Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

MULTICULTURALITATEA, IZVOR AL IDENTITĂŢII?

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

,,MULTICULTURALITATEA, IZVOR AL IDENTITĂŢII?”
interviu cu Mircea Crişan

 

La Câmpia Turzii a avut loc de curând o manifestare la Cafeneaua Culturală din Palatul Cultural ,,Ionel Floaşiu” cu tema ,,Multiculturalitatea, izvor al identităţii?”. În faţa unui public numeros s-a dezbătut această temă interesantă, invitaţii susţinându-şi părerile cu privire la ideea de multiculturalitate. La manifestare a fost oferit un mic recital al Corului ,,Astra”, dirijor Rodica Trandafir.
Fiind organizată de către Societatea Culturală ,,Cîmpia Turzii 775”, am purtat un dialog cu domnul Mircea Crişan, membru fondator al acestei societăţi,  cu ceva timp timp înainte de a fi organizată această manifestare, din dorinţa de a afla mai multe despre această societate culturală, despre istorie şi despre o viziune asupra multiculturalităţii.

Cristina Oprea: Bună ziua domnule Mircea Crişan, ne aflăm ăn Câmpia Turzii, un ,,sat” aşa cum vă place dumneavoastră să spuneţi. Aş vrea să îmi daţi mai multe detalii despre ,,Societatea Culturală Câmpia Turzii 775”.

Mircea Crişan: I se spune ,,Societate culturală 775”, înfiinţată în 1994, la 775 de ani de atestare documentară a localităţii Câmpia Turzii, a ,,satului” aşa cum îmi place mie să-i spun, deşi, de fapt,  când m-am născut a fost comună, apoi oraş, astăzi municipiu. Un grup inimos de oameni din Câmpia Turzii printre care m-am situat şi eu am fondat această societate culturală. Scopul iniţial, strict - cercetarea şi prezentarea aspectelor legate de istoria  locală a Câmpiei Turzii. Sufletul, inima, motorul a fost inginerul chimist şi nu istoric Mircea Nicolae Nemeş, actualmente decedat din păcate. La toate reuniunile pe care le aveam lunar, membrii, care eram destul de mulţi la început, apoi, în timp, aşa cum se diluează o soluţie, s-a diluat şi activitatea noastră, din păcate, dar nu în măsura în care să fie o chestiune alarmantă. Deci la fiecare activitate pe care o aveam programată lunar, dezbăteam o temă. Am să vă dau câteva exemple, bineînţeles că la început despre atestarea documentară a localităţii noastre, în care ni se prezenta un caiet, se numeau Caietele Societăţii  numărul 1, 2, 3, sunt mult mai multe,  e o bibliotecă întreagă, vă daţi seama din 1994, aproape cu regularitate, dacă nu lunar cel puţin trimestrial era editat un caiet al societăţii. Săptămâna viitoare probabil le predăm la Prima Şcoală Românească, la muzeu, pentru că destinaţia lor este pentru populaţie. Deci despre această atestare documentară foarte mult s-a documentat, a avut nevoie de foarte multe documente, având în vedere că în 1219 s-a găsit prima inscripţie legată de actuala Câmpia Turzii - ,,villa sancti regis” care era vila sfântului rege, un sătuc din Sâncrai, aşa zis-ul cartier al localităţii noastre. Deci prima atestare a fost Sâncrai-ul, apoi localitatea Ghriş, care până la urmă, în timp, s-au unit, a devenit Ghriş – Sâncrai, apoi Ghririş şi după aceea Câmpia Turzii în 1919-1920.
Ce este de spus la această societate culturală? S-a căutat atragerea acelor oameni interesaţi pur de istorie locală. Am să fac o scurtă paranteză. Prin anii ’40 când aveam deja şase, şapte ani şi ţărani fiind aveam pământ, vite, oi, cai, trebuie să spun că am fost declaraţi chiaburi pe vremurile comuniste, am fost daţi afară din liceu pentru că tata nu s-a înscris în Cooperativa Agricolă de Producţie, în fine, asta s-a rezolvat între timp. Aveam o parcelă de pământ lângă o fântână care era prevăzută cu jgheab pentr adăpatul vitelor, dar şi cu posibilitate de a-şi lua apă cetăţenii. Fântâna s-a deteriorat în timp, merge şi astăzi, dar merge cum merge. Fântâna se cheamă Fântâna lui Tăban. Am propus în şedinţa Consiliului Local din 25 august să fie reamenajată, primarul a promis că se v-a realiza această reamenajare dacă ea este pe domeniul public, că dacă este pe domeniul particular este mai greu.


Cristina Oprea: Revenind la societatea culturală...cine face parte? Spuneţi-mi nişte nume.

Mircea Crişan: Cu privire la modul cum ne-am desfăşurat activitatea, cel puţin eu foarte mult am dorit, mai ales că am stat aproape patruzeci de ani la Târgu-Mureş, veneam des acasă şi când m-am pensionat în 1997 m-am întors în cel mai frumos loc, în ,,satul meu”. Actualmente este preşedinte Ciociu Mircea, un învăţător inimos care lucrează la Şcoala ,,Mihai Viteazu”, vicepreşedinte este Căluşer care este din Luna, comună alăturată, un alt profesor Istrate Dan care este de la Ceanu Mare, mi se pare, şi care are acolo încropită formaţie culturală şi se preocupă de cultură. În afară de vara când avem vacanţă două luni, de obicei avem reuniuni lunare. Am stabilit pentru octombrie o reuniune cu tema ,,Multiculturalitatea – izvor de identitate?”. Este o temă care mi-a venit în minte într-o discuţie avută la Turda la Societatea Culturală ,,Rei Culturae Fautores”. Acolo în acea reuniune unde au fost scriitorii din Turda am participat şi noi şi am aflat din partea unui sociolog de la noi din ,,sat” despre o temă învăţată la sociologie despre multiculturalitate. Modul în care a fost argumentată m-a făcut să solicit preşedintelui şi a fost de acord, să introducem această temă pe care să o dezbatem la modul cel mai deschis, în sensul că prezentarea va fi făcută succint urmând ca din discuţii să rezulte de fapt dacă conceptul de multiculturalitate aşa cum este înţeles astăzi  în sociologie, că altfel, sigur, cunoaştem, pentru că sunt regiuni multiculturale, firesc, pentru că sunt diferite naţii, diferite religii şi asta denotă multiculturalitatea. Dar dacă ea merge până acolo încât poate determina şi poate face ca prin ea să se identifice un individ, un popor, asta e o chestiune care merită dezbătută, chiar şi aşa ca idee mai nouă, chiar dacă trebuie să recunosc e filosofică.

 

Cristina Oprea: Ce imi puteţi spune despre Prima Şcoală Românească de la 1879?

Mircea Crişan: În ceea ce priveşte Şcoala Românească de la 1879, trebuie să vă spun cu mândrie că eu am făcut acolo grădiniţa în anii 1941, 1942, 1943. Sunt foarte legat de acea clădire şi mă bucur mult că este muzeu, deşi au fost controverse, că muzeu, că ce muzeu ne trebuie la noi în ,,sat”, autorităţile au făcut foarte bine că au deschis acest muzeu, pentru că în timp va ajunge, cred eu, să reprezinte ceva ce a fost cândva Câmpia Turzii.

Cristina Oprea: Ce îmi puteţi spune despre dumneavoastră? Ce mentori aţi avut?

Mircea Crişan: Oooo! Ce oameni! Începând de la grădiniţă. Îmi pare rău că nu îmi mai aduc aminte numele învăţătoarei, dar o să îl aflu. În clasa a şasea, aveam o profesoară de chimie, am făcut chimie, care ne-a învăţat valenţa şi reacţiile chimice, coeficienţii. Profund. Am ajuns ca această profesoară, Maria Droaşcă, o profesoară strămutată aici, cu învăţătura ei.... foarte bună profesoară. Ca să nu vă mai spun, nu vreau să îi enumăr pe toţi profesorii din elementară, am nimerit eu sau cred că dascălii erau cu adevărat mentori. Cu ceea ce am învăţat acolo m-am dus la un nivel superior. Să vă spun fiul meu a făcut liceul în Târgu-Mureş la un liceu de elită şi a venit acasă cu o notă proastă la chimie şi l-am întrebat ce s-a întâmplat şi mi-a spus ,,n-am ştiut valenţa”. Păi cum nu ai ştiut valenţa? Mi-a spus că nu a înţeles. Şi atunci eu l-am luat lângă mine şi i-am explicat ce am învăţat eu în clasa a şasea, cum e cu valenţa. M-a întrebat atunci de unde ştiu, păi şi eu am fost elev şi am avut mentorii pe care i-am amintit. În liceu am avut un profesor de limba română Mihail Iosivaş. Fiind în regimul vechi, nu prea vorbea, avea unele reţineri când ne preda, dar tot scăpa ceea ce înseamnă ţară, patrie, patriotism. Eminent poet, eminent profesor. A fost arestat, după eliberare nu a mai putut veni în liceu, l-a înlocuit o doamnă profesoară Popa Eugenia, trăieşte şi astăzi, e la Turda. La prima oră de limba română când a venit în clasă, emoţionată, şi cu un tremur stăpânit în glas a spus ,,sper să mă ridic la nivelul profesorului Iosivaş, pe care l-aţi avut”. Trebuie să vă spun că s-a ridicat, ba uneori poate l-a depăşit. Un alt mentor.


Cristina Oprea: Mi-aţi povestit despre un profesor şi despre o poezie.

Mircea Crişan: Este profesorul Ioachim Nemeş, din satul Luna, care mi-a fost profesor la liceu după moartea profesorului Alexandrescu. Fac un arc peste timp, am terminat în 1954, veneam acasă şi îl vizitam. În timp a îmbătrînit... În 1986, am venit acasă, era un Crăciun şi l-am vizitat. Domn profesor cum sunteţi, familie, etc. Ajungem la partea politică, el a fost un mare patriot. Vorbeam de ţară, patrie, patriotism, am ajuns la Mihai Viteazu şi el îşi aduce aminte despre Teodor Murăşanu care a scris poezia ,,Turda”. Mi-a recitat poezia în care se vorbea despre modul în care a fost ucis Mihai Viteazu. Mi-a scris-o şi la sfârşit a zis ,,fostului meu elev şi actual prieten i-am scris această poezie din amintiri”. Şi zice ,,în 1936 am recitat această poezie la mormântul lui Mihai Viteazu la mii de turdeni care au ascultat-o”.


Cristina Oprea: Ce înseamnă pentru dumneavostră ţara?

Mircea Crişan: Ţară, pentru mine înseamnă, în primul rând acest loc în care m-am născut şi ştiu că e pământul care mi-a dat mie şi capacitatea şi posibilitatea să aflu că acest pământ a fost locuit de strămoşii noştrii, din cea mai veche perioadă a omenirii. Şi atunci cum să nu fie ţara pentru mine lucrul cel mai important? Şi când spun ţară, patrie şi patriotism, ceea ce din păcate astăzi, a devenit, aşa, o noţiune mai desuetă. Şi acum făcând comparaţie cu multiculturalismul, naţionalismul cu multiculturalismul cum va fi? Despre ţară ar trebui să vorbească fiecare părinte copiilor, să îşi iubească ţara, mai presus, nu de orice, dar cu atâta ardoare încât să simtă că sunt aşa de legaţi de ea, încât nu se pot despărţi.


Cristina Oprea: Ce le transmiteţi românilor din diaspora?

Mircea Crişan: Eu le transmit românilor din diaspora că în orice condiţii, ţara lor este România. Că se trăieşte mai bine acolo, eu sunt convins, nu şi lămurit, că nu am fost. Doresc o ţară? Să vină acasă. Să facem ţara asta, e lozinca aceea care spune ,,vrem o ţară ca afară”. Păi haideţi să o facem ca afară, mai ales că ştiu de toate şi mult mai multe decât noi.
Cristina Oprea: Vă mulţumesc.

 

 

IMG 20160926_192807

 

14523156 1311144828917814_3873048002290279814_n

 

14695302 1311144732251157_8687934997532867650_n