Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Celebrităţi din România

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 1
PoorBest 

Celebrităţi din România


Preambul:

Doresc să prezint cititorilor noştri, sub titlul Celebrităţi din România, o serie de articole privind viaţa şi activitatea de creaţie a unor personalităţi româneşti (uitate, uneori, pe nedrept), care s-au remarcat prin genialitate talent, lăsând posterităţii adevărate capodopere artistice – în domeniile: artelor plastice, cercetării ştiinţifice, literaturii, muzicii – pentru ca noi, cei de azi, şi generaţiile viitoare, să ne putem pleca fruntea, cu recunoştinţă, în faţa memoriei lor şi să-i cinstim, la adevărata lor valoare!  (ORBÁN Ágnes Mária)  

stanescu
Nichita STĂNESCU...  „verde-rece“    


     Poetul Nichita Hristea Stănescu s-a născut în ziua de 31 martie 1933, în oraşul lui I.L.Caragiale, Ploieşti, din judeţul Prahova – ca fiu al comerciantului Nicolae Hristea Stănescu şi al Tatianei Cereaciuchin, fata fizicianului şi generalului rus Nikita Cereaciuchin – şi a fost laureat al Premiului Herder, ediţia 1975, conferit unor personalităţi marcante ale culturii central şi sud-est europene.

    Nichita Stănescu a urmat cursurile Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, şi apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, în perioada 1952-1957, a fost un renumit scriitor, poet şi eseist, fiind ales post-mortem membru al Academiei Române.
A debutat simultan, în revista „Tribuna” din Cluj şi în „Gazeta literară”, cu trei poezii, în luna martie a anului 1957.
    Dintre volumele publicate în timpul vieţii sale amintesc: „Sensul iubirii” (1960), „O viziune a sentimentelor“ (1964), „Dreptul la timp“, (1965), „11 elegii“ (1966). Trei volume ale sale sunt tipărite în anul 1967: „Roşu vertical“, antologia „Alfa“ şi volumul de poezii „Oul şi sfera“,  „Necuvintele“ şi „Un pământ numit România“, (în 1969, când este numit redactor-şef adjunct al  revistei Luceafărul, alături de Adrian Păunescu). În dulcele stil clasic (1970), „Belgradul în cinci prieteni“, „Măreția frigului“ şi „Cartea de recitire“ (apar în 1972), „Clar de inimă“ (1973), „Starea poeziei“ (1975), „Epica Magna“ (1978), „Opere imperfecte“ (1979), „Noduri și semne“, subintitulat „Recviem pentru moartea tatălui“ (1982).
În 1977, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze, pe poetul Nichita Stănescu, pentru includerea sa pe lista candidaților la Premiul Nobel.
    Considerat drept unul dintre cei mai de seamă scriitori de limbă română, pe care el însuşi o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, poetul Nichita Stănescu aparţine – ca timp, ca structură şi ca formaţie – curentului literar neo-modernist românesc, din anii 1960-1970.  Critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, l-au considerat pe drept „un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici şi poetici”.
Poezia Necuvintele demonstrează această apreciere a criticilor literari:  
 
Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El un om singur.

Viaţa personală foarte zbuciumată a poetului, eşecul unor căsnicii puţin durabile, l-au făcut să devină dependent de alcool (aşa cum mărturisea şi unul din prietenii săi, poetul Ştefan Augustin Doinaş). După ce, la vârsta de 19 ani, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, de care se desparte după numai un an, Nichita Stănescu s-a recăsătorit, în anul 1962, cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta şi autoarea Gabriela Melinescu (de care se îndrăgosteşte în anul 1964), se vor inspira reciproc în a scrie şi a construi universuri abstracte.
Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutăţit în anul 1981, când a fost şi internat la Spitalul Fundeni. În iulie 1982, cu aproximativ un an şi jumătate înaintea decesului, se căsătoreşte cu ultima sa soţie, Todoriţa (Dora) Tărâţă.

Nichita Stănescu ne-a părăsit într-o noapte de decembrie, în 1983, la doar 50 de ani.

„Verde-rece“ au fost ultimele cuvinte pe care marele poet român Nichita STĂNESCU le-a rostit, în noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983 (la exact 180 de ani, de la dispariţia poetului şi filozofului german Johann Gottfried von Herder), înainte de a se înălţa la ceruri, acolo unde-i este locul – lângă Mihai Eminescu!
 
 orban

ORBÁN Ágnes Mária – reporter-corespondent din Viena