oameni întorceau zâmbind capul după ea sau veneau pur și simplu să o felicite, rostind fraze interminabile de laudă și succes pentru viitor, cu emoții vizibile în glas, în ochii mirați și mândrii totodată ai părinților săi.
Primul an a trecut!
Mult succes, Runia!


Daiana Matieș
Stuttgart

 

 

Runia 1

 

984142 813923098640882 6069656416376445972 n