Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

DEPRE TRADIŢIE ŞI PĂSTRAREA IDENTITĂŢII LOCALE

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 2
PoorBest 

DEPRE TRADIŢIE ŞI PĂSTRAREA IDENTITĂŢII LOCALE
interviu cu doamna Ana Fetiţa
Preşeditele Asociaţiei Femeilor Voluntare din comuna Luna, judeţul Cluj

 

Redactor: Cristina OPREA

Cu numai o săptămână în urmă am aflat că în comuna Luna din judeţul Cluj se găseşte o asociaţie de femei care încearcă să păstreze tradiţia zonală şi m-am gândit să îi iau un interviu doamnei Preşedinte a acestei asociaţii, doamna profesor Ana Fetiţa, fost director al Şcolii Gimnaziale din Luna, o doamnă distinsă, ce fascinează orice interlocutor prin modul domniei sale de a fi şi prin determinarea prin care doreşte să facă ceva pentru comunitate.
Redactor: Mă găsesc în minunatul parc din Câmpia Turzii şi o am alături de mine pe doamna Preşedinte a Asociaţiei Femeilor Voluntare din Luna, judeţul Cluj. Povestiţi-ne despre asociaţia dumneavoastră pe care am descoperit-o întâmplător şi de care m-am legat sufleteşte.
Ana Fetiţa: Prea multe lucruri nu pot să spun pentru că este proaspăt înfiinţată, are abia trei ani de existenţă, timp în care a suferit şi mari pierderi prin dispariţia preşedintei şi fondatoarei, doamna Susana Mirică. Am preluat funcţia după ce m-am gândit mult pentru că nu e o muncă uşoară. Privită din exterior pare uneori fără importanţă şi chiar m-am gândit că, cineva dacă ne-ar vedea separat, pe fiecare dintre membre, n-ar da prea multe parale. Însă am hotărât că împreună putem valora milioane. Îmi place să cred asta, voi face tot ce pot ca asta să se întâmple. Să atragem atenţia celor din jur, să vadă că putem desfăşura şi altfel de activităţi care să ne aducă şi nouă bucurie, să ne crească stima de sine, pentru că femeia zilelor noastre e neglijată, mai ales la vârsta a treia, a doua şi a treia. Dacă o viaţă întreagă au muncit, au crescut copii, au căsătorit, au crescut apoi şi nepoţi s-au trezit cu o casă goală. Şi pe undeva situaţia asta te supără şi te face, pe undeva, să te crezi inutil.
Redactor: Prin asociţie, doamnele probabil au o motivaţie şi motivate fiind, îşi dau tot sufletul ca să ca să menţină această structură asociativă.
Ana Fetiţa: Într-adevăr, s-au implicat încă de la început pe secţiunea, în primul rând, a costumelor naţionale, au confecţionat şi şaisprezece costume naţionale pentru fete pe care le-au donat echipei de dansuri a şcolii, au confecţionat drapele şi s-au implicat în activităţi caritabile. Sprijină persoanele cu dizabilităţi, persoanele în vârstă şi o dată pe lună se pregăteşte o masă caldă pentru copiii de la Asociaţia Voluntară Bamfil Luncani. În fiecare lună, trei persoane pregătesc o masă principală pe care o ducem copiilor. Am fost şi eu acum a treia oară, pentru că sunt preşedintă abia de trei luni. Aducem multă bucurie copiilor, ne aşteaptă întotdeauna, sunt fericiţi şi chiar şi noi suntem bucuroase că vedem zâmbete pe chipul unora mai puţin norocoşi decât noi. Nu numai că se implică în desfăşurarea de activităţi dar au legat şi prietenii. Persoane care locuiesc în zone îndepărtate, pentru că satul se întinde de-a lungul şoselei şi distanţa cred că e cam de trei kilometri pe şoseaua naţională, au ajuns să le fie dor unele de celelalte, se întâlnesc cu drag, schimbă idei, schimbă tot felul de lucruri, lucrează împreună şi în felul acesta se simt bine şi ele, deci făcând bine altora au reuşit şi ele să îşi schimbe puuţin atitudinea şi să se simtă cumva utile.
Redactor: Aş vrea să îmi spuneţi câte membre are asociaţia?
Ana Fetiţa: Douăzeci şi cinci de membre, cu atâtea a pornit asociaţia, trei membre fondatoare şi cu douăzeci şi cinci de membre asociate. Între timp două persoane au dispărut, au plecat printre stele să facă voluntariat, probabil şi acolo. Persoanele care frecventează asociaţia sunt şi ele de o vârstă venerabilă, cred că cele mai tinere au în jur de cinzeci de ani. Încercăm să atragem în continuare şi persoane mai tinere. Avem şi simpatizanţi din rândul sătenilor, suntem sprijinite şi de foşti profesori, învăţători şi în felul acesta ne completăm activităţile practice. Împreună au învăţat pricesneie, au învăţat cântece , colinde şi au mers la colindat. În momentul în care ne întâlnim toată lumea e cu zâmbetul pe buze, timp de o oră, oră şi jumătate, două chiar, ne simţim împlinite şi fericite şi importante în acelaşi timp.
Redactor:  De câte ori vă întâlniţi pe lună?
Ana Fetiţa: Nu ne întâlnim lunar, ne întâlnim săptămânal. O dată pe săptămână ne-am întâlnit în fiecare joi şi ne întâlnim ori de câte ori este nevoie. Şi pentru lucrurile pe care le facem, ne organizăm în aşa fel încât să lucreze şi acasă. Dantele, păsturi sau cămăşi se lucrează şi acasă, le aducem şi acolo ne ocupăm apoi de finisaje.
Redactor: Vă rog frumos să îmi descrieţi portul tradiţional zonal.
Ana Fetiţa:  Portul ardelenesc este compus din mai multe piese, în primul rând poalele care erau albe, din pânză de casă, destul de largi, pe dedesubt se purtau alte poale mai strâmte, care aveau şi dantelă şi aveau şi modele cusute. În momentul în care se învârteau se vedeau poalele strâmte, aşa erau poale strâmte şi poale largi. Apoi ia, cămaşa, cămeşa practic, tot pe pânză de casă cusute cu motive florale. Din culorile şi frumuseţea câmpului au încercat să transpună pe iile acestea. Cămăşile pentru persoane mai vârstnice erau cusute alb-negru şi cu modele mai sobre. Apoi laibărul, din catifea sau postav negru şi el împodobit cu mărgele şi cu modele şi păsturile din acelaşi material, frumos împodobite, fiecare după imaginaţie. Pentru că fiecare voia să aibă ceva în plus, iar acel ceva în plus se făcea în secret, lucrau împreună anumite părţi, arătau anumite părţi, iar în momentul în care apăreau în public, fiecare demonstra că e capabil şi să creeze şi să analizeze anumite obiecte. Fetele purtau o coadă împletită cu bentiţe de multe culori şi femeile măritate, obligatoriu purtau basma şi părul împletit şi prins în conci. Costumul popular bărbătesc era compus din cioareci de culoare albă, din pănură adică ţesut din lână, cămeşa, avea un specific aparte în sensul că partea din faţă avea pliuri frumos împodobite, manşetele – pumnaşii erau împodobite cu mărgele sau motive florale şi gulerul la fel, un brâu lat, frumos împodobit şi pe cap căciulă sau pălărie, depinde de sezon. Aveau şi laibăr tot de culoare neagră.
Redactor: Şi cromatica?
Ana Fetiţa: La bărbaţi, cromatica era mai simplă, culori naturale din câte am văzut – crem, maroniu, negru mai puţin. Dar extrem de meticulos lucrate şi bine gândite. Modele care mă fascinează şi acum şi mă gândesc dacă aş fi în stare să le imit, deşi am crescut cu acul şi aţa în mână.
Redactor: Şi la femei?
Ana Fetiţa: La femei iile sunt mai colorate. Chiar eu am o ie foarte veche şi este în culori naturale, chiar mă mir că s-au păstrat zeci de ani. Am o ie pe alb-negru şi culoarea e atât de bine păstrată că uimeşte pe oricine. Iar modelul aplicat, cu ciupag, cum se numeşte, este greu de imitat. M-am gândit întotdeauna că nu există model cu acul pe care să nu îl pot face sau pe care să nu îl ştiu, dar mă uimeşte şi mă gândesc, cât mi-ar trebui să pot să lucrez aşa ceva. Şi întotdeauna mă gândesc cu respect şi cu admiraţie la mâinile alea ştiute şi neştiute care au creat asemenea valori. Privim aşa, cumva peste umăr, zona acesta rurală, acolo s-au creat valori pe care nu ştim nici măcar să le apreciem, nu să le completăm şi să le transmitem mai departe.
Redactor: Îmi povesteaţi că aţi crescut într-o casă frumoasă în care aveaţi război de ţesut. Cum era satul odinioară?
Ana Fetiţa: Dacă mă întorc la anii aceea am impresia că era tot timpul sărbătoare. Părinţii mei au trăit tot timpul la ţară, tata a urmat însă o şcoală de arte şi meserii. Era priceput la toate. Întotdeauna le-a plăcut să vadă un lucru bine făcut, lucruri care să dureze. La noi în casă, pe primul loc au fost munca şi ordinea. Şi am crescut în acest mediu. Înainte de a mă naşte, aveau în casă o maşină de cusut adusă din America, imediat după război. Mama era neîntrecută în a prelucra cânepa şi lâna şi în fiecare an, războiul era prezent. Vara era în şură. Şi tot timpul a trebuit să ţesem. Toată casa ţărănească era îmbrăcată de mâna femeii. Ea prelucra lâna, cânepa, o torcea, o ţesea, apoi cosea ştergarele, cosea poalele, cosea bluzele, cosea şi ştergurile şi cearşafurile de pat, absolut tot ce era în casa ţărănească era făcut de mâna ei. Să ne gândim că erau genii, nu doar genii, câtă putere de muncă puteau să aibă. Nu le-am văzut supărate, lucrau cu drag. Se întâlneau prin clăci. Dacă o femeie nu putea să îşi termine lucrul că avea băieţi mai mulţi, nu avea fete, atunci organiza o clacă. Şi la claca a ceea le dădea fetelor şi femeilor care mergeau, să îi toarcă lâna sau cânepa sau să o ajute la alte munci. Şi în felul acesta toată lumea muncea împreună, se bucura împreună şi vă spun, pentru mine, satul copilăriei mele a fost o mare zi de sărbătoare. Şi de câte ori mă gândesc, mă emoţionez.
Redactor: Pe uliţele satului se mergea în port popular?
Ana Fetiţa: Am prins când eram mai mică, se mai mergea, dar după, nu, că deja apăruseră obiecte de îmbrăcăminte gata confecţionate, era mai uşor şi lumea a renunţat.
Redactor: Eu ma studiat obicieiurile, obiceiurile de nuntă, obiceiurile de botez şi obiceiurile de înmormântare. Cum se desfăşoară o nuntă în zona Luna?
Ana Fetiţa: Cam la fel ca în toată zona Ardealului. Dar ar trebui să vorbim mult ca să descriu o nuntă de la începuturile ei şi până la sfârşit. Un lucru este demn de apreciat şi de reţinut: nunta era a satului, înmormântarea, mortul era al satului şi chiar şi botezul era al satului. Toate marile evenimente erau momente la care participau într-un fel sau altul fiecare. La o nuntă se ajuta. Se dădeau găini, ouă, fiecare ce avea şi se prepara împreună, nu erau bucătari, erau o socăciţă cum îi ziceam noi, şi ea pregătea mâncarea, ajutată de femei. Bărbaţii se ocupau de organizarea locului unde se desfăşura nunta. Păi obiceiurile sunt atât de multe că nu ştiu despre care să vorbesc. E o simbolistică.
Redactor: Astăzi, tinerele sunt interesate să vă fie alături?
Ana Fetiţa: În mai mică măsură, atracţiile celelalte sunt mai mari. Dar o parte din elevele şcolii, înainte să fiu eu preşedinte, au colaborat cu doamna Mirică şi cu femeile din asociaţie, au început să înveţe să coase la maşină, să facă şi alte obiecte şi asta îmi propun şi eu, să le apropii şi să le îndrept spre cultura adevărată. Într-adevăr costumul naşional ne pune în valoare. Este ceva ce vine din străbuni şi care ne aminteşte şi de noi şi de originile noastre. Într-o lume aşa pestriţă cum este cea de astăzi, apariţia unei persoane îmbrăcată într-un costum naţional creează senzaţie. Ia este admirată şi apreciată şi într-adevăr se observă din prima, când te uiţi undeva ia românească înfloreşte. Şi vreau să vă spun că nu am îmbrăcat zeci de ani costumul pe care îl moştenesc de la mama şi de la mătuşi, care mi-au oferit iile ştiind că le iubesc şi le păstrez. În momentul în care m-am îmbrăcat m-am încărcat de energie, m-am simţit alt om. Nu aş fi crezut. Nu am avut ocazia pentru că fiecare se îmbrăca cum se îmbrăca şi parcă li se părea ciudat să vadă pe cineva îmbrăcat în costum naţional. Acum ne caută cu privirea. Şi mai multe femei din sat încearcă să lucreze şi să ne imite şi asta mă face să cred că nu o să dispară.
Redactor: V-aţi gândit ca în sat să organizaţi un muzeu al satului sau un muzeu al costumului tradiţional?
Ana Fetiţa: Este un muzeu. Tot acum de când s-a înfiinţat asociaţia, prin efortul doamnei Mirică şi prin acela a unei doamne profesor Stanciu, venită din Câmpia Turzii s-a organizat un muzeu. S-a construit şi un loc special, în pustă cum se zice la Luna şi acolo este un muzeu unde se află şi costume naţionale bărbăteşti şi femeieşti şi obiecte care fac parte din cultura tradiţională. Este vizitat, a fost popularizat şi este vizitat. E aproape de şosea şi chiar noi am luat pentru şezătoarea noastră obiecte de acolo.
Redactor: Aţi organizat o şezătoare. Povestiţi-ne despre acest eveniment important din viaţa dumneavoastră, a asociaţiei dumneavoastră.
Ana Fetiţa:  A fost primul eveniment de când am preluat conducerea. M-am gândit cu drag că trebuie să ieşim din anonimat şi să pun fiecare persoană în valoare. Pentru că lucrând doar în atelier şi oferind lucruri ici colo, nu că nu ar avea importanţă, dar nu le poţi face cunoscute atât de bine. Şi m-am gândit că organizând o şezătoare am reînviat şi obiceiuri şi tradiţii mai vechi, că ar participa mai multă lume la acesta, că ne-am face şi noi cunoscute, ne-am bucura şi noi dar s-ar bucura şi alţii. Şi spre mulţumirea mea a ieşit totul foarte bine, cu toate că prima repetiţie cu toţi actorii s-a desfăşurat direct pe scenă. Ce s-a întâmplat acolo s-a desfăşurat pe viu şi neregizat. O parte din scenariu, mai ales ultima parte când trebuiau să apară şi voinicii, că erau voinici cu toţii. Din şezători nu puteau să lipsească în partea finală, băieţii, pe care abia i-am găsit şi asta tot datorită unor mentalităţi şi concepţii. Dar unii au reuşit să îşi depăşească limitele şi au fost atât de fericiţi că au reuşit cu toţii, încât bucuria mea a fost cu atât mai mare.Nu m-am bucurat pentru mine, ci pentru ei.
Ana Fetiţa: Se apropie Sărbătoarea Fii Satului în august.
Redactor:  Vă fac o propunere pentru august cu ocazia acestei sărbători să devenim parteneri Radio TV UNIREA Wiener Neustadt Austria şi dumneavoastră, să transmitem în direct acest eveniment pentru diaspora românească din Austria.
Ana Fetiţa: Din partea mea cu toată plăcerea, dar nu sunt singurul pion în toată sărbătoarea asta, Primăria este cea care organizează şi dacă o să discutaţi şi cu dânşii sunt convinsă pentru că am avut o colaborare foarte frumoasă. Ne-am sprijinit reciproc, suntem şi noi o pată de culoare cum s-ar zice, alături de celelalte instituţii. Cred că putem schimba puţin faţa localităţii.
Redactor: Vă mulţumesc.

 

13626332 1006217396140418 7169040638534093301 n