OVIDIU COSAC
Regizor şi artist fotograf
Am avut plăcerea ca in urmă cu trei săptămâni să îl cunosc pe domnul regizor Ovidiu Cosac, regizor şi fost director al Teatrului Municipal Turda, o personalitate complexă de o mare cultură.
Invitată în creuzetul creaţiei domniei sale, am descoperit un mare iubitor de artă plastică şi un excelent fotograf. În discuţiile purtate mi-a mărturisit că a văzut peste 2000 de piese de teatru, că este interesat de spectacolul de teatru şi chiar călătoreşte la festivaluile de teatru din ţară pentru a vedea anumite spectacole. Admirator al lui Liviu Ciulei şi al lui Andrei Pleşu, domnul Cosac a pus în scenă atât în Turda cât şi la alte teatre din ţară minunate spectacole. Chiar de curând am participat la un ultim spectacol regizat de domnia sa ,,Patru femei la lift” dramaturg fiind domnul Vigil Deceanu din Turda. Despre domnul Deceanu vă voi scrie un interviu cât de curând.
Acest nou spectacol s-a jucat într-o locaţie privată, în cadrul Companiei de Teatru Tourd’Art. Aici există o sală cu 80 de locuri iar actorii, deşi au diferite meserii sunt inimoşi, dornici să dea tot ce au mai bun. Chiar povestea domnul Cosac că pregăteşte un nou spectacol, cu aceeaşi echipă, spectacol pe care abia îl aştept. Întrebându-l dacă azi oamenii mai merg la teatru dânsul mi-a spus ,, spectatorul care vine o dată la teatru şi ai grijă să îl aduci şi a doua oară, mai departe va veni singur. Dacă ai reuşit să îl captezi prima oară şi să îl îndemni să vină şi a doua oară, va deveni spectator de teatru şi atunci va trăi încă o viaţă.” Deci depinde foarte mult de întreaga echipă pentru a cucerii publicul şi a aduce spectatori în sală.
În dorinţa domniei sale de a evolua cât mai mult, a făcut şi ilustraţie muzicală şi fotografie.
Pasionat de arta fotografică, de surprinderea unei imagini cu mesaj, creaţia domnului Ovidiu Cosac se împarte în două: fotografia clasică – peisaj rural şi urban – şi fotografia de teatru, surprinzând compoziţii figurative din spectacole, unde actorul se transpune, atât prin cuvânt dar mai ales prin limbajul trupului. Este extrem de greu să surprinzi o stare, o trăire puternică din timpul unui spectacol, mai ales că totul este în mişcare, iar ca să ştii când să apeşi pe butonul aparatului constă marea artă a fotografului- momentul surprinderii tensiunii, mesajului, atitudinii.
La expoziţia dedicată Sărbătorilor Pascale domnia sa a expus câteva compoziţii foarte interesante, cu mesaj creştin şi cu mare impact vizual deoarece fotografiile erau alb-negru. Domnia sa face parte ca membru din Societatea Culturală ,,Filarmonia” Turda unde a deţinut şi funcţia de preşedinte al societăţii. Expune alături de colegi, surprinzându-i de fiecare dată cu noi compoziţii fotografice.
Mi-a mărturisit că dânsului îi place fotografia neprelucrată şi că nu îi place să trucheze. Dialogul acela pentru câteva secunde între ,,model” şi fotograf este extrem de interesant, pentu că acolo există nişte interogaţii, un anume ritm. Este un punct zero, o secundă de surprindere, o clipă de adevăr. Obiectivul nu poate să mintă.
Discutând şi despre învăţământul de teatru actual, mi-a mărturisit că nu prea sunt cursuri pentru operatori şi ar dori, dacă vreodată ar face o şcoală, să facă un curs de operatorie teatru, este o meserie frumoasă dar şi foarte grea.
Îi doresc succes în demersuile domniei sale, multa sănătate şi LA MULŢI ANI! cu întârziere pentru că a împlinit o vârstă frumoasă şi rotundă.
Cristina OPREA
Redactor literar Radio Tv UNIREA