Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Atracția transcendentului sau trăirile sublimate de lumină

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

Atracția transcendentului sau trăirile sublimate de lumină


Metafora luminii, cu multiplele ei conotații, de la cea a genezei la cunoaștere ori la fărâma de dumnezeire picurată în fiecare dintre noi, a reprezentat mereu un element de care artistul, în general, e atras. În cazul de față, tind să cred că lumina e mai degrabă o formă de cunoaștere, un simbol al nemuririi omenești, mai cu seamă dacă privim ,,suflarea de viață” așa cum consideră prof. univ. George Litarczek drept informatizare, energie ce a trecut în materie.  
Poeta Lidia Gonta Grosu alege drept titlu o metaforă ce frapează – Lumina golului -  suscită atenția cititorului, îndemnând la pătrunderea nuanțată a conotațiilor ei. Un plus al cărții editate în 2014, la Chișinău, e realizat și de caracterul bilingv (româno-francez) ales de autoare.
Încă din primele pagini, versurile se mărturisesc a fi scrise cu o liminară sinceritate și oglindesc un lirism proaspăt și de o inepuizabilă diversitate.
Competiția, acea goană furibundă a participantului la ,,concursuri”, îi este străină autoarei care nu face din cuvânt o armă a duelării: ,,participarea la competiții/îl privește pe fiecare”, ,,mă declar în afara acestui concurs”. Deși nu există vreodată garanții pentru trecerea în posteritate ,,e greu să rămâi când vei fi plecat”, poeta se ,,îndărătnicește” să păstreze, să conserve în creație aromele în care ,,mai adineauri,/citisem glasul mirării”.
Înțelesurile cuvântului sunt însăși lumina creatoare de emoție impersoanală și, de ce nu, prin intermediul lui, asemenea ,,Divinului Foc/în zi de Paști” poate fi cinstită Nemurirea.
Volumul se constituie și ca o peregrinare prin labirintul situațiilor de viață surprinse de-a lungul acestei perpetue mari treceri. Astfel, regăsim deseori vorbe antologice (,,ceea ce nu te ucide, te face mai puternic”, ,,scopul scuză mijloacele”, ,,iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” etc), supuse de poetă dezbaterii lirice, despicării laturilor ascunse privirii.
Într-un poem precum Act de....caritate doar a dărui, a împărtăși celuilalt din cunoaștințele, din avutul tău, se dovedește a fi gestul care ne apropie cel mai mult,
amintindu-ne permanent de mesajul divin. Adevăratele comori sunt camuflate în transcendent, astfel că, în poemul Comorile bogăția reală se dovedește a fi ,,zborul lin a doi cocori,/uitați de timp, pe-o margine de nor”, iar gândul lor poate însemna pentru om ,,un model de pace/și iubire”.  
El, gândul, în poemul După merit  ilustrează o ,,expresie a Luminii” după care se tânjește, cu speranța de mântuire. Dumnezeirea e invocată smerit, pentru a aduce vindecarea ,,de o noapte/ a Sfântului Bartolomeu”.
Celebrele ,,zile negre” se doresc a fi albastre (nu întâmplător albastrul reprezintă simbolul veșniciei lui Dumnezeu), cromatică sugestivă, mai cu seamă când este amintită măicuța ,, pentru superlativul absolut/al însușirilor mamei/și pentru timpul trecut, ce mă doare...”.
Deși prizoniera vrăjii imprimate ,,în melodii de curcubeie”, Lidia Grosu lansează când și când ideea unei absențe, a golului ce răscolește ființa și se insinuează perfid, în existență.
O anume fragilitate e surprinsă mai cu seamă în poemele dedicate copiilor, Diana și Vadim, poeme ce capturează trăirile sublimate a celei care, înainte de orice, este mamă.
Toate sunt privite și cântărite de Dumnezeu, martorul mut al veacurilor, cel ce nu poate fi mințit: ,,ai putea să-i minți pe strămoși,/dar nu și pe Dumnezeu”.
Românitatea, credința, dorul, bunul-simț, demnitatea sunt elementele a căror menire e de a uni oamenii, de a-i înălța și, totodată, ele surprind constante ce configurează matricea spirituală definitorie artistei din ale cărei creații răzbate adesea un optimism triumfător: ,,în mine crești copacul divin fructifer”, ,,din Lumină/vom culege Lumina mereu/pentru un veac de apoi.”
Conchid prin a lansa tuturor celor pasionați de literatură și nu numai o invitație la lectură, la (re)descoperirea pe de o parte a melanjului de vremelnicie și minunăție recognoscibil în ființă umană și, pe de altă parte, a Luminii din noi.

                                                                                   Mihaela Oancea, martie, 2015