Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Interviu cu actorul Marius Bodochi

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

”ACTORIA, O MESERIE PE CARE NU O POŢI TRĂDA”

Interviu cu actorul Marius Bodochi

 

 

Am avut marea bucurie să îl reîntâlnesc pe scenă pe actorul Marius Bodochi, un actor complex, cu numeroase roluri în teatru şi film, cu frământări interioare, cu dăruire şi cu mult har primit din partea lui Dumnezeu. Acest lucru s-a petrecut în cadrul Festivalului de teatru ”Teatrul pe Drumul Sării” de la Turda, în spectacolul ”Omul cu mârţoaga”, în regia lui Dan Tudor. Pentru că studiile mele universitare au fost la Cluj, l-am văzut pe Marius Bodochi evoluând în multe roluri pe scena naţionalului clujean. Cu emoţia de a mă afla în faţă cu un mare actor, am reuşit să port un dialog cu domnia sa, imediat după spectacol.

Trebuie să reamintesc publicului că, Marius Bodochi este cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, are numeroase premii, joacă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, dar are colaborări şi cu alte teatre din ţară. În stagiunea aceasta joacă în şapte roluri.

Cristina Oprea: Cum este revenirea pe scena Teatrului ”Aureliu Manea” din Turda?

Marius Bodochi: Revenirea pe scena Teatrului din Turda este ca şi atunci când am un spectacol oriunde l-aş avea, te pregăteşti într-un anume fel, eu nu am emoţii legate de locul unde mă duc, am emoţiile spectacolului de fiecare dată. Aseară am jucat la Oneşti, alaltăieri seară am jucat la Miercurea Ciuc, cu o seară înainte am jucat un alt spectacol la teatrul din Constanţa, cu o seară înainte al jucat la Naţionalul din Bucureşti, nu, nu am emoţia locului, uit locul, am emoţia scenei. Revenirea e emoţionantă cum ar fi la Turda, după spectacol, stau, mă gândesc, în urmă cu trei ani am făcut aici un spectacol cu Mihai Mănuţiu cu care sunt prieten de atâţia şi atâţia ani, un regizor cu care am avut mari satisfacţii de-a lungul vremii. Aşa că emoţii am nu legate de loc, pentru că omul face locul şi legate de ideea aceasta de spectacol, de minciuna asta adevărată şi frumoasă care e teatrul.

C.O: Ce reprezintă pentru dumneavoastră personajul din seara aceasta?

M.B: E o încercare ca orice rol, am pus şi un pariu pentru că, dacă e să ne gândim, cred că am dublul vârstei lui. Dar Dan a insistat să îl fac eu, că vrea cu mine, bine hai să îl fac, deşi eu mai făcusem acest personaj Nichita în 1983 sau 1984, nu mai ştiu, la Teatrul Naţional din Cluj în regia lui Mihai Mănuţiu şi am mai jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti în urmă cu şapte – opt ani Inspectorul general. ”Omul cu mârţoaga” iată că mă urmăreşte, e a treia oară când joc.

C.O: Numărul trei este un număr simbolic. Ce împliniri aveţi şi ce neîmpliniri, ca actor? Ce vă doriţi şi ce vă dezamăgeşte în această meserie?

M.B: În această meserie ar trebui să spun că nu mă dezamăgeşte nimic, pentru că a fost generoasă cu mine actoria, consider că am avut noroc, uite sunt actor de 37 de ani şi nu a fost stagiune în care să fiu liber. Am aproape 37 de ani de actorie, 200 de roluri numai în teatru. Acum eu sunt un actor solicitat, dar nu pentru că aş fi eu extraordinar, pentru faptul că suntem foarte puţini actori între 55 şi 65 de ani. O parte au plecat de tot, unii sunt bolnavi şi joacă mai rar. Eu mă bucur de sănătate, mă bucur de o memorie bună şi mă bucur şi de plăcerea de a juca, mie îmi place foarte tare să joc. Din noiembrie 2015 şi până acum când vorbim noi, am avut şapte premiere. Am rămas şi eu surprins. Am făcut două a Naţional, una la Teatrul Metropolis, două la Teatrul din Constanţa şi ,,Omul cu mârţoaga”. De fiecare dată m-am întâlnit cu regizori foarte importanţi în ultimul ani, şi nu numai în ultimul an, dar aceştia îmi sunt mai aproape de minte, ca să zic aşa. De la Petrică Ionescu trecând prin Daniel S. Albu unul dintre cei mai mari regizori la ora actuală din Italia – am făcut ”Dyonisos”. Şi lui i-am spus ”măi nu sunt prea în vârstă pentru Dyonisos” şi a zis că nu. Bine. Şi ultima premieră pe care am avut-o acum o săptămână la Teatrul din Constanţa, cu care am o colaborare frecventă şi mă bucur că Teatrul Naţional din Bucureşti mă lasă să colaborez. E ”Ursul” de Cehov în regia lui Felix Alexa, un regizor pe care îl apreciez foarte tare.

Cu Dan Tudor suntem prieteni foarte buni, am lucrat mult împreună, am făcut şi o piesă în două personaje, care o jucăm din când în când, Taxi Blues a Anei Maria Bamberg, cu care ne-am dus la nişte festivaluri şi am luat toate premiile şi asta a fost o mare satisfacţie. Şi ca să revin la întrebarea dumneavostră, asta e ce mă bucură în teatru. Ce mă dezamăgeşte în teatru e uneori superficialitatea unor oameni care nu înţeleg, mulţi din păcate, dar eu sunt un tip direct şi le spun şi măcar le e frică de mine, le spun că superficialitatea nu are ce căuta pe scenă, că succesul facil nu duce nicăieri. Pentru tu trebuie să fii bun de fiecare dată, nu poţi să îi spui publicului ,,ce bine am jucat eu aseară”. Asta este o meserie care se face acum şi aici, nu ma e valabil ce a fost decât aşa, ca evidenţă. De aceea spun că e o meserie pe care nu o poţi trăda. Pentru că dacă te trădează ea pe tine, nu te trădează decât o dată şi definitiv. Şi atunci, asta m-ar dezamăgi, inconştienţa unor oameni care fac teatru şi care nu sunt conştienţi că teatrul, cum spunea o regizoare tehnică de la Cluj ”teatrul doare”. O întrebam ”Estera”, Estera Biro, mare regizor tehnic, o întrebam când venea cineva nou în teatru, ”cum ţi se pare Estera?”. Zicea ”ăsta-i bun sau asta-i foarte bună, îmi place” şi de alţii spunea ,,nu place la mine, nu doare teatrul la el”. Şi asta e o expresie care mi-a rămas înfiptă în memorie - Nu doare teatrul. Adică teatrul nu poţi să îl faci oricum. Doare, aş înlocui cuvântul cu - ,,costă”, deci trebuie să te coste când faci teatru, chiar dacă e un rolişor, chiar dacă îl faci ”din poignet”, dar totul costă, orice privire, orice mişcare, orice vorbă care îţi iese pe gură, costă, pentru că e rezultatul unui proces psiho-fizic pe care un actor dacă nu îl face, nu parcurge acest proces, poate să aibă succes aşa... dar e facil şi la un moment dat el va dispărea. Şi am văzut atâţia actori, ne întrebăm dar unde mai e cutare sau cutare, a fost foarte bun, a dispărut, pentru că nu l-a costat, nu l-a durut.

C.O: De tânăra generaţie, ce părere aveţi?

M.B: Am o părere bună, joc cu mulţi tineri sunt tineri excepţionali. Probabil că sunt şi din ceilalţi, dar am avut de-a face cu talente autentice. La ora asta, doar în Bucureşti sunt trei mii de actori tineri care caută de lucru. Am lucrat cu o parte din ei, nu cu cei trei mii, cu o parte, cu vreo sută, în ”Visul unei nopţi de vară” la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a luat Petrică Ionescu, deşi fac un rol de ansamblu, elfi şi elfe, mare parte din ei sunt foarte dăruiţi, antrenaţi, se antrenează fizic, se antrenează psihic, cântă, dansează, vorbesc bine, spun lucrurile pe gură ca lumea şi atunci, nu am de ce să nu am o părere foarte bună. M-am întâlnit cu foarte mulţi actori tineri şi foarte tineri în televiziune, în filme, pe vremea când făceam, am făcut 18 ani televiziune non-stop, eu îi luam pe mulţi în emisiunile mele, jucam fragmente mici de teatru, pentru că emisiunile pe care le-am moderat, cu exceptie una sau două, au fost doar despre teatru. Aşa că am o părere bună de tânăra generaţie. Sunt între ei actori excepţionali, îmi vin şi multe nume în minte, de exemplu Alex Călin, un actor excepţional, Silviu Mircescu, Lari Georgescu, din cei cu care eu joc la ora asta la Teatrul Naţional, actori până în treizeci de ani, foarte, foarte, foarte talentaţi.

C.O: Despre actor am vorbit, dar despre om, nu. Ce îşi doreşte omul Marius Bodochi?

M.B: Îmi doresc doar să fiu sănătos. Îmi doresc foarte multe lucruri pentru copilul meu, care la ora asta zic eu, e bărbat în toată firea, e un bărbat realizat, are trei facultăţi, are o slujbă foarte bună la MTV Amsterdam, el stă în Olanda şi îmi doresc foarte multe lucruri pentru el, nu lucruri materiale. Pentru mine, ce să îmi doresc? Dumnezeu a fost bun, a fost darnic cu mine. Nu îmi doresc decât să am sănătate pentru că dacă am sănătate pot face şi teatru şi televiziune şi film. Sunt importante lucrurile astea pentru că asta e o meserie care o faci şi cu fizicul, nu numai cu psihicul şi dacă eşti sănătos la trup şi la minte, poţi să ai întâlniri fantastice cu regizori, cu diferiţi actori în România şi aiurea, oriunde. Şi pentru că eu consider că am fost un om norocos în profesie, nu vreau să am nemulţumiri sau alte dorinţe, ci am un sentiment de recunoştiinţă faţă de ţara mea, spun asta pentru că ţara asta m-a educat, m-a şcolit, eu fac parte dintr-o familie modestă şi săracă, m-a şcolit şi nu m-a costat. Eu ştiu cât costă azi să devi actor. Costă foarte mult. Nu oricine are bani să urmeze o astfel de facultate, ori pe mine nu m-a costat nimic, am primit bani ca să o pot face. Deci am o recunoştiinţă faţă de ţara mea şi am o recunoştiinţă faţă de Dumnezeu care a fost atât de bun cu mine.

C.O: Pentru că sunt redactor al unui radio al diasporei româneşti, pentru diaspora românească ce gânduri aveţi?

M.B: Ce să le spun? Să aibă grijă de ei, vedeţi asta ar trebui să i-o spun şi fiului meu pentru că şi el e tot diasporă românească. Să aibă grijă de ei, să se întâlnească din când în când, să aibă nişte cluburi ale lor, cluburile românilor, cred că ar fi foarte bune, clubul românesc din Viena, din Gratz sau pe unde mai sunt români, pe unde am întâlnit eu români când am fost în Austria. Astea ar fi foarte importante pentru că acolo oamenii se pot întâlni, se pot cunoşte, pot schimba idei, ceea ce este foarte important şi ceea ce este cel mai important, se pot ajuta. Pentru că trebuie să nu fim egoişti. Sigur că prin natura lui, omul e egoist, aşa câte un strop de generozitate n-ar strica să avem, pentru că nu ducem nimic cu noi şi trebuie să îl ajuţi pe semenul tău, mai ales când eşti cu el şi compatriot, ca să zic aşa. Şi atunci aceste cluburi, nu, că există, club de jazz, de ce să nu fie şi unul al românilor. Să se întâlnească acolo. Cel mai important lucru în viaţă e să ai întâlniri pentru că întâlnirile pot schimba oamenii, pot schimba destinele, întâlnirile, nimic altceva, fie că sunt programate, fie că sunt întâmplătoare. Sigur că ştiu că în străinătate, românii se duc la biserică duminica sau măcar o dată la două săptămâni şi ăsta e un lucru foarte bun şi se întâlnesc. Am participat şi eu în Germania, am fost la câteva întruniri de felul ăsta după biserică, stau, servesc un pahar de ceva, un sandwich, aşa ca o întâlnire pe iarbă, un picnic. Sunt foarte bune şi astea, dar ceva, ceva care să aibă o frecvenţă, cât de cât, cred că le-ar prinde bine. Şi acolo pot să cheme şi oameni deştepţi din România, profesori, medici, poate şi artişti, actori, artişti plastici, pentru că singurul lucru care ne poate uni este cultura românească, e limba românească. Vorbim şi germană şi franceză şi engleză sau alte limbi, spaniolă, italiană. Şsta ar fi un lucru foarte bun.

C.O: E o formă de păstrare a identităţii?

M.B: Identitatea...Un om cu scaun la cap oricum o păstrează. E o formă de comunicare cu cei din sângele tău, asta este important, pentru că nu suntem rude, nu, cu toţii, dar am respirat acelaşi aer, mamele noastre, când noi eram fetuşi, au mâncat aceleaşi alimente, au mâncat aceleaşi fructe, deci avem multe lucruri de felul ăsta în comun. Când am scos primul cuvânt ”mama” probabil că l-am scos aşa cu un accent românesc, n-am zis ,,mutter”, ăsta l-am zis. Şi atunci avem foarte multe lucruri în comun. Şi cred că şi noi, acolo prin alte ţări, putem fi aşa un pic mai uniţi. Nu vă dau exemple cum sunt alţii, dar mai uniţi, mai puţini bârfitori, că asta ne roade pe noi, suntem popor latin, avem mult lainism în noi şi e o natură a noastră de a bârfi un pic. Asta o să rămână şi o să fie. Dar trecând de astea, de lucrurile astea care sunt picante, nu e aşa, picanterii de origine latină, cred că un om se simte mult, mult, mult mai împlinit şi mult mai bine atunci când poate întinde o mână cuiva şi îl scoate pe semenul lui, mai ales dacă este acelaşi neam cu el, îl scoate din noroiul în care e împotmolit, că poate nu din pricina lui e acolo. Sau chiar dacă e din pricina lui, nu suntem Dumnezeu, nu judecăm, nu trebuie să judecăm pe nimeni pentru ce face, decât dacă face lucruri reprobabile, pentru ăştia e justiţia. Nu trebuie să ai milă sau să ai o altfel de milă, o milă creştinească, omul ăla sigur că e om şi trebuie reeducat, trebuie să înveţe pe pielea lui unde a greşit, să înveţe binele pe pielea lui. Dar poate că şi ăla ar trebui ajutat. Am cunoscut în Spania, o doamnă consul, la Sevilla, care o dată la două săptămâni mergea la Cordoba la închisoarea de acolo şi m-a impresionat foarte tare, ca să aibă grijă de deţinuţii români, ca să vorbească cu ei, ca să conştientizeze şi omul ăla care e acolo că nu se face ce a făcut. Şi m-a impresionat foarte mult treaba asta. Am întrebat- cum doamnă, mergeţi la două săptămâni? Mi-a răspuns ”da, uneori merg şi săptămânal.” Sunt mulţi români care au călcat pe bec acolo. Şi atunci şi oamenii aceia trebuie să simtă că, cineva le dă o mică atenţie acolo, le mai dă o şansă. Orice om merită o nouă şansă. Şi noi românii suntem miloşi, nu suntem un neam de piatră şi toţi cei care locuiesc aici, deci şi nemţii de aici sunt miloşi şi oameni cumsecade şi maghiarii, până şi ţiganii sau romii cum se zice acum. Oameni de treabă sunt peste tot, nu trebuie să judeci un om după etnie. Şi poate, dacă românii fac lucrurile acestea, poate le şi fac, nu ştiu, poate şi imaginea noastră în afară s-ar schimba, pentru că acolo avem nişte oameni dacă ar avea o problemă, un om deştept vede că vis-a-vi-ul lui are probleme şi i-ar întinde o mână să îl ajute cu ceva si atunci nu ar mai călca pe bec, ca să ne fie ruşine să vorbim româneşte.

C.O: Vă mulţumesc.

M.B: Şi eu.

 

Redactor Cristina Oprea

marius bodochi

 

marius bodochi 1

 

marius bodochi 3

 

marius bodochi 4