Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

CE MÂNDRU AR FI LIVIU RUSU...

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

CE MÂNDRU AR FI LIVIU RUSU...

 

 

...dacă ar fi putut vedea cum a fost omagiat la Sărmaşu de sărbătoarea Sfinţilor „Mihail şi Gavriil", duminică 8 noiembrie 2015. La marea sărbătoare s-au adunat, la invitaţia doamnei Dinuca Burian, director al Bibliotecii Orăşeneşti „Liviu Rusu", oamenii de cinste şi de omenie ai Sărmaşului, dar şi cei care cinstesc memoria marelui Liviu Rusu, psiholog, estetician, cercetător în istorie literară, profesor universitar la Facultatea de Litere şi Filozofie de la Universitatea „Babeş-Bolay" Cluj-Napoca.
Evenimentele au început cu slujba de pomenire în Biserica Greco-Catolică, apoi la Casa orăşenească de Cultură a avut loc concursul „Să-l cunoaştem pe Liviu Rusu".
Sala în care au fost primiţi concurenţii şi invitaţii a fost impecabil decorată cu roadele toamnei aşezate în stil artistic. Mesele au fost încărcate cu nuci, mere, spice de grâu, struguri şi alte poame ale toamnei, de la sâmburele de floarea soarelui până la galbenii bostani decoraţi de copii, vin şi must. Două păpuşi imense îmbrăcate să desemneze abundenţa aveau loc într-un colţ al scenei ca o invitaţie la bogăţia toamnei. În mijlocul acestei mese de bucate era aşezată Biblia deschisă, ca mulţumire pentru belşugul de bunătăţi gătite de mâinile harnicelor gospodine din Sărmaşu.
Concursul desfăşurat a avut ca scop studiul vieţii şi operei marelui filozof Liviu Rusu, iar copiii participanţi au primit 10 întrebări care au fost premiate de juriu constituit din: Virgil Oniţă- „Libris" Braşov preşedinte, poeta Gabriella Costescu, poeta Ana Munteanu Drăghici, artist plastic Ioan Astaluş, Oprea Mihai dir. Adj. Liceul „Samuil Micu", Jucan Elena profesor.
În ce-a de-a doua parte a evenimentului, domnul Nicolae Băciuţ a spus: „Cei ce nu mai sunt, sunt în inimile şi sufletele noastre" şi, a dat cuvântul preotului profesor de la Blaj Anton Rus, care a început cu o rugăciune alocuţiunea dumnealui, văzându-se profund impresionat de activităţile culturale care se desfăşoară la Sărmaşu şi de omagiul adus venerabilului Liviu Rusu, cea mai importantă personalitate dată de comunitatea acestui loc.
Această manifestare, menită a păstra vie în memoria tuturor pe Liviu Rusu, l-a adus la Sărmaşu pe academicianul Ionel Haiduc. Cu vădită emoţie, a spus: „Comunitatea îşi cinsteşte fiii, având privilegiul de a-l cunoaşte ca OM pe marele filozof. Am fost impresionat de biblioteca din casa de la Cluj a lui Liviu Rusu, de soţia acestuia Tinca, o doamnă cu un caracter pe măsura frumuseţii.
Primirea lui Liviu Rusu în Academia Română a fost urmată de iniţiativa publicării lucrărilor lui Liviu Rusu, având în pregătire ultimele volume. Mă bucur că am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe acest adevărat mare om".
Virgil Oniţă, preşedintele juriului concursului „Să-l cunoaştem pe Liviu Rusu", a fost invitat de domnul Băciuţ să ofere primele premii din concurs, specificând că premiile sunt oferite de Asociaţia Culturală „Libris" Braşov, prin parteneriatul cu biblioteca.
LOCUL I - Elevi ai Liceului Teoretic „Samuil Micu" din Sărmaşu: Milăşan Cătălin, Plosca Paula, Roşca Andreea, Buduşan Florina, Pop Patricia - profesor coordonator Ceuşan Camelia. Elevii pe care domnul Băciuţ i-a numit „viitori academicieni", au uimit publicul cu cunoştinţele acumulate în studiul vieţii şi operei marelui filozof.
Prof. dr. Ilie Rad din Cluj a spus: „Ţineţi la valorile care vă fac cunoscuţi în lume. L-am cunoscut ca student pe Liviu Rusu, mergeam la consultaţiile pe care le ţinea în biroul de la facultate, era un om mai izolat, tocmai pentru că-şi făcuse un nume bun, de om corect, îl însoţeam la plimbări sau prin magazine, mă invita de obicei acasă la cină. Mi-a dat idei multe, m-a învăţat rigoarea cu care trebuie corectate lucrările de doctorat, a fost un model pentru mine.
Toate scrisorile lui Liviu Rusu aveau mai întâi o ciornă, scrisă de mână. M-a impresionat şi am fost marcat în 1985, când am fost invitat de familie să spun câteva cuvinte despre cel care pleca la cele veşnice. Graţie domnului Ionel Haiduc, s-a reluat publicarea operelor, am propus chiar o teză de doctorat la şcoala doctorală din opera lui Liviu Rusu".
Domnul Nicolae Băciuţ a intervenit cu recitări şi scurte alocuţiuni, invitându-l pe sculptorul şi artistul Ioan Astăluş să vorbească despre placa memorială pe care a turnat-o în memoria lui Liviu Rusu.
„Proiectul m-a animat foarte mult", spune Ioan Astaluş, „am turnat la Wiener-Neustadt Austria placa în bronz, după ideea doamnei Dinuca Burian, pentru a fi postată pe una din clădirile din Sărmaşu". Mai promite artistul că îşi propune să facăşi un bust Liviu Rusu.
Virgil Oniţă e invitat să decerneze premiile elevilor din concurs pentru celelalte locuri.
Locul II - Nagy Szabolcs, Janoşi Roland, Szep Anita, Szantó Noemi, Zsigmond Tünde, elevi de la secţia maghiară a liceului din Sărmaş, coordonator Ceuşan Camelia.
Locul III - Nagy Izabella, Moldovan Sorina, Cocan Paula, Nicoară Raluca, Pintecan Cosmin, de la Şcoala Gimnazială „Sfântu Petru" din Sânpetru, coordonator Pintecan Ana Diana.
Domnul Virgil Oniţă, cu emoţie în glas, a spus: „Sunt bucuros că există copii ca voi, noi ne mişcăm într-o lume a cărţii şi CD-urilor, felicit organizatorii acestui concurs, mai ales pe Dinuca Burian, cu care am încheiat un parteneriat, succes şi multe realizări.
M-am cunoscut cu Dinuca şi domnul Băciuţ la Braşov, la ediţia a X-a a unui festival, sunt originar din Chimitelnic şi nu pot să nu admir activităţile vecinilor mei din Sărmaşu. De la „Libris" pleacă zilnic 3000 de colete cu cărţi, se citeşte într-adevăr. Să-i ţinem pe aceşti copii lângă noi, ei vor ţine steagul cărţii sus".
Dimitrie Poptămaş a luat cuvântul cu un respect enorm pentru ceea ce se întâmplă acasă la Liviu Rusu, cetăţean de onoare al Sărmaşului, impresionat de ataşamentul sărmăşenilor pentru cultură. „O bibliotecă nu se sfârşeşte niciodată, mereu vor fi idei şi gânduri adunate într-o carte. Vin cu plăcere printre voi, pentru că aici instituţia cărţii trăieşte. E destul de greu să vedem care au fost începuturile familiei Rusu". A prezentat apoi un scurt istoric al tatălui academicianului, Constantin Rusu, care a fost adoptat de Sărmaşu, dar şi-a înfipt aici rădăcinile familiale.
Subsemnata am scos în evidenţă parteneriatul încheiat în acest an cu Biblioteca Orăşenească „Liviu Rusu", am vorbit despre proiectele propuse cu revista „Creneluri Sighişorene", cât şi alte activităţi culturale, care să fie liantul pentru atragerea tinerior iubitori de cultură. Alături de Ana Munteanu Drăghici şi Traian Comşa am susţinut un recital de poezie şi muzică, dedicate toamnei, spre bucuria copiilor şi părinţilor acestora.
Ana Munteanu Drăghici a recitat „Fetiţa cu chibriturile" care prinde mereu la public, a prezentat noua carte de poezie „Nirvana" şi a recitat auditoriului poezii.
Virgil Oniţă, omul providenţial şi ideal, a oferit diplome de participare tuturor copiilor participanţi la concurs, cât şi profesorilor coordonatori: Pintecan Diana, Ceuşan Camelia, Onişor Andrea, Sebeşan Florentina, Oroian Hilda.
Participanţi: Liceul Teoretic „Samuil Micu" Sărmaş: Bindiu Cornelia, Bohiş Vlad Andrei, Camară Daniel, German Andrei, Onoian Anelize - clasa a VIII-a; Şcoala „Ovidiu Iuliu Moldovan" Vişinelu: Moga Roxana, Rusu Raluca, Moga Raluca, Oţel Sergiu, Hulpe Larisa; Şcoala Sărmăşel Gară: Şugar Maria, Moruţan Dalia, Moldovan Sebastian, Costinaş Robert, Uifelean Darius.
Înveşmântată într-o rochie neagră cu voaluri şi falduri de mătase, a recitat Plejan Julia un poem de George Coşbuc „Regina ostrogoţilor". Apoi în costum popular, Tökes Odette, un poem al lui Nicolae Băciuţ. Recitări impecabile, teatrale chiar, nu s-au lăsat mai prejos nici copilaşii instruiţi de învăţătoare, care au fost costumaţi în haine lungi simbolizând toamna, cu coroniţe de flori, coşuleţe cu fructe şi nuci. O reprezentantă a bisericii adventiste AZS a recitat impecabil un poem dedicat toamnei.
A încheiat domnul Nicolae Băciuţ: „Dumnezeu să binecuvânteze România, am avut de două ori sărbătoare azi, aici, la Sărmaşu". Preotul protopop Alin Moldovan a încheiat apoi cu rugăciune.
De la copilul de un an, îmbrăcat de părinţii lui în costum popular, până la academicianul Ioan Haiduc, la o vârstă venerabilă, toată lumea a împărtăşit la Sărmaşu bucurie şi trăiri de înaltă spiritualitate.
Gazdele şi-au omenit musafirii cu mâncăruri pregătite de membrele Ansamblului „Graiul Câmpiei Transilvane", care, îmbrăcate în costume populare, au rupt cu bucurie pita de casă frământată de dimineaţă pentru îndestularea oaspeţilor.
În acelaşi context al Zilelor Bibliotecii Orăşeneşti „Liviu Rusu", în spaţiile bibliotecii a fost deschisăşi expoziţia „Timp şi răstimp. Castele din judeţul Mureş", cu lucrări ale artistei Veress Zsuzsa.
Graţie doamnei Dinuca Burian, care a făcut eforturi şi s-a întrecut pe sine, am descoperit că sufletele noastre sunt înfrăţite cu bucurie într-o zi omagială a lui Liviu Rusu, cât şi a Sfinţilor „Mihail şi Gavriil".

Dacă ar fi văzut Liviu Rusu...

 

GABRIELLA COSTESCU
Preşedinte e Asociaţiei Literare “Creneluri Sighişorene”


12187958 953150328093605 152941819457660391 o


12182530 952727758135862 3195617562949860214 o


12182781 953150254760279 233896614841936921 o


12182920 952727624802542 8148349176201252185 o


12183977 953150248093613 147395918055817289 o