Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

ICOANA ROMÂNEASCĂ PE STICLĂ

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

ÎNTRE MATERIALITATE ŞI SACACRALITATE
- ICOANA ROMÂNEASCĂ PE STICLĂ –

 

Autor: Cristina OPREA
artist plastic, dr. în istorie şi ate vizuale

 

Ţăranul român a fost fabulos atunci când a înnobilat spaţiul său existenţial cu icoana pictată pe sticlă. Funcţia acesteia de al aduce mai aproape de biserică, de spaţiul sacru, de a ideea coborârii divinităţii în umila sa locuinţă i-a atribuit-o făă poate să conştientizeze prea mult.

 

De fapt icoana pe sticlă, aşa cum mai menţionam şi în alte articole, are dublă încăcătură, cea strict estetică, dar mai ales cea spirituală.

 

Prin intermediul materiei – a sticlei, culorilor, ramei – icoana este obiect de sine stătător. Întrebarea este: putea ţăranul român să o privească nu mai aşa? Sau el vedea dincolo, dincolo de materie, de mesaj, de lumea reală.... El lăsa moştenire urmaşilor modul de a ,,explica” prin intermediul compoziţiei. Dăcă privim cu atenţie cum în unele icoane apar elemente geometrico-meandrice, ne dăm seama de tipul de ,,limbaj” grafic folosit de iconar. Icoana era un mijloc de comunicare, de măturisire, de întâlnire cu sacrul.

 

Prin icoană, ţăranul deschide o fantă de lumină în propria casă, construieşte o ,scară” spre evoluţia spirituală a întegii familii. Ea poate repezenta modalitate de educaţie pentru copii existenţi, atât a văzului cât şi în spiritul credinţei. Văzându-şi mama închinându-se în tăcere în fiecare seară în faţa icoanei, copilul nu avea nevoie de mai multe explicaţii, pentru că mama, spirit educativ, era un exemplu pentru propria ei ,,creaţie”.

 

Icoana pe sticlă într-adevăr a cunoscut diferite evoluţii, în funcţie de zona în care a fost creată, de educaţia pictorului, de gama comatică folosită.
Pe teritoriul României cea mai importantă zonă de dezvoltare a icoanei pictate pe sticlă a fost TRANSILVANIA, cu ,,şcolile” ei din Nicula, Sibiu, Lancrăm, Făgăraş, Laz şi Şcheii Braşovului. Aici prin intermediul icoanei tradiţionale ţăranul a construit moduri de ,,exprimare” prin intermediul desenului şi al culorii.

 

Desenul – se spune că cine nu şi-l însuşeşte este ca şi cum ar elimina structura de beton al unei clădiri şi pactic nu ar a putea construi ceea ce şi-a propus -  a fost pentru iconarul tradiţional mod de grafie, de compunere a spaţiului şi de comunicare. Atunci când spun de grafie, mă refer la textul inclus în compoziţie, semnificând de obicei, numele sfântului căruia îi era închinată icoana şi foarte rar, semnetura artistului. Fiecare literă, fie chilirică sau românească, are plasticitatea ei, prin modulare şi prin varietatea grosimii. Tot linia grafică, ,,scrisă” cu negru în cele mai multe cazuri, era cea care ajuta la compunerea iconografică, pendulând între redarea figurativă şi redarea spaţiilor sau câmpurilor decorative. Şi aşa apare în aceeaşi compoziţie, o întâlnire între figurativ şi decorativ, întâlnire fericită, ce ajută la cunoaşterea mai bine a spiritului ţăranului român.

 

Apoi spaţiile erau colorate, în culori primare şi / sau culori secundare, tot în funcţie de zonă. Culoarea are încărcătură simbolică folosită fiind în funcţie de însemnătatea sfântului şi de ,,datele” sale. Aşternerea culorii în pată plată avea rare modulaţii şi modelări pentru că iconarul era de o sinceritate fantastică în credinţa lui şi nu voia să ,,murdărească” stratul pictural, să ofere o limpezime a icoanei, să îi confere puritate, pentru a deschide imaginarul către frumuseţea spaţiului sacru, a desăvârşirii acestuia.

 

Se pot spune multe despre icoanele pe sticlă, dar singurul sfat care îl dau privitorilor este: Priviţi-le cu atenţie şi mai ales cu sufletul de român. Aceste capodopere tradiţionale sunt făcute pentru noi, urmaşii, pentru sufletele noastre creştine.

 

Icoanele pictate de către ţăranii români sunt punţi peste secole, e  aşa cum ne-am da mâna cu strămoşii. Trebuie să le respectăm nu numai ca obiecte de cult, dar şi ca mărturii istoice. Sunt semnele identităţii noaste, iar cei care doresc să descifreze drumul pictării icoanei pe sticlă să nu ducă în derizoriu, nerespectând acest ,,canon” tradiţional.
Doresc tuturor celor care citesc acest micuţ articol, ca Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului să vă aducă lumină în suflete şi în gânduri, tihnă, pace şi Dumnezeu să vă ocrotească. ,,LA MULŢI ANI!”.

 

 

icoane C. Oprea