Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Poezii arhiva 2014

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 1
PoorBest 

Poezii romanesti, Radio TV Unirea

Mihaela Oancea

Ninsoare, u00EEn brumu0103rel  - M Catruna

 

Ninsoare, în brumarel



Ce mai vifor si ce zloata

Napadi gradina, iata!

Galbioare brumarele

Stau chircite, vai de ele!

 

Huruie-n soproane vântul,

Înghetat e-ntreg pamântul,

Viscolul arbori îndoaie

Si ne-aduna în odaie.

 

Tu, mai iarna, asa vii,

Cu ger si nori fumurii?

Tremura, stranuta satul,

Zici c-a sosit nefârtatul!

 

Suparata esti, caci iara

Toti se-ascund si se coboara,

Nimeni nu îti iese-n cale,

Sa te-ntâmpine în vale.

 

Treci apriga si mâhnita,

Peste firea adormita,

Calci hotarele-n nestire,

Lasi câmpuri în amortire;

 

De ce vii asa hai-hui,

Din înaltul cerului?

Te dezlantui far’ de stire,

Fara dram de prevestire...

 

Nu mai fi capricioasa,

Ci-n hlamida matasoasa,

Vino lin, cernita iarna,

Din a cerului lucarna!

 

Atunci te vor astepta

Copilasii-n calea ta,

Veseli ca primesc în dar

Neaua deasa, în brumar!

Mihaela Oancea

Pau015Fi de balet celest


Pasi de balet celest


 

Bulgari de scântei

cu brate de cinabru,

verde-jad si ametist,

pasesc sensibil,

pe coridoare de-azur.

Fuioare de lumini

nedeslusite

navalesc

prin hubloul noptii

întocmai cum narvalii

despica apele arctice;

fildesii uriasilor nordului,

splendide sabii de os,

împing întunericul,

acel boem

ce-si poarta cu gratie

coroana de imortele.

Departe,

diapazonul e lovit

pentru obtinerea

tonalitatii perfecte.

 



Mihaela Oancea

Camera de reflectie

 

Camera de reflectie



Dincolo de peretele de sare,

se scutura un cnut de flacari

zamislit de gnomi.

Treptat, defileaza

amfore,

sculpturi ronde-bosse,

strazi înguste, pavate cu piatra,

cântareti cu laute,

obuze,

paturi de arme,

rândunele.

Nu s-a dizolvat

nicio serie de întâmplari

datate azi cu radiocarbon,

însa noi,

pelerini cu visuri fulguinde,

am renuntat

a mai astepta.

N-am uitat, dar am ales

sa mergem mai departe.

Mihaela Oancea

Mai e nevoie de timp -  Dr.-Paul-Gachet-Vincent-Van-Gogh

Mai e nevoie de timp

Smerit,

îmi pare

ca ceri privirii

perspectiva,

calauzindu-i ucenicii

spre noile falii

ale realitatii,

permanent reconfigurate.

Înteapa aerul

aici,

sub talpa dorului

si-ti înverzesc amintiri,

dar timpul

mai are

nevoie de timp

sa cearna

regrete.



Sifora Sava

Scannen0017

Miroase



Miroase... a  toamna...
Miroase... a  scoala...
Miroase...  a fructe coapte.
Mireasma-s....
 „Ideeile  straluminate”  din noapte.
Paleta  de  frunze....
Culege  vântul din ram...
Lacrimi  grele  de  ploaie,
Prelinse  pe  geam.

Sifora Sava

Scannen0017

Vers

A  merge  din  noapte,  spre zi.
A  înpleti... a despleti...
În  versuri...
Cu  mintea  cea  mai  fina.
„Etern al omenirii... tezaur de lumina”


Tonuri

E aerul  ce  trece...
Din  cald  spre  rece.
Facînd  din...

Verde – galben...
Rosu  -  ruginiu...

În  mii  de  tonuri...
Nu  mai  stiu...
M-a  fermecat...
Si  toamna...si  padurea...
Si  am  ramas... scriind...
Cântând... pictând...
Iubind... aiurea !


 Linia alba

Stralucirea  soarelui,
Toamna,
Micsoreaza  linia  alba
 a  orizontului...
Din  care  curge  ziua.
Iar  amurgul  înserarii...
Despletit  cu o ora,
Mai  devreme...
Pateaza  necuprinsul...
 Cu  freamat  tomnatec.



Sifora Sava

Scannen0008

Nostalgie



Covorul fermecat…
al toamnei…
purtat de vânt.
Viata, nostalgia, timpul
belsug … plutind.
Aduna o lacrima,
fierbinte… plugul… arând.
Coboara iarna…
focul în vatra trosnind.

Sifora Sava

Scannen0017

Toamna

La  portile  sale  de  arama...
numarata-ti...de  câte  milenii...
toamna ne cheama ?
Nu  uita  sa  aduca...
mireasma  de  vânturi si  ploi,
în  glia  trudita  de  noi.
Parfum  si  culoare,
esenta  din  soare.
În  „mere  eterne” ca  dragostea
noastra  visata  de  tremurul
luni  pe  bolta  albastra.
Iar  strugurii...au  „gust  de  paradis”
cu „sâmbure  de  nuca”  am scris,
poem  de toamna binecuvântata,
covor  de  fructe,  de legume
si  de  frunze  e  gradina  toata.
.................................................
Iar  rândunica  ce - a plecat,
despica  vazduful...
„Saluta  copiii în anii noi ai scolii !



Sifora Sava

Scannen0008

Meditatie



Culege bruma frunzele...
e doliu prin gadinii...
miresme reci... ciorchinii...
fierbe mustul în vin.
Ploaia bogata se cerne...
aduna ciorile nucile.
Te-ai dus minunata,
Doamna Toamna.
Pe o creanga de stejar... mediteaza:
Buha...buh..hu...hu !

Ce ma fac ca-i iarna, iar ?!
Duc o jele si de lemne... si de jar.

Sifora Sava

Scannen0008

Bel?ugul toamnei

Prin sfânta roua noaptea,
coboara... aroma a fructelor,
legumelor comoara.
Gradinile, livezile...
se prapadesc de atâta,
bogatie... frumusete...
proprietarilor...binete.
Cosuri plutind...rânduite adunând.
Solare - raze - diamante
le mângâie pe toate
un fluviu nesfârsit
de sanatate curge cu
vitamine, minerale imense
neajunsuri sa alunge.
Cosuri plutind randuite-n piete...
cumparatorilor binete.
.........................................
Cosuri plutind, vuietul – rotund,
rostind – vibrând – cântând.
Multumeste omenirea !!!
Repetând – învatând...
Divinitatea rând pe rând.



Mihaela Oancea

Ortoexistenta (Imaginea Piramida cunoasterii, Petre Udrea)

Ortoexistenta

Aschii albastre
freamata pe sprânceana relativismului,
simtind înregimentarile drept artificiale
si realitatea, precum nisipurile miscatoare,
în continua cladire.
Dejucând planul taietorilor de lemne,
neîncetat, câtiva arbori îsi plamadesc solul,
îsi racordeaza fiinta la ortoexistenta,
raspândesc seva printre pleoapele timpului
cu trup ghebos.
Cresc mereu paduri de existente efemere,
dar putini arbori cu radacinile în sus. 

Mihaela Oancea

Mergem impreuna- Petru Udrea, Calea eternei nemarginiri

Mergem împreuna?

Vag, negrul urla iar
în scrumiere.
Pasii nu mai cunosc vocea straveche,
asa ca circulam bezmetici pe coridoarele
dinspre nicaieri.
Sub piramida de turcoaz,
pânzele încrederii nu s-au rupt
si nu-i niciodata prea târziu.
Polarizate spre lumina,
cu deznadejdea tocita pâna la os,
de dimineata,
dorintele-au redobândit cifrul
si-au pornit-o pe jos.
Mergem împreuna?



Mihaela Oancea

Cine-i strainul din tine


Cine-i strainul din tine?


Staruitor, calci pe o pardoseala de nori,
inconstient de directia imprimata viitorului
din prezent.
Savoarea clipei propovaduite,
Dar neancorate, fara cordon ombilical,
e o himera.
Trecutul nu-i decât zeul cusut în coapsa
ce-ti cere sa dezvalui
strainul din tine!

Mihaela Oancea

Lectia de inviorare

Lectia de înviorare

Prin pãdurea de aramã,
Cu dantelatã nãframã,
Trec în zori, în zi de luni, 
Ai pãdurii amici buni. 
Iese-acum ca dintr-un cufãr, 
De prin tufe de ienupãr,
Speriat ca vai de el, 
Delicat, strâns covrigel,
Un ghemotoc de blãnitã
Cu ochi negri si coditã.
Din mustãtile cernite, 
Strâmbã iute, pãsãmite,
Urechilã, cãci nu-i place
Sã-l trezesti, sã nu-i dai pace.
Aricel îl ia-n primire:
,,- Hai, nu sta în adormire!
Vino, iatã, cu noi toti
Sã dansezi si tu de poti!
Ia te uitã, Martinel
Tine hangu-ncetinel,
Are clop, pieptar cu ciucuri,
Iscusit e-n giumbuslucuri!
Cu drag ni s-alãturat,
Cãci s-a lãsat de furat, 
A noastrã vulpe cochetã,
Renumitã ca atletã.
Sã pornim cu mic cu mare
Lectia de-nviorare!
Unu, doi! Unu, doi!
Bate toba-n ritm vioi!
Trei, patru, cinci, sase!
Haideti toti afar’ din case!
Sapte, opt, nouã si zece
Nimeni pe noi nu ne-ntrece!"
,,- Da, e bine Aricel,
Asa voi fi voinicel, 
Sãnãtos, îmbujorat,
Poate…chiar neînfricat!" 
Si-asa sprinteni fiecare,
Bucurosi, se pierd în zare, 
Fac tumbe de veselie,
Se întrec pân’ spre câmpie,
Sã aibã corp sãnãtos,
Si gândul mereu voios!



Mihaela Oancea

Leonid Afremov - pt Destine siameze


Destine siameze


Ne-am întâlnit privirile
dincolo de oglinda cea veche
ce pastra amintiri
si replici cusute pe carâmbul timpului,
de când orele de abia prinsera a gânguri,
de când jubila pamântul în pâslarii cafenii,
iar soarele naviga în piroaga de jaratic.
Arborii au prins rod
si-odata cu ei ne-am început periplul
azi ferecat în cutia
al carei traforaj vorbeste
despre cerboaicele cu ochii limpezi
si mai cu seama
despre destine siameze.

Mihaela Oancea

Iris alb Vali Irina Ciobanu

Irisi albi, de catifea

Toamna pasea hotarâta
În condurii-i aramii,
Prin zavoaie cu sitari si pitigoi,
Acolo unde ne duceam si noi
Toate patimile.
Priveam azurul
Si zâmbetele zburau
Precum rândunelele
Cercetate de ochi flamânzi
Ce-si pastrau observatiile
În caiete de culori diferite,
Între foile carora, tainic,
Adormisera de asta-vara
Câtiva irisi albi, de catifea.



Mihaela Oancea

Tudor Plaiesu - pentru Joc de suprapuneri

Joc de suprapuneri
    
Pe scena vie
Mai e ceva definitiv?
Plante, roci,
Supuse transformarii -
Oameni, seminte ale învierii
Într-un joc de-a v-ati ascunselea,
Caci din orice cotlon
Priveste iscoditor Thanatos.
Ochii se multiplica ametitor
Si peste mâinile tale
Se asaza mereu altele noi,
Pâna când ochiul interior
Se va deschide pentru plenitudine.
Pâna atunci asteptam,
Într-un joc de suprapuneri,
A ne întâlni cu non-timpul
Din care-am început.

Mihaela Oancea

Dezmarginire in ecouri de strana

Dezmarginire în ecouri de strana

Din vai senine,
Zvâcnesc taceri ce-aduna zâne
Cu tainic grai
Ivit din fagure de ornic.
Agila ca un ibex, clipa
Se-ntepeneste pe picioare,
Scrutând
Departarile cu coapse de albastru.
Mai sus,
O despletire de fluturi
Pe trepte ninse de înnoptari
Încremeneste-n alb.
Doar blajinii bujori de munte
Cu arome seducatoare
Mai freamata-n tinutul alpin,
În acea magica risipa de culoare,
Când, de veghe ispitirilor mele,
Pe pisc,
Muguri de lumina
Tot rasfoiesc petale de cer,
În ecouri de strana.

Mihaela Oancea

Amintiri decolorate

Amintiri decolorate

Imprevizibile, coboara si-acum
Dintre stelele galbene,
În lanul de maci,
Lânga umerii tai.
Noaptea lasa urme
Ce ti se târasc pâna la usa.
Tulburate de dor ravasitor,
Aici, pe pamânt,
Vârtejuri de umbre
Se stârnesc prin holde.
Cuprinsa de reverie,
Luna se tot leagana
Într-o coarda de pian.
Spui o rugaciune
Si negi mereu ca te doare.
Totusi, cine cunoaste mai bine
Glasul tristetilor tale?

Mihaela Oancea

Proces de vindecare

Proces de vindecare

Soarele, fruct dat în pârg,
Se priveste în turcoazul fluid, înspumat,
Înoata cu delfinii,
Întârzie printre coloniile de corali ale Marii Rosii,
Cerceteaza tropicalele mlastini de mangrove,
Face snorkeling, fascinat de lumea submarina,
Si, tiptil, dupa-amiaza,
Se furiseaza într-un hamac,
Pentru siesta.
De aici, priveste lumea
Când cu un ochi,
Când cu celalalt,
În cautarea perspectivei favorabile.
Alearga si striga liber pe tarmul muntos,
Pentru a eluda
Pericolul emotiilor reprimate.
Spre seara, tolanit pe nisip,
Surâde,
Stind ca orice vindecare
E o lectie de viata.



Mihaela Oancea

Surpriza pentru buni

Motanul Ioachim (Surpriza pentru buni)

 

Pe hol miroase-a sulfina
Adunata din gradina. 
La racoare e tinuta,
De soare nu e vazuta,
Pusa-i, toata, la uscat,
În cel mai subtire strat.
Sus, pe geam, o mamaruta
Cu rosie basmaluta
Se-odihneste pret de-o clipa,
Caci copiii tare-i tipa.
Este vremea prânzului
Si sub ia cerului
Blânda mama iute zboara
Spre a ei dulce comoara.
Din curte, buni zâmbeste,
Caci soarele straluceste,
Soarbe apa fara urma
Rufelor puse pe sârma.
Pe furis, în miez de vara,
Ioachim intra-n camara
Si cotrobaie-n panere
Dupa nuci si dupa mere,
O surpriza dulce, iaca,
Celei dragi acum sa-i faca,
Pe bunica s-o rasfete,
Fiindca-i da mereu povete;
Sa-i prepare o dulceata
Buna dis-de-dimineata,
S-o serveasca pe racoare
Chiar sub via asta mare,
Iara el, sa pape-o cega,
Tolanit fiind pe-o cerga.

 

Mihaela Oancea

Picaturi de culoare

Picaturi de culoare

În gradina mea de vara,
Vesele si colorate,
Crinoline crosetate,
Florile sunt o comoara.

Cu rochite dantelate,
Brumarele, margarete,
Gratioase si cochete,
Parca stiu ca-s admirate.

Zâmbitoare stau la soare,
Panselute si craite,
Irisi, crini, mici garofite,
Picaturi dragi de culoare.



Mihaela Oancea

Zamolxis

Înapoi la Zamolxis!

Desi ma trezeam mereu lânga surâsul tau,
copilaream
si n-am stiut atunci unde-ti duceai
tacerile frematate de ploi -
dale de cetina
peste tipetele rândunicilor.
Am înteles în timp
sensul slovelor tale  
înmuiate în albastru de Voronet -
ele dadeau în rod
si nasteau gloria trecuta
din palmele sângerânde –
ecluze temporale
ale unui portativ purificator.
Clipea vara din gene
când visul vesniciei
prindea viata
în gradina lui Zamolxis!

Mihaela Oancea

Vis lucid

Vis lucid

Raceala de piatra, timp mut…
În fata, nacluca tâsni,
Rostogolindu-se ca un cristal negru
În padurea ai carei pereti
Posomorâti, cocosati,
Se-apropiara
Ca-ntr-un cleste.
Ochiul ei ne privise aspru, neclintit,
De pe un colt de stânca.
Împrejur, culorile se diluara,
Privirile noastre desperecheate
Cautau avide sensul întâmplarii.
Abia într-un târziu,
Bratele de funingine m-au cautat
Si-am sagetat azurul infinit
Doar pentru a ma prabusi
Împacata
La pieptul tau.



Mihaela Oancea

La capataiul timpului

La capatâiul timpului

Între cer si pamânt
timpul îsi cauta haotic
bulbii nemuririi.
Cuiburile împletite ale berzelor
au ars tacut
în valvataia asfintitului.
Mesteceni cu trunchiurile
rasturnate-n frunzisul de opal
se uita prin lume
ca-n sita,
cu ochii împaienjeniti de absurd.
Într-un târziu,
din picaturi de noapte
se decupeaza lumina;
atinge cu degete subtiri
dealurile, clape de clavir,
ce-si pasc timpul, ciclic, pe pamânt.
Pasari albe – oamenii -
tâsnesc electric spre cer
cu tipat – jumatate târziu, jumatate vis.
Disolutia nu-i decât pura devenire
si atunci...
de ce-i atata tristete-ntr-un sfârsit?

Mihaela Oancea

Pentru poemul AUTOSUGESTIE - Pe ganduri, Nicolae Vermont, ulei pe panza, 1918

Autosugestie

 

În prezentul - ipoteza
circula gânduri desfrunzite
pe carari ce si-au uitat obârsia.
Marsaluieste tulburat
trecutul
umbrit de incertitudini;
calca anemic, rectiliniu
pe trasee –
infundibule ale norocului.
Seminte ale aceluiasi pom,
zilnic facem alegerile necesare.
Oare?
În zare se desluseste
urma proaspata a pensulei
din tabloul continuu
al efectului placebo.

Mihaela Oancea

TANGO   Leonid Afremov by Leonidafremov

Tango prin timp

Câteodata, involuntar,
prind povestea noastra
de-o muchie nefinisata,
dar cuvintele-arome
se sparg în cristelnite
si se fugaresc,  
hohotind prin artere.
Ne ciocnim în astral.
Asa-am aflat ca ai renuntat
La doza de adrenalina,
nedorind altceva
decât o dulceaga stare de bine
si, eventual, sa-ti deschizi
o cafenea cu aer interbelic.
Uneori se-ascute simtirea
nascuta din glasul albastru
al marii ascunse în noi
si-atunci ma privesti trist
din departari estompate.
Cu cât ma apropii,
cu-atât imaginea
se adumbreste,
lasând vizibila
doar lacrima.

Mihaela Oancea

Visul ursuletilor

Visul ursuletilor

 

,,Sa plutim pe-ntinsul marii,
Lumii înconjur sa-i dam,
Sa aflam tainele zarii,
Lucruri noi sa învatam!”

 

Da, asa gândeau odata
Si visau doi ursuleti
Sa pluteasca vreodata
Pe o nava, îndrazneti.

 

Marea, ea, avea ceva,
Un mister si o chemare
Care-n larg îi atragea,
Punându-i la încercare.

 

Venea seara si-mbracau
Pijamalele-nstelate,
Pretutindeni navigau,
Pe oceane minunate.

 

Se-ntâlneau cu Magellan
Si atâtea-si povesteau,
Lui Elcano Sebastian
Mare stima îi purtau!

 

Mama-urs îi asculta,
Ofu’-si spunea fiecare,
Ea pe gânduri se lua
Si rostea cu apasare:

 

,,Fagurii cei mai gustosi,
Zmeura cea rosioara,
Pestii baltii zvelti, frumosi,
Cu nimic nu se compara!

 

Dar, de voi sunteti în stare
O barca sa construiti,
Veti porni în cercetare,
Râul sa îl îmblanziti.

 

Vii primejdii sunt pe mare,
Trebuie s-o luati usor,
O stea calauzitoare
Va ramâne acest dor.

 

Sa-nvatati tainele lumii,
Orice-alegeti, nu uitati:
Voi sa va aveti ca fratii
Si visul sa vi-l urmati!”



Mihaela Oancea

Vizita lui Andrei

Motanul Ioachim (Vacanta lui Andrei)

Chiar de-Andrei este scolar,
Vara n-are stãvilar,
Mereu merge la bunici,
La motanul cu târlici,
Un tovarãs de ispravã,
Ce-l învatã prin dumbravã
Cum cântã tot pãsãretul,
Doar..sã pãstreze secretul!
Si petrece-asa departe
Cam o lunã-jumãtate.
Azi, de pildã, a-nvãtat
Cum sã ridice pe dat’
Grozav zmeu, zvelt, colorat,
Cu mânerul traforat.
Ioachim l-a ajutat
Pe ponei de s-a urcat
Si-a fãcut câteva ture
Prin poiana din pãdure.
A venit si buna, care 
A cules niste cicoare, 
Iar, când s-a întors Andrei,
I-a arãtat un putinei
Ce laptele-amesteca
Si viatã untul prindea.
I-a plãcut si nu-i o vorbã
Cum fãcea bunica ciorbã
Si-o dregea ea cu smântânã
Nemaipomenit de bunã.
Seara-n grajd, pe scãunel,
Astepta c-un castronel
Laptele cald sã primeascã
Si afarã s-o roiascã,
Sã priveascã mândrul cer
Ce-avea chip de lãicer,
Sã bea laptele cãldut
Si-apoi iute în pãtut!
Iar când noaptea dã târcoale
Pe poteci cu iarba moale,
Mosul Ene merge-alene,
Aducând somn pe la gene.
Luna-n baldachin de stele
Tese mândre viorele,
Rãspândeste vise mii,
Pe întinderi albãstrii.
Zâne bune-l viziteazã
Pe Andrei ce-acus’ viseazã
Alte-isprãvi si jucãrii,
Sã-i aducã bucurii.

Mihaela Oancea

cumatravulpe

Motanul Ioachim (Cumatra vulpe)

 

Mare taraboi afara!
Ce sa fie, bunaoara?
Cum era noapte-nstelata
Si, trezit asa deodata,
Pe-o ureche cu scufia,
Ioachim iesi sub via
Cea cu struguri tamâiosi,
Sari degrab’ în galosi,
Zapacit si adormit,
Când prin dreptu-i a tâsnit
O naluca roscovana,
Cu miscari ca de cucoana.
Atât apuca sa vada
Din ce se-ntâmpla-n ograda.
Cineva se strecura,
Trei gaini de înhata
Si dadu bir cu fugitii,
Cu noile achizitii.
În curând larma fu stinsa,
Curtea de pace cuprinsa,
Iar prin iarba se-adunau
Cosasii de târâiau.
Se crapa curând de zi
Si nimic nu îl opri
Pe-Ioachim sa cerceteze,
Gainile sa-si salveze.
S-a plimbat în lung si-n lat,
Doar-doar l-o afla în sat
Pe hotul ce-a sterpelit
Trei gaini si a fugit.
Cautând de zor raspunsul,
Pe tapsan dadu de ursul,
Ce-ntr-o clipa-l lamuri
Ba chiar îl si însoti
Spre cumatra vulpe, care
Se duse-n ascunzatoare
Si tocmai se pregatea
Mic-dejun bogat sa ia.
- Pesemne-ai considerat,
În cuibar când ai umblat,
Ca va fi ca în poveste,
Nici ca voi prinde de veste?
Vazându-l pe mos Martin,
Vulpea spuse ca un chin:
- Ia-le tu! Nici nu sunt bune!
Par atoase si batrâne!
- Nu te-ai cumintit si parca
Ceri acu’ sa ramâi bearca!
Pentru-asa un pocinog
Trebuie sa lasi zalog!
Pedeapsa vulpea-si primi,
Fara coada o zbughi
Speriata, prin padure,
Jurând ca n-o sa mai fure.

Mihaela Oancea

Coerneta amniotica

Coerenta amniotica


Culcat în iarba,
gândul, supravietuitor al cataclismului,
priveste nedumerit lumina orbitoare – spice valurite
în care se scalda.
Nu i se mai ghemuieste frigul în suflet...
Cauta locul
unde inima i-ar începe din nou sa bata.
Arome de cimbru salbatic
danseaza frenetic în jur,
învaluindu-i umerii într-o binecuvântata îmbratisare.
Tavanul de nori
îl cerceteaza surprins
si-atât de intens,
încât unul devine imaginea rasturnata
a celuilalt.
Departarile ard dorurile pribegite –
tic-tac!

Mihaela Oancea

cine da verii culoare

Cine da verii culoare?

 

Rata noastra, Agripina,
Azi, când înflori sulfina,
Se gândi sezând în iarba,
Linistita, fara graba:
,,Cine da verii culoare,
Ziceti voi, cine e oare?
Rosu, galben-auriu,
Verde-praz si albastriu,
Cine picura în toate
Culori binecuvântate?
Domnul trebuie sa fie!
Ne rasfata-asa cum stie,
Iar noi cum sa-i multumim?
Optimisti mereu sa fim!”

Mihaela Oancea

Gansacul pedepsit

Gânsacul pedepsit

Un gânsac înfumurat
Plimbându-se-a cugetat
Ca-i ograda-aglomerata
Si ca ar putea pe data
Sa scape ca de neghina
De puiutii de gaina,
Asa ca-i goni pe toti,
Alergându-i ca pe hoti
Pân’ pe coasta, în gradina,
Si se-ntoarse cu o mina
Inocenta si straina.
Din camara cea de vara,
Cum privea pe geam, afara,
Gospodina l-a aflat,
Puii-ndata a salvat,
I-a dus lânga mama lor
Ce se prapadea de dor.
Gânsacul cel nemilos
Sâsâia cam furios,
Era încordat -  un arc -
Si l-a-nchis o zi-ntr-un tarc!
Na, ca îi sosi momentul
Sa-si încerce tratamentul!
Trist, privea el batatura,
Patrunzând învatatura:
Ceea ce tie nu-ti place
Altuia, în veci, nu-i face!

Mihaela Oancea

Motanul Ioachim (Oul cat camila)

Motanul Ioachim (Oul cât camila?)

Azi, în sat, fu verva mare,
Nu stiu cum s-a întâmplat,
Iesind Ioachim la soare,
Ceva ciudat a aflat.

Se facea ca pe câmp, iata,
Pasarile ce zburau,
Oua mari lansau deodata,
Iar satenii le prindeau.

Unii întinsera plase,
Altii-n brate le-nhatau,
Era circ pe lânga case
Si cu totii alergau.

Ce trasnaie mai e asta?
Spuse îndoit motanul.
S-o fi abatut napasta,
Ceru’-o scutura caftanul!

Îsi lua el târlicii verzi
Si porni cu lumea toata
Pe ulite, prin livezi,
Dar…scorneala-i gogonata!

Clar ca unii, cu de-a sila,
Minciuna o coc ad-hoc,
De fac oul cât camila
Si cu-emirul la un loc!



Sifora Sava

sanziene

” Ie”- Sânziana - Ana – Iuliana

Pretutindeni ”Ia” noastra s-o purtam simbol:
La 24.iunie sarbatoarea ”Sânzienelor”

 

Flori galbenele....ploaie de stele...
pe tulpini?e fidele.
Risipi?i parfum în paduri.... pe câmpii...
printre grâne aurii.
Sânziana de la sfântul Ion,coroni?a de dor
pe fruntea mândrelor.
Sânziana buna mea, ca ?i leac eu te-a? lua
pentru draga Mama mea.
Ziua sânzienelor este ”Ziua florilor de câmp”
binecuvântate pe pamânt
Coroni?e galbenele, româncu?e inteligente,
frumu?ele...sa rasune lumea cu ele.

Sifora Sava

spice

Belsug

 

In vara când spicele grele
asteapta culesul
miros de pâine aburinda
saluta ogorul.
Dor  de  tara, dor  de  pâine  noua,
valseaza maci, îndragostiti cu suflet de roua.
Din  binecuvântarea  divina
rode?te pamântul,
                                                 aurul grânelor curge ca gândul .
 Pamânt roditor, oaza de viata izvorul,
pe nesaturate sorb ostenitii  ulciorul.
....................................................
„Floare  albastra  de  cicoare
Ochii  mândrei  pe  razoare”

Mihaela Oancea

Tristetea lui Vasilache

Tristetea lui Vasilache

Vasilache-i papagalul
Din colivie scapat;
Usa deschisa fusese,
Asa ca el...a zburat!

În desis de tei se-ascunse,
De-acolo privi buimac
Ce grabita este lumea
Si cum pare...fara leac.

Ispitit de-oras, de oameni,
Porni într-o promenada,
Urmari cum defilau
Oamenii ca la parada.

Vazu cum ea, bunicuta,
N-are vreun cuvânt de spus;
Rasfatat, Alin dicteaza,
Jucaria si-a distrus.

Bate din picior pe data,
Vrând balon si-acadea,
Tipa iarasi la bunica
Tractoras acum sa-i ia.

Sus, în capul strazii, iata
Un sofer e afectat,
Grabit foc si neatent,
Un om a si-accidentat.

Vânzatoarea de la ziare,
Plictisita, ea zoreste
Un pensionar s-aleaga
Publicatia ce-o doreste.

Trist mai este Vasilache
N-a gasit ce a sperat,
Totul poate-avea afara
Un final neasteptat.

Obosit se-ntoarce-acasa,
Dupa ce a colindat
Toata ziua, fara tihna,
Orasul în lung si-n lat.

Mihaela Oancea

Minciuna lui Aricel

Minciuna lui Aricel

 

De cu zori, fu zarva, iata,
Cotofana acrobata
Si dihorii- cascadori
Firii dadura fiori,
Executând cu finete
Figuri noi, salturi marete.
Simtindu-se  neglijat,
O poveste-a inventat
Si din colt, înghesuit,
Aricel, nesabuit,
Dând din coate-si facu loc
Pân’ ajunse la mijloc.
,,Stiti voi oare ce-am aflat?”
Rosti el încredintat
Ca va primi ascultare
De la-ntreaga adunare.
,,Stiti ca vulpea-obisnuieste
Prin curti de mai scotoceste
Gurmanda, în misiune,
Dupa gainuse bune?
Si-a-nceput de ieri sa faca...
Oua multe! Si nu-i joaca!
Cel putin, asta-am aflat
De la urs, pe înserat.
De ce credeti voi, pesemne,
C-a lipsit azi? Ce sa-nsemne?
Va spun eu, ca am vazut-o!
Aproape n-am cunoscut-o!
Sta-n bârlog, nu da binete,
Chipu-i lipsit de blândete,
Sigur asta s-a-ntâmplat!”
,,Nu se poate, este saga!”
Mai stii? Poate-o fi beteaga!
Rosti bufnita pe data:
,,Haideti, ne este surata!
Sa vedem care-i pricina
Ce s-a-ntâmplat cu vecina!”
,,Zic…sa nu o deranjam,
Ci în pace s-o lasam!
Nu cred ca ar fi placut
S-o-ntrebam de ce-a zacut!”
Spuse Aricel pe ton
Cam scazut si monoton.
,,Sa mergem, ca nu se poate,
Suntem colectivitate!”-
Toti sarira într-un glas.
Si-Aricel, în acel ceas,
Sari pe-un bustean din cale
Si-l cuprinse-o frica mare,
Zâmbi el cu înteles,
Iepurila îi da ghes,
Toti stateau cu ochii tinta,
Iar el...nu putu sa minta!
,,Stati! Ce-am spus am inventat!
Nu, nu este-adevarat!
M-am crezut neînsemnat,
Nu stiu ce m-a apucat!
Chiar de singur m-am simtit
Trebuie sa fiu cinstit,
Caci minciuna-are picioare
Scurte, dar sfichiuitoare!”

Mihaela Oancea

Cand a mai rodit asa ceasul

Când a mai rodit asa ceasul?

Oglindita în tine
Nu mai zaream
Marginile fiintei noastre.
Cerul împrumutase lumina
Din nimburile arhanghelilor,
Adapând din nemarginire
Blânzi unicorni.
Cocheta, o stea îsi admira
Reticulara privire
În apele repezi
Si zâmbetul ei
Facea glia sa dantuiasca.
Oare când a mai rodit
Ceasul
Atât de profund ca atunci?

Mihaela Oancea

Stropi de lumina

Stropi de lumina

 


Noaptea pãseste în poante de balerinã.
Palidul ieri
îsi culcã suspinul
în adâncurile fluide, fosninde,
îsi arde sovãiala
pe rugul aurorei boreale;
abisurile nu se mai cascã sfidãtoare,
cercetându-l mirate,
multiplicându-i-se-n celule;
nici clipele, desprinse din ram,
nu mai tremurã îmbrãtisate
pe banchizele-nsingurate,
cãci din cer
cad stropi de luminã
pe lintoliul
ce-si pierde urma
în legendã.

Mihaela Oancea

Panta rhei

Panta rhei

Ca un apostat, urla prin vai adânci,
Surprins de-o viitura;
Îsi întindea navalnic bratele
Spre cerul ce scapara
Din copite de foc.
Târziu,
Din tulnic se rostise
O chemare
Cu tâlc neînteles.
În aurora,
Linistea stapânea zarea,
Iar Timpul tusea sec,
Iesind din bivuac.
De pe clavicula zorilor,
Grijile lui pareau
A se disipa în aval,
Odata cu ploaia de mai.
Cobora abruptul alpin,
Dar urma de pe stânci
N- avea chip
Si-nfipta-n plamâni sta o hidra,
Ce chinu-i marea neîncetat.
Speriat, închidea pleoapele,
Soptea gliei eresuri de-altadat’,
Anina visuri pe ramuri de-alun,
Împreunându-si mâinile
Pentru rugaciune.
Cerbii boncaneau
În cautarea ciutelor, departe.

Mihaela Oancea

Autoscopie

Autoscopie

 

Amiaza. Taceri de fluturi.
Euritmic, lumina loveste în storurile lasate.
Lunecând de pe trepiedul trecutului,
Devine dureroasa ca o arsura.
Priveste!
Se strecoara pe volutele gândurilor,
Prin pâlnia incertitudinilor mustinde,
Netulburata nici de legiunea îngerilor întârziati,
Nici de hohotul cuvintelor nerostite
Si poarta-n zbor de albatrosi
Iubirea-amfora plapânda.
Priveste-o!
Valurita, iarba cerului i se-agata rebela în plete,
Împresurând spatiul
Cu proaspata aroma de bujori.
Ai cunoscut-o cândva, sfioasa,
Furisându-se-n causul sufletului tau.
Azi, ea te lumineaza,
Tot ea produce curcubeie,
Masoara timpul
Ce-si împlânta radacini puternice-n jur
Si-asculta cum cresc febril
Urmele pasilor în doi.
Da-mi mâna!
Priveste-te!

Sifora Sava

Radiotv-Unirea

Bunica

Sunt în amurgul violet,
am plete argintii.
Cum se cuvine te-am primit
ca pe-o comoara printre vii.
În cuibul parintesc
vom fremata – paradoxal
în timpuri noi
si pentru tine un ideal.
Din lacrima divina încerc,
sa adun,
...desi nu merit;
Cununa întelepciunii,
belsugul sanatatii,
viata si pacea
„Planetei Albastre“
covor pe drumul vietii.
Pentru tine, Ioana Annelise
NEPOTICO

Sifora Sava

Radiotv-Unirea

Mama

 

Cu reverenta...
cu bucurie-ti daruiesc.
manunchiul de cuvinte.
„Eterna Mama”!!!
Din toate aducerile aminte.
Din lacrima ta tainuita...
am sa-ti brodez o mantie, de fericita.
A tale perle învataminte... le-am însirat în minte.
In loc de suparare... am sa-ti anin în par o floarer!
Si toate zâmbetele-n pas de sarbatoare.
Azi vom ierta... uita...
neîntelegeri, lacrimi, probleme...
iertate si uitate... se vor prelinge-n, marea de pacate.
S-au adunat iubitii, taticii, copiii si bunicii.
„La cea mai mare sarbatoare”
Cu vuietul etern al vietii...

Îti multumim!
Si todeauna te iubim. Mama dar Dumnezeiesc.



Mihaela Oancea

Mariuca

Mariuca

Într-o vizita la tara,
Mariuca cea zglobie
Alearga în zi de vara,
Pe toate voind sa stie.

 

Rezemata de-o fâneata,
Întinde alene-un brat;
Miros crud de izma-creata
Duce vântul cu nesat.

 

Fraged freamat lin razbate
Din dumbrava, spre ogor,
Glas de cinteze si soapte,
Iar deasupra, niciun nor!

 

Pe a câmpului marama
Sta copila si alinta
Un pisoi ce n-are mama
Si nici ochi ce stiu sa minta.

 

În sân i s-a cuibarit,
De-acolo nevrând sa plece,
Fata-l ia ca dar primit,
Timpul cu el si-l petrece.

 

Stând apoi lânga bunica,
Cunoaste ceva aparte:
Iute cum e rândunica,
Învata sa faca tarte.

 

Da caprei trifoiul dulce,
De cai n-are nicio frica,
Pe claponi stie sa-i culce,
Ce-are-a face ca e mica?

 

Are Mariuca noastra
Inima cât pentru sapte,
În privirea ei albastra,
Toate se-oglindesc prin fapte!

 

Dinspre tufele de mure,
Vine seara cu racoare.
Încarcat de la padure,
Bunu’-apare pe carare.

 

Mariuca-n cale-i fuge,
Vrea s-ajute pe cât poate,
Pe bunicul ea ajunge,
Afar’ este-aproape noapte.

 

Poposesc ei în odaie
Obositi, dar multumiti,
Râd cu pofta de-o trasnaie
Sunt de glume cuceriti.

 

Mai apoi, adorm senini,
Noaptea tese o poveste,
Luna salta prin malini,
Pe tinuturile-agreste.



Mihaela Oancea

Serata

Serata în padurea piticilor

 

În padurea cu pitici,

Nu departe de aici,

Traia doamna veverita

Ce proba mândra altita

Si-o catrinta înflorata

Aleasa pentru serata.

Astfel ca în zori de zi

Invita toti bobocii

La concertul cu fanfara

Gazduit în zi de vara

De piticii cu târlici,

Cu barbi lungi si straie mici.

Pe scena se perindara

Iepure cu-a sa vioara,

Aricel c-un contrabas,

Doi mistreti cântând pe nas,

Veverita intra-n joc,

La tâmple cu busuioc,

Raspândi dulce fior,

Interpretând din folclor.

Apoi patru cotofene

Adusera sânziene -

Coronite împletite,

Pentru interpreti menite.

Sprijinit într-un toiag,

De veghe în crângul drag,

Amic frasinilor noi,

Sta bucuros Mos Trifoi,

Care-acum aplauda

Si-n loc nu mai adasta.

Chiar padurea fremata,

Luna martora era;

De spectacol fermecata,

Sclipi la a noptii poarta.

Doar târziu, spre dimineata,

Adormi pe o fâneata.



Sifora Sava

DSC 0003

Îti multumim !

Îti multumim !
C-ai ascultat
Porunca cea divina
Si-ai coborât la noi
Mântuitorule lumina !

Îti multumim !
Pentru  Icoana MAMA
Ce te-a nascut în iesle
Smereniei poveste.

Îti multumim !
Si pentru ucenicii tai,
Ajuta-ne sa devenim,
Crestini ca ei.

Îti multumim !
Pe Golgota, prin cruce
Ai îngropat si moarte si pacat
Al nemuririi ÎMPARAT !

Îti multumim !
Astazi pe Terra
Toate clopotele bat.
Miliarde de inimi cânta si bat.
Unicul Împarat !

Iisus Hristos a înviat !!!

Mihaela Oancea

Vox clamantis

Vox clamantis


Crepuscul - decor sepulcral.
Nimicul cuprinde
cu brate noduroase
spaima, revolta, declinul,
nevroza si febra viscerala laolalta.
Din calimara,
poetii pot coagula cu greu
stari în silabe.
Ca pe maidan,
literele, schizofrenice,
alearga pe catalige,
purtând pe umeri
cuvintele - bufoni tristi.
Clovnii lumii parasite
au buzunarele pline de sensuri
din care cladesc
incomode întrebari.
Azi, când grijile si-au rupt în coate hainele
si-asteapta cu pupilele dilatate
finalul teribilei nopti valpurgice,
omenirea îsi striga disperarea
precum Orfeu,
fuge tipând înfricosata
ca-n tabloul lui Munch.
Oare în urma va ramâne
doar o voce
care striga în pustiu?

Mihaela Oancea

Aurel - Pierderea unui papucel

Rostul unui papucel

Chiar deunazi, Aurel
Îsi pierdu un papucel,
Alergând în zori de zi
Cot la cot cu fluturii.
Necajita si cu treaba
Mama-l cauta prin iarba,
Prin uluci si pe sub pod,
Haina-o murdari de glod.
N-avu spor si-apoi se duse
Sus, în pod, si-aduse fuse
Ca sa toarca în pridvor
Da’-i striga acuzator
Sa se joace mai usor,
Sa fie si el atent,
Potolit si mai prudent.
Sugubat privi spre cer
Gânditor cum nu-i de fel:
,,Ce e un papuc, mai Soare?
De ce-atâta suparare?
Stii si tu la fel de bine
Ca papucii nu-s de mine.
Descult simt iarba mai moale
Si-a pamântului cântare,
Miros de copilarie,
Vara-n crâng si toamna-n vie!
Albinele-s încaltate?
Ba deloc! Si ele toate
Zumzaie de fericire
Împlinind a lor menire.
Uite-o raza cristalina
Ce-mi da-n dar o mandolina
Sa cânt de-acum pe strune
A vietii dulce minune!”

Mihaela Oancea

De unde-ncepe vesnicia

De unde-ncepe vesnicia?


De veghe la propriul capatâi,
O întrebare bântuie si acum
La geamandura clipelor desfrunzite.
Pleoapa rememorarii se-nchide
Când si când
Pentru a picta ploile pasilor pierduti.
Parea ca timpul apasase pentru tine
Pedala de frâna,
Adunând lumina-n privirea de sibila.
Doar tu cunosteai cântecul cubului
Cuibarit într-o sfera...
La asfintit, universul se dadu de-a dura
Si-agata de trupul tacerilor
Ce facura coada la spovedit
Un inel
Pe care inscriptiona
Cu aschii de vis
,,Pe vecie!”

Mihaela Oancea

motanul ioachim toamna tarzie

Motanul Ioachim (Toamna târzie)

Un glas viu, de zurgalai,
Razbate-n poieni, din clai,
Vântul suiera în noapte,
De tresar poamele coapte.
Strugurii au prins a plânge
Simtind ca haina îi strânge,
S-au zgribulit de tot prunii,
Merii urla ca nebunii,
Luna-ntinde brate reci
Mângâind firav poteci.
La geam, Ioachim se-arata
Cercetând gradina toata,
Îsi îndeasa-apoi scufia
Urmarind afar’ urgia.
Frigu’ aduna praf de stele
Ca sa-l toarne în panere,
Zglobii flacari de culoare
Licaresc în noaptea mare,
Felinare cu gumari
La porti parc-au prins lastari,
Plutesc frunze pribegite,
De teroare fugarite,
Cu trupuri marunt burate,
De chiciura înstelate.
Din camara, nazdravan,
Ioachim scoate-un bostan,
Somnul de tot i-a pierit,
Dar cuptoru-i dogorit...
Ghiciti ce-a facut motanul?
A copt iute-ntreg bostanul,
Pregatind pân’ dimineata
O placinta si-o dulceata!

Mihaela Oancea

Surazi

Surâzi!


La orizont
crezi ca se-ntinde
nemarginirea
ca o muza
cu o colereta de nori?
De-aici, doar gândul
strapunge clipa
si se cocoata visator
lânga îngeri,
îndraznind a-i întreba
despre Dumnezeu.
Fiintele de lumina tresar,
din jilturi de palisandru.
Mereu patimasi,
ei reiau învatatura
si conchid:
cheia ce deschide cerul
e-al omului surâs!

Sifora Sava

dincolo de curbura scoartei terestre

Ma bucur!
Ma mir!

Ma bucur!
ca exi?ti în univers.
Ma mir!
Cum ai creat pentru
„Tera“ un soare!

Ma bucur!
Ca lacrima ce-o ?terg nu moare.

Ma bucur!
De pasul vântului ce trece…
?i-aduna notele-n clavir.
De câte miliarde de oameni,
?i îngeri ce-?i cânta.

Ma bucur Doamne!
Nu ma mir!



Sifora Sava

86

Veni?i


Urcau coloanele...
rugaciune spre cer.
Când întunericul din mine,
se torcea-n lumina.
Puzderii de pacate sunt iertate.
Iertarea este... o lacrima divina.
Nu vom putea niciodata numara,
mul?imea coloanelor rugaciune.
Copiii mei bolnavi, stresa?i, dezamagi?i.
Va rog la „GOLGOTA” veni?i.
În dar ca sa primi?i: „O Lacrima Divina”!!!

Mihaela Oancea

dincolo de curbura scoartei terestre

Dincolo de curbura scoartei terestre

Mai stii când reglam apusuri de soare
Si ne-abandonam pretutindeni
Într-o fiintare profunda?
Trageai din pipa-capriciul comod
Al serilor eclatante de vara-
Mâna-n mâna, calatoream
Pe claviatura astrala.
Visele ne erau ferestre-naripate
Spre orizontul altor lumi.
Dimineata purta coroana
De spuma alba,
Iar apa scânteia atinsa
De lumina franjurata...
Mi te-ai inoculat în celule,
Astfel ca si azi, ma-nalt spre tine
Ca o pasare de-argint,
Stiind ca ne vom întâlni
Dincolo de curbura scoartei terestre.

Mihaela Oancea

Motanul Ioachim

Motanul Ioachim (Seara, la tara)



Bucataria de vara
Seara-ascunde o comoara:
Ioachim face naut,
Sarmale-n vase de lut,
Fierbe laptele-n ceaun,
Dupa obicei strabun,
Mamaliga-i aburita,
Recent luata de pe plita –
Ospat din plin meritat
De motanul cel baltat.
Peste tot e rânduiala,
Nu-i treaba de mântuiala!
Ioachim e chibzuit,
Ceva învatând de mic:
Ce face-omul gospodar –
Vara sanie, iarna car!
Din grajd, mugeste Joiana,
Mestecând agale hrana:
Fânul si-un brat de trifoi,
Caci manânca pentru doi.
Aducând somn prin malini,
Vine noaptea cu pasi lini,
Licuricii îsi fac rondul,
Ornicul bate iar gongul,
Este vremea de-nnoptat,
În asternut de visat...
Ioachim priveste-o stea,
Ciufulit, dupa perdea,
Apoi face tusti în pat,
C-are mâine de lucrat:
De plivit, araci de pus,
Munca multa pân’ la-apus.
Iar tu...iute la culcare,
Doar asa vei creste mare!

Mihaela Oancea

cocosul imprudent

Cocosul imprudent

Cocosul, cu cizme noi,
Mergea tantos prin trifoi,
Pe sub nuci cu umbra deasa,
Parca-si cauta aleasa,
Cu vestonul încheiat -
Se vedea ca-i aranjat!
Unde se-ndrepta, nu stim,
Dar acum va povestim
O patanie de-a sa
Si-om avea ce învata!
Cum pasea cu-alean, hai-hui,
Pe sub ia cerului,
Deodat’ vazu în cale,
Rosie, ispititoare,
O tufa cu boabe multe:
Moi, zemoase si marunte,
Iara el, necugetat,
Pe nimeni n-a întrebat,
Din fructe a-nfulecat,
A mâncat pe saturate,
Poamele cele ciudate,
Ca apoi sa îl apuce
Chinuri mari, mai sa-l usuce!
Nu se tinea pe picioare,
Nici ca mai vedea în zare,
Ochii-o data si-i roti,
Apoi de el nu mai sti!
Când cerul fu înstelat,
Se trezi înconjurat
De-un motan si de doi cuci
Ce-l dusesera sub nuci,
Asteptând doctor sa vina
Si blânda mama gaina.
Cinci zile zacu în pat,
De familie-ajutat
Si jura, patit recent
Sa fie de-acum prudent!

Mihaela Oancea

Aricel - doctor fara voie

Aricel – doctor fara voie



Colindând ieri prin dumbravã,
Aricel gãsi prin iarbã
Un inel si o potcoavã.
Iute le-a mai înhãtat,
În cãrut le-a asezat
Si spre casã s-a-ndreptat.
Gândi el în sinea lui:
,,Potcoava o-asez în cui,
Belsugul hambarului, 
Iar inelu-l dau în dar
Fetei unui gospodar,
Poate-ajung si la altar!"
Mergea Aricel pe cale
Ca-ntr-o zi de sãrbãtoare,
C-o mânã pe cingãtoare, 
Când o zbughi pe furis,
Dintr-o tufã de mãcris,
Strâns de-urechi cu un baris, 
Cu blanita-catifea,
Iepurililã ce plângea
De durere de mãsea.
Neatent si speriat,
Imprudentul a intrat
Cu dintele cariat
În potcoava nou gãsitã
Ce-l scãpã într-o clipitã
De durerea cea cumplitã.
,,Aricel, ce bine-mi pare
C-am gãsit, iatã, scãpare, 
Într-o astfel de-ntâmplare!"
Si-au pornit-o pe cãrare,
Cu o mare încântare,
Spre cãsutele din zare.
Ba, sa vezi ca azi, în zori,

Aricel picta-n culori

Isprava cu doi actori!



Mihaela Oancea

rose

Scrisoarea


În crepuscul,
ai primit scrisoarea.
Rândurile mãrsãluiau tãcute,
pe volutele creierului,
pânã când s-au fãcut
tãndãri incandescente,
ilizibile pentru snopi fosnitori
de priviri astenice.
Silabele ei s-au dizolvat în artere,
dibuind pe acolo
un rebus al îndoielilor
ametite pe toboganul
construit, pesemne, de-un saltimbanc.
Inscriptionate cu cernealã-tãciune,
cuvintele cu resturi de cerbi
si-au uscat gâtlejul,
ba chiar au trecut Rubiconul,
mutând pionii
pe tabla de sah a Fortunei.
Unda lor de soc tot n-a reusit
sã escamoteze ideea
pe care ai ghemuit-o în constiintã.
Sã înteleg cã, precum Augias,
nu erai pregãtit
pentru inventivitate?

Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

tocire

Tocire, în dimineti cu fard



În dimineti naufragiate,
lebedele sidefii se-anina
de pleoape nevrotice
talmacind un tatuaj tribal
de pe umarul unui tipat
cu pilastri si palmete
adâncite-n somn thanatic.
Spatiul nu mai pune corset
nicaieri.
Doar pe compasiune
înca stapâneste
jugul nemilos al indiferentei
si rana se casca neîncetat
cu un rânjet  cinic,
în dimineti anoste, dar cu fard.

Mihaela Oancea

Alfabetizare

Alfabetizare-n zavoi


O mierla si-o cotofana
Fac azi larma, sufla-n goarna,
Vin în zbor privighetori
Si-un botgros si trei cinflori
Renumiti  ca profesori.
Bat la tobe si nu-i saga,
Sa-i cheme pe toti degraba.
Chiar cocosul a strigat
Dinspre satu’-nvecinat:
,,Care-i pricina, surate,
Ce v-a apucat pe toate?”
Sarira acus’ sticletii
Etalându-si epoletii:
,,De ce-i larma în zavoi?
Pricina s-o stim si noi!”
Iara cotofana Dalma
Lamuri ce e cu-alarma:
,,Vrem s-avem cu totii parte?
Atunci hai sa-nvatam carte!”
Si-adunara pasaretul
Sa le-nvete alfabetul.


Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

metamorfoza-grafica-de-mihai-catruna

În numar


Înfiorata de talazurile
Înaltate din genuni,
Închidea pleoapele
Încercând sa-si gaseasca identitatea
În intervalul dintre yin si yang,
În durerea celor trei ceasuri de pe Golgota,
În preceptele celor patru stâlpi ai destinului,
În taina celor cinci carti sacre,
În mirabilul celor sase zile ale creatiei,
În simbolistica pitagoreicului sapte,
În toate cele opt directii ale rozei vânturilor,
În lectia celor noua fericiri evanghelice.
Înaintând, a descoperit
În numar puterea crengii de aur
Întinse de indivizibilul Unu.

Mihaela Oancea

 

Mihaela Oancea

FLUTURELE GALACTIC

Povestea scaunelor

În fiecare seara ne-adunam
Noi, scaunele goale,
Si povestim
Ce-a mai facut fiecare
Dupa spargerea clepsidrei.
Credinta multora dintre noi
S-a subrezit de-atunci.
Stim ca timpul ni se desira;
Nu ne place, dar asa-i rostuit.
Ne jucam rolul de clovni
În anticamera mortii,
Nestiind, de fapt, ce e
Dincolo de carnavalul de aici.
Suportam din când în când
Greutati ce ne uzeaza;
Unii se pierd cu firea,
Altii stiu ca aceasta e calea.
În existenta sa
Din azilul de batrâni,
Unul reclama angoase.
Altul, plasat într-un parc,
E încântat de priveliste
Si de libertatea pasarilor;
Rezista si-si poarta credinta
Sadind-o în inima
Ca pe o rara avis.
Unele scaune sunt flecare,
Altele taciturne.
Ne simtim singure
Într-o mare de scaune,
Iar asta pentru ca nimanui
Nu pare sa-i pese
De simtirea
Ce curge prin venele
Din care suntem plasmuite.
Probabil si noi, scaunele,
Îl asteptam pe Godot.


Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

Creanga de aur

Respirând nemurire


Geamurile verandei n-au, iubite, niciun sens!
Nici vitraliile catedralelor, nici lentilele lunetelor!
Toate se succeda-n eter, concentric rânduite,
Dar sufocante, amagitoare.
Chiar felinarul noptii a palit
Cu ochelarii pe nas rataciti.
În noi s-au deschis
Dalbe ferestre respirând nemurire
Spatiul si-a umplut plamânii de armonie
Si-am învatat rostul
Când ea, iubirea,
A dansat pe spinarea vremii
Îmbobocind sub genele tale!

Mihaela Oancea

 

Mihaela Oancea

Debransare din suprarealism

Debransare din suprarealism

Dizarmonia supravietuise
din Pleistocen.
Cu alura indiferenta,
dincolo de tufele de leandru,
un capricios cimitir al absentelor
amusina
povara pacatului ancestral.
Ectoplasmele fluide
defilau
în abisuri mânjite cu grafitti,
când o ceata nefireasca
cuprinse
cu brate de noapte
gleznele tinutului
scaldat într-o lumina albastra.
Debransat decorului suprarealist,
cineastul îsi regiza sever existenta,
emigrând din corzile artificialitatii
de care organismele
se infestara elucubrant.

Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

Allegro

Allegro

Dispersând în asfintit umede arome purpurii,
Un ostrov de lumina se zbate-ntemnitat.
Striga prins cu ghearele de zabrele....
Inutil!
Norii de taciune, guralivi,
Îsi întetesc jocul,
Într-o miscare navalnica,
Cu bratele sprijinite
Pe cingatoarea vegetalului.
Îsi lovesc ritmic carâmbul cizmelor,
Când suvoaiele –asmutite
Frâmânta cu nesat tarâna.
Tropotesc fuioare de frunze
În hlamida cerului
Ce-ncepe a melita tumultos
Siroind printre orele zgribulite.
Pe colnic, se itesc
Casele cu obloane verzi,
Adunate ca la sezatoare.
În linistea racoroasa,
Noaptea circula tacuta,
Adulmecând pe poteci
Mladitele umbrelor moi.

Mihaela Oancea

 

Mihaela Oancea

Motanul Ioachim

Motanul Ioachim (Care-i sursa frigului?)

Nu-i motan pe asta lume
Mai cuminte, mai senin,
Mai iubit, mai de renume,
Gândea mândru Ioachim.

Îl vazu visând bunica,
Dând din coada, hotoman,
Se facea ca acusica
Era nobil, castelan.

Lemnele trosneau în vatra,
Cu albastre vâlvatai,
Vijelia batea-n poarta
Ca o hoarda de dulai.

 

Deschise bunica usa
Sa deretince-n salita,
Flori uda cu galetusa,
Lua de frig si o bundita.

 

Tresari atunci motanul,
Mai ca-nvinse astenia,
Parea ca-ntocmeste planul
Cum sa-nvinga-acum urgia.

 

Sari iute din covata,
Într-o clipa da navala
În salita luminata
Cu o vaga banuiala.

 

Bunicuta fu de vina
Pentru frigul cel iscat
Ea-l lua-n brate pentru cina
El se puse pe cascat.


Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

Jubilare

Jubilare în stropi de verde crud


Amintire-ndepartata,
te-ai strecurat magic în camasa iubirii
cusute cu rabdare si speranta!
Vesmântul tau fraged
nu-i ros de molia vremii,
în muguri de noapte.
Razvratita, te-ai prins
în talianul Mnemosynei,
ai încalecat pe caii
cu copite de bronz si coame de aur
daruiti de Poseidon,
iar armasarii-au galopat
pe poteci arse de dor.
Stiai ca nu m-am resemnat
si, ademenitoare ca o fecioara
cu sânul dezvelit,
ai risipit îndoiala din vorbe,
si-ai jubilat gracila,
în peisaj campestru,
în stropi de verde crud,
asteptând
sa-ti luminez cararea.

Mihaela Oancea

 

Mihaela Oancea

inger trist

Îngenuncheati de nonsens

Nu te am decât pe tine!
Priveste-ma!
Nu stiu de unde provin
florile raului;
nici n-as vrea
sa cunosc teritoriile
secerate de molima..
catafalcurile anchilozate
ma-nfioara!
Privesc, în genunchi,
cum se naste, hidos,
din semintele ieri sadite,
copilul noptii
cu trup straveziu
si colti de absint.
Îi împlânta sec
în bucata noastra
de câmpie.
De ce taci?
Ninge, sa stii!
Nu, nu cu dalbi fulgi,
Nu...Fulgii de-acum
au ruginit
si scârtâie infernal
când se revarsa.
Nu-mi adormi!
N-auzi?
Înteleg...
Ma voi aseza cuminte
la marginea timpului,
în padurea de scrum
si-am sa-mi spun
rugaciunea;
apoi, voi stinge
pentru ultima oara
lumina.


Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

Gandul, hoinarul spre stele

Gândul, hoinarul spre stele

- Gând beteag, pornit-ai oare
În trasura înghetata,
Peste câmpuri, colo-n zare,
Spre o lume colorata?

- Voi zori chiar pe ninsoare
Spre al basmelor tarâm,
De pe-acuma pun prinsoare,
Nu-mi va fi usor pe drum!

- Gândule, de-ai astepta
Vremea buna sa urmezi,
Pe drum n-ai mai înnopta
Si-ai putea sa te-ntremezi.

- Sunt puternic, n-avea grija,
Eu razbesc prin orice ger,
Iar de-acolo-oi face vraja
Sa fii voinicel de fel.

Trebuie s-ajung pe data
Sa-ti aduc povesti, copile,
Iata, am sosit la poarta,
S-au desprins câteva file...

Dincolo de draperie
Se itesc chipuri de zâne
Ce sclipesesc în reverie,
Glasul tainic le ramâne.

- Gândule, îti multumesc,
Pentru darul pretios,
De-acum stiu cum sa-ti croiesc
Strai de vara, luminos!


Mihaela Oancea

 

Sifora Sava

Dezvelire

Bustul lui Mihai Eminescu la Viena
Aluneca-se giulgiul alb imaculat...
Si Tricolorul Românesc spre toamna...
În „Metropola  Vieneza – Adoptiva  Mama”
Cu gingasie te-a sculptat...Virgilius Moldovan.

 

Peste milenii depeni amintiri de tinerete...
Viena, Universitatea, Junimea, Veronica...
O lume de amintiri de idealuri si poveste.

 

Sarbatorit cu lacrimi si mândrie.
„Eterna  Universala  Poezie”

 

Aici în „Diaspora  Româneasca”
Ai mângâiat c-o rima...
„Prietenia Româno- Austriaca”
O pagina de bucurie Familia Hant înscrie.
O rugaciune de sfintire, binecuvântare...
 Preotul  Dura Nicolae cheama la închinare !!!

 

Danke !  Danke  !  Danke  !

 

Si  vei pluti pe internet în lumea mare...
„Limba Româna” divina binecuvântare.


Sifora Sava

Sifora Sava

Tu esti

Dedic Poetului Mihai Eminescu

Tu esti
 Parfumul blond din tei,
 plutind peste gradina.
Esti murmurul de rima,
din versuri ce suspina.
Tu esti
„Jar” ce-aprinde nedreptatea
 fara de hotar „Carbune proletar”
Tu esti
Cu „Voevodul Mircea”
în lupta la „Rovine”
Tu esti
Cu „Voevodul Vlad”
croind dreptate.
Tu esti
„ Junimea la Universitate”
  La craiul „Codrul Împaratul”
Uitat-ai craiese din povesti
 Si nuferii pe lacuri de doru-ti
înfloresc.
Tu ai divinizat iubirea,
Întelepciunea, poezia,
 pentru o tara „România”
Etern se va prelinge-n
nemurire pentru tine:
O mare de versuri  !
O mare de lacrimi !
O mare de iubire !

Sifora Sava

 

Mihaela Oancea

Ishtar, eternul feminin

Tulburatoare si aspra zeita Ishtar,
Tii în privirea-ti cerul nemarginit!
Tu..deopotriva scânteietoare Stea a diminetii
Si ispititor Luceafar de seara..
Tu…portativ al armoniei contrariilor
Pecetluite-n suflet feminin,
Topite-n muzica unui flaut albastru…
Se joaca iubirea si cruzimea
În ochii-ti înamorati.
Cumplita esti, lascivo!
Pe Dumuzi si Ghilgames
Voitu-i-ai pierduti,
Dar, vezi, însati ai fost robita
De apriga simtire
Ce îti purta sfâsietoare pasii
În regatul umbrelor
Dupa cel ce azi, periodic,
Apune si renaste din pântecul strabun.
Sufletul tau a gasit tamaduirea?


Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

Investigatie caduca

Dincolo de orice motivatie rezonabila
S-a întrupat iubirea, cu nimbu-i angelic.
Papilele au adulmecat luminisul din vis,
Obârsia unei simbioze ancorate-n Ideal!
Aproape ni se stersesera chipurile
În strânsoarea extatica, de-o clipa!
Dezorientare, stupoare paralizanta,
Un galop furibund printre gheturi arctice,
Frisonul absentei,
Livid cortegiu psihopomp...
Prin beciurile dorului, m-am întâlnit cu boala.
Acolo, îngerii încercanati s-au smintit
Si-au devenit demoni cu-apucaturi barbare.
Ai fost doar spectru ontic?
Orbita centrifugala?
A fost atât de intensa daruirea,
Încât a sugrumat cel din urma suflu?
Am sperat, macinata de neputinta acceptarii,
Sa mentin criogenic, într-o crisalida,
Desavârsirea dintâiului sarut.
Mâhnita, am tatuat uitarea pe pleoape
Zavorând durerea sub lespezi de tacere.
Stiu...noi trebuie sa fi fost nadirul si zenitul,
Imagini alternative
Ale aceleiasi realitati.


Mihaela Oancea

 

Mihaela Oancea

Sertarul cu vorbe negandite

Sertarul cu vorbe negândite

Te doare vorba negândita,
Ce o resimti reverberând
Ascutit, pâna-n creieri,
Ca un cutit împlântat adânc,
Pâna-n plasele, în rarunchi.
Ai învatat sa mimezi fericirea,
S-o lustruiesti zilnic, umil,
Cu speranta ca poate, într-o zi,
Celalalt va renunta la ochelarii de cal
Si va-ntelege ca el, cuvântul,
Te cladeste, dar te si distruge.
Vorbele scrijelesc uneori în carne,
Dor pâna-n unghii, pâna-n pupile,
Excaveaza-n timpane, asurzitoare,
Pâna asuda si, secatuite,
Se cuibaresc într-un sertar al amintirii,
De unde te-asteapta rabdatoare,
Sa le-ntelegi menirea,
În scurta viata ta.

Mihaela Oancea

Mihaela Oancea

PENTRU MOTANUL IOACHIMPENTRU MOTANUL IOACHIM

Motanul Ioachim (Odihna binemeritata)

Cine sade-acum si toarce
Lânga soba calduroasa?
Este Ioachim ce face
Haz de iarna cea geroasa.
 
Si trosnesc cocenii-n soba,
Prinsi de flacari de-ametist,
Soriceii bat în toba,
Caci motanu-i sufletist.

Într-un balansoar lucreaza
Scumpa doamna Craciunita,
Surtuc ros’ îi tricoteaza
Si o dalba caciulita.

Ioachim a fost cuminte,
Iar acum e rasplatit,
S-a tinut de cele sfinte,
Daruri multe a primit.

Spiridusii se-odihnesc,
Toti pe flori de viorele,
Doar acum se mai opresc
Din muncile dulci, dar grele.

An întreg ei au cusut,
Au lipit si-au traforat,
Tot mereu s-au întrecut,
Pâna treaba au gatat.

Urla crivatul afara,
Mos Craciun a si-atipit,
Sub cap mâna si-o strecoara,
Vremea e de adormit...


Mihaela Oancea

 
Arhiva poezii

Toamna