Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

IN MEMORIAM MIHAI EMINESCU

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

IN MEMORIAM MIHAI EMINESCU

 

Eminescu este universal. Oriunde am pleca, îl luăm cu noi în inimile noastre. El emană iubire, căldură sufletească, bunătate, inspirație... este viu printre noi, mereu...

”Căci aceloraşi mijloace Se supun câte există, Şi de mii de ani încoace Lumea-i veselă şi tristă; Alte măști, aceeaşi piesă, Alte guri, aceeaşi gamă, Amăgit atât de-adese Nu spera şi nu ai teamă.”

La întrebarea, ”Ce înseamnă Eminescu pentru noi”, iată ce au răspuns următoarele personalități de pretutindeni de-a lungul a cca zece ani. Din păcate, unele nu se mai află printre cei vii.

1. Cezar Ivănescu, București (scriitor)

” După mai bine de un veac de la moartea sa, Eminescu a devenit pentru noi, românii, simbolul central al românismului. Opera sa politică a fost confimată de toată istoria românilor de la 1889 încoace… România Mare, „De la Nistru pîn’ la Tisa“ s-a înfăptuit parcă după un scenariu eminescian, înfăptuire care pentru două decenii a arătat lumii un popor cu o miraculoasă forţă de creație. Două decenii, atît ne-a îngăduit istoria, nouă românilor, să viețuim uniţi în graniţele noastre istorice.

În 1939 cînd se împlineau 50 de ani de la moartea lui Eminescu, România era în preajma unui cataclism istoric, un soi de robie babiloniană sau egipteană care nu avea să se încheie decît în decembrie 1989 cînd se împlineau 100 de ani de la moartea lui Eminescu şi românilor li se restituia, aproape în întregime şi opera eminesciană prin monumentala ediţie academică începută de Perpessicius. După aproape jumătate de veac de robie imperială, germano-maghiară şi sovietică, România de azi trăieşte cu claritate viziunile profetice eminesciene, duşmanii săi naturali din est şi din vest acţionează împotriva reîntregirii României, şi a afirma acest lucru mi se pare o chestiune de bun simţ. Vom reuşi oare noi, românii de azi, din ţară şi de pretutindeni să înfăptuim iară România Mare și să împlinim astfel testamentul politic eminescian?

Opera literară a lui Eminescu este apoi singura care a putut să realizeze o unitate spirituală a românilor, popor amenințat veșnic de „blestemul tracic“ al dezbinării. Partitură liturgică, sublimă, opera eminesciană în totalitate ne măsoară creşterea sau decadenţa: românismul are un program politic, social şi spiritual conţinut în Opera eminesciană. Acum şi în veacul veacului nu avem altceva de făcut decît să împlinim acest program, dacă ne simţim în stare… Cei care refuză azi modelul eminescian, refuză în fapt legitimitatea românismului şi a românilor în istorie. 1992 ( www.eurotv.md)

2. Dr. Lucian Zeev Herșcovici, Israel (istoric):

”Cred că fiecare cunoscător și iubitor al limbii române are un Eminescu al lui, așa cum l-a cunoscut din scrieri, valabile până astăzi. Iubitorii Bibliei Ebraice, ca și iubitorii Bibliei Creștine, se pot gândi la raportul între Eminescu și Biblie, ca poet mistic. Iubitorii Indiei - la raportul între Eminescu și cultura indiană. Iubitorii filosofiei clasice și romantice germane se pot gândi la el ca la un poet filosof, clasic și totodată romantic. Luptătorii pentru o lume mai bună îl pot vedea ca pe un luptător pentru o lume mai bună, deși conservator și paseist, care nu crede în posibilitatea unei schimbări reale. Un prieten israelian, necunoscător al limbii române, un filosof, conferențiar universitar de filosofie, Yaakov Lavie - care din nenorocire nu mai este în viață - mi-a spus odată că, pentru el, literatura română înseamna Eminescu, pe care îl citise în traduceri ebraice.

Pentru mine? Este un geniu. Ceea ce spune totul. Un geniu al poeziei românești și universale.

"Vreme trece, vreme vine,// Toate-s vechi și nouă toate;// Ce e rău și ce e bine// Tu te-ntreabă și socoate;// Nu spera și nu ai teamă,// Ce e val, ca valul trece;// De te-ndeamnă, de te cheamă,// Tu rămâi la toate rece." [Citat din memorie, neverificat).

Sau alt citat, tot din memorie: "Trăind în cercul vostru strâmt// Norocul vă petrece,// Dar eu în lumea mea mă simt,// Nemuritor și rece"//.

Oare era convins că era un geniu? Strofa de mai sus mă face să cred că da. Păcat că s-a îndreptat și spre politică, deși a făcut-o cu bună intenție, pe baza gândirii lui personale, exprimată în mod cinstit...Politica reflectată în unele dintre poeziile lui, precum Scrisorile și Epigonii. Dar și în cadrul lor se reflectă măreția autorului lor; evenimentele au trecut (deși ceva tot a mai rămas), dar genialitatea lui Eminescu le-a făcut să supraviețuiască...”

3. Sigi Sonntag, Israel (publicist, jurnalist):

”Pentru mine personal, el reprezintă cel mai mare poet al României, din toate timpurile. Poeziile sale au fost, sunt și vor rămâne cele mai scumpe bijuterii ale literaturii române.

Deplâng, și acum, tragedia vieții și morții sale premature. Am scris despre el și mă bucur că am putut releva tot ce a fost mai interesant, dureros, în viața sa, foarte puțină apreciere dar multă trădare a colegilor, prietenilor cei mai apropiați, în care a avut o mare încredere... Păcat!

Să se odihnească în pace!”

4. Marta Leopold - Indig, Israel (pictoriță):

”Pentru mine, precum noi artiştii, separăm omul şi creaţiile lui, aşa că eu mă uit numai la creaţia artistică.

Pentru mine, Eminescu reprezintă ceva curat, dragoste eternală, sensibilitate şi tot ce-i frumos în viaţă. Pentru mine este lirica ce m-a condus o viaţă întreagă şi, m-a şi îndemnat la pictură. Aşa că, Eminescu este unic; n-a fost niciodată şi nici n-o să mai fie. Pentru el am scris o poezie, care a fost afişată la Ambasada României din Paris (pictoriţa este născută la Arad în România dar trăieşte şi la Paris şi în Israel – nota mea):

Pentru idolul meu// Pe care-l iubesc eu,// Mi-ai luminat gândul// Şi sufletul.// Lumina pură din inima ta// Mi-a marcat viaţa.// Cu aripile tale cele mare// Care nu au hotare// M-ai ridicat din lumea cenuşie// Ca şi Luceafărul din poezie.// Ai fost însoţitorul meu// În tot ce făceam eu.// Iubirea ta arzătoare,// Iubirea mea arzătoare,// Aş dori să afle toate popoarele// Ca să fii tu mereu amintit// Şi în veciul vecilor iubit.

(pentru Eminescu, scris de Marta).”

5. Grecu Constantin, Hunedoara (scriitor, jurnalist, promotor cultural)

În versul lui cuvântul// Este însuși neamul meu!// Este aici și este-n noi,// Este aici și este-n toate,// Este-n florile de tei,// Și în Luceafărul de noapte,// Și dacă privim la stele,// Cum pe cer, ele strălucesc,// Îl vom vedea și în ele,//Ca pe un crai împărătesc!// Luna, trecând printre nori,// În eterna ei mișcare,// Poartă în ea mii de culori:// Eminescu este-n fiecare!

6. Păun Octavian, Oak Harbor, WA, S.U.A. (jurnalist, director adjunct Radio Metafora):

Eminescu - Pentru mine și pentru toți românii și toți care cunosc și vorbesc românește, deși nu sunt români, dar cu sufletul sunt români, cred că este poetul nostru, al lor, al tuturor. Este poetul, filosoful, astronomul, actorul, sufleorul etc., este poetul mondial al culturii și literaturii universale, sufletul tuturor.

Iata, eu îl consider ”Și acel rege al poeziei// Veșnic tânăr și ferice ...”

7. Prof. Dr. Dan Brudașcu, Cluj (scriitor, promotor cultural, jurnalist):

Vă felicit pentru inițiativa de a propune un dialog despre Poetul Național al României într-o perioadă când mulți par a fi uitat complet că această țară a existat și înainte de ultimele alegeri sau scandaluri electorale și că, din fericire, suntem reprezentați în universalitate de nume ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Goga, Blaga, Maiorescu, Agârbiceanu, Preda, Stănescu, Sorescu și chiar Păunescu. Și nicidecum de diverși găunoși trepăduși politici care ne fac viața de zi cu zi un calvar. În opinia mea, Eminescu și opera lui sunt pașaportul incontestabil al românilor nu în spațiul Schengen, de unde se dorește de stapânii de azi ai noii Uniuni Europene (Sovietice) izgonirea lor. Am atins, grație geniului incontestabil al acestui poet, culmi de maximă profunzime ale literaturii și artei, situând cu demnitate cultura română pe plan european și universal între culturile ce aduc contribuții esențiale la îmbogățirea patrimoniului și spiritualității universale din toate timpurile. Câtă vreme îl avem pe Eminescu, nimeni de bună credință nu ne poate izgoni de nici unde, nu ne poate eticheta jignitor, iar dacă totuși o face, adesea și cu concursul unor frustrați și neâmpliniți din țară sau al unor foști politruci comuniști - sau al odraslelor lor - pripășite prin cine știe ce cotloane ale Universului, își asumă grava răspundere în fața istoriei. Mihai Eminescu, nu doar ca autor de geniu, a avut o atitudine singulară, de mare responsabilitate și angajament față de marile probleme ale vremii sale, manifestându-și opoziția față de nedreptățile ce se faceau poporului său. În opinia mea, și din acest punct de vedere Eminescu e greu de egalat. Poate doar Octavian Goga ii poate sta alături, pentru că, la fel ca ilustrul său înaintaș, Goga a sacrificat totul interesului național și slujirii lui oneste. Poate de aceea, atât în timpul vieții cât și în posteritate, a avut parte de atâtea odioase atacuri din partea unor neprieteni ai poporului român sau unor alogeni.

Opera lui Mihai Eminescu își așteaptă, în continuare, exegeții capabili a-i decoda sensurile și ai descoperi semnificațiile pentru a o înscrie în rândul capodoperelor nepieritoare ale universalității. Ea își așteaptă, totodată, talmacitorii de geniu, care să o transpună în limbi de circulație spre a o face cunoscută în întreaga lume.

Opera lui este, într-un fel, cartea de căpătâi, Biblia literaturii române.”

8. George Angelescu (Calgary, Canada):

”Pentru mine, George Angelescu (pe TV) și Anghelescu în acte, pentru mine Eminescu înseamna ”GLOSSĂ.”;

9. Ing. Bianca Marcovici, Haifa, Israel (scriitoare):

Eminescu pentru mine a fost motivul care m - a făcut să mă intorc la Iași, chiar recent. Am vizitat Teiul, am descoperit noile modificări din jurul său și, chiar poezia scrisă în fața teiului: ”Teiul lui Eminescu”: M-am născut aproape// de teiul lui Eminescu... // ani de-a rândul l-am urmărit// în încărunţire –// era sprijinit de o cârjă metalică// betonată – // părea un om invalid// cu părul de culoarea// toamnei.//uneori// apărea imaginea sa// conturată perfect// în teiul – sprijinit, obosit// şi singuratic.// stăteam cuminte pe o bancă// şi priveam metamorfozarea// (cu siguranţă că dacă l-aş săruta acum n-ar mai spune nici un cuvânt)// nu puteam să spun nimănui// acest lucru...// clipa îmi aparţinea// întru totul.// doar vântul transforma apariţia sa// într-un vârtej de frunze.”

10. Hedi S. Simon (Israel):

”Este o întrebare la care se poate răspunde cu o mie de răspunsuri, sau la nevoie, doar cu unul singur, care să cuprindă toate răspunsurile. Eminescu este poetul ultimativ al literaturii române; este unic în tot ce a creat: ”Scrisoarea III” a fost și rămâne esența cea mai pură a patriotismului românesc, ca și a ”meșteșugului” poetic. ”Luceafărul” constituie originea frumuseții cuvântului și a liricii în poezia românească, totodată este autoportretul poetului... Da, Eminescu a rămas pentru toate timpurile steaua cea mai strălucitoare a poeziei.

Desigur că în perioada sa au mai fost și alte talente mari. Fiecare, în felul său, a adus bucurie cititorului de poezie. Eminescu însă a fost poetul complet. Poate este singurul poet care ”refuză” să-mi părăsească memoria. Recit poeziile sale pentru mine îsămi sau le citez în fața altora. Subiectul este inepuizabil.

11. Aizic Iancu, Tecuci, jud, Galați (Președintele Comunității Evreilor din Tecuci):

”RESPECT ETERN MARELUI POET EMINESCU !Cum oare poți include în cateva cuvinte ceea ce înseamnă pentru noi, acest mare poet al românilor și al universalitătii, marele OM , EMINESCU ?? Îmi aduc cu mare plăcere aminte cum, în liceu, când renumita profesoară de limba română, Nadia Decuseară, fosta șefă de grupă și șefa de promoție în anii studenției, ne-a predat despre EMINESCU. Era teribil de emoționată și a început prin a ne face cunoscut, numai liber vorbind, ce spuneau urii critici ai vremii - Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu- Bușulenga și mai ales marele George Călinescu , despre acest mare poet al universalității. Personal, consider că, fără a diminua meritele tuturor poeților care l-au urmat, regretatul Adrian Păunescu s-a apropiat cel mai mult de valoarea lui și aceasta atât pentru ușurința prin care meștesugea acesta versurile și mai ales pentru talentul de recitator. Cred că nu greșesc dacă acum reproduc una din caracterizările finale ale marelui George Călinescu, acesta spunând că ... va trece multă vreme și multă apă până când, se va ridica un nou poet de valoarea lui EMINESCU !!! Și azi, suntem obligați să credem în aceste spuse.

12. Ben Todică, Melbourne, Victoria, Australia (scriitor, regizor, editor, artist, jurnalist):

Ce înseamnă Mihai Eminescu pentru mine ?

Spuneam în ”Între două lumi” că Eminescu e în buzunărelul copiilor. E în aerul pe care- l respirăm, în apele ce curg mângâind văile și colinele strămoșilor noștri, e-n zâmbetul fecioarelor și-n jocul călușarilor, e-n cântecul de leagăn și al cocoșeilor. E în povestea bunicului și-n rugăciunea mamei.

Se scriu multe și se însăilează fapte dar și interpretări cu scopul de a ne denigra tot ce avem mai sfânt - identitatea. Tot ce avem mai sfânt - poetul. Și sfânt îmi este.

Eminescu a fost un mare patriot, o minte sclipitoare în multe domenii, nu numai în poezie și raămâne ca un simbol dar, bine ar fi, și ca un strigăt, ca un martir și ca un motiv să nu ne lăsăm.

Ce înseamnă Eminescu pentru mine? Înseamnă SALVARE !!!

13. Av. Antonie Popescu, București:

EMINESCU: Model de implicare civică, inclusiv pentru românii de pretutindeni, dar mai ales pentru cei aflați sub ocupație străină; om de cultură, de litere, poet de geniu... Geniul său îmi apare magistral în construcția politică "A rosti numele de BASARABIA e una cu a protesta contra dominațiunii rusești". Și mai înseamnă primul Congres general al Studențimii la Putna...dar și lumina Cernăuților elevului lui Aron Pumnu' la Obergymnasium!

14. Prof. Ion Murgeanu, București (scriitor):

Cu doi ani înainte ca secolul XX să expire, mai exact în 27 febr. 1998, un grup de derbedei literari ( un fel de hooligans parveniţi de pe stadioane în bibliotecă) au dat marele atac/ crezuseră, la Eminescu, în revista “Dilema” / fondată de Andrei Pleşu şi editată pe-atunci de Fundaţia Culturală Română a lui Augustin Buzura.

Profeţia lui Titu Maiorescu, făcută imediat după moartea Poetului ( 1889) se împlinise, cum ar fi spus însuşi Eminescu, cu asupra de măsură: “Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti.”

Timp de un veac şi mai bine Eminescu funcţionase perfect ca instituţie naţională, cu toate laboratoarele de limbă, istorie, filosofie, poietcă, folclor, sociologie, ba chiar şi economie politică, larg deschise şi supra-aglomerate. Când iată, deodată, acest rictus “antieminescian”, din partea unui grupuscul de tineri literaţi imberbi şi fără nume, încurajaţi totuşi de unii profesori ai lor de fa Facultatea de filologie. Premiza / fireşte, greşită, de la care porniseră era următoarea: “Nu se mai poate scrie nimic nou despre Eminescu. Şi discursul adulator şi cel demitizant au fost rostite deja.”

Paradoxul era că în numărul împricinat al “Dilemei” , “apropierile fireşti faţă de Mihai Eminescu, cu toate că nu sunt neapărat nişte gesturi inedite, au un sănătos aer de prospeţime”. Şi atunci care-i problema? Sau care era problema lor la data respectivă?

Deranja sintagma “Poetul naţional” impusă, altfel, de unul din cei mai mari eminescologi ( de nu chiar cel mai mare) G. Călinescu, în a sa monumentală Istorie a literaturii româneşti de la origini până în prezent ( 1941).

Deranja patriotismul fierbinte şi peren al exponenţialului nostru poet, derapat deodată într-un naţionalism vicios, căci între timp viciat de succesivele ideologii totalitare, prin care ţara îşi traversese secolul XX, integral eminescian.

Deranjează şi azi, mai ales, lenea de a-l citi pe marele poet, mulţimea de studii şi tratate academice, în care contestatari fără vână (şi-n fond şi fără vină) îl văd răstignit sau pietrificat.

Lectura unui Ion Negoiţescu, din admirabilul studiu “Poezia lui Eminescu” (1968), era trecută cu vederea, în grabă. “Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti” ( 1975) al lui Constantin Noica, era şicanat ca o exageraţiune venită din partea unui bătrân şi atemporal lector, în extazul zeificării programate a subiectului său. Nimic mai fals. Eminescu emoţionează mereu şi profund, pe deplin, chiar în bătaia armelor noului veac şi mileniu, chiar la răscruce de vremi şi contraziceri religioase şi mai puţin ( din păcate) şi filosoficeşti.

Eminescu e viu şi actual şi “deasupra tuturora”. Eminescu se află “peste vârfuri”. Altfel spus, peste cei mai buni dintre cei buni. El nu este atât singur, cât este singular. Versurile sale retorice au putut încuraja revoluţii, stigmatizând răul social, “orânduirea cea crudă şi nedreaptă”, retorica Scrisorilor s-a manifestat ca bun tratat de morală şi educaţie prin servirea în subsidiar ca model, a “trecutului glorios” , anume livrat în aur şi catifele regale; dar ceea ce rămâne peste toate acestea din Eminescu,“poetul nepereche”, se află încă, într-o dimensiune mai puţin frecventată poate, în veacul XX; cum spuneam, peste vârfuri la propriu, acolo unde nu ajung prea mulţi dintre muritori. Dimensiunea metafizică sau chiar divină.

Unui poet genial ca Eminescu nu-i “scapă” întâmplător o sintagmă ca aceasta, care dă titlul unei poezii extrem de simple, şi totuşi esenţiale, în iconomia poieticului eminescian. Am spune chiar că traseul metafizic al poetului se află totdeauna pe înălţimi, fiind jalonat de câteva etape: Rugăciunea unui dac, Odă (în metru antic), Peste vârfuri, La steaua…dar şi în marile sale proiecţii cosmice Luceafărul , Memento mori, Povestea magului călător în stele. Ne-am odihnit în Luceafărul, cum ar spune filosoful C. Noica, am învăţat în filosoficescul basm, atât de poetic şi cu exactitate teutonă prelucrat, în detalii imposibile, inclusiv retorica memorării kilometrice, în mediile vecine cu preferinţele romanţei ( iar Eminescu a intuit perfect necesitatea de romanţă pentru pregătirea cititorului contemporan de a acede şi la altceva: peste vârfuri…); i-am simţit forţa vaticinară din Satire (Scrisorile) , şi am udat batiste parfumate pe romanţele poetului, sau pe gingaşele versificări de Floare albastră şi Povestea teiului…Şi din toate, peste acestea toate, o sinteză a simplităţii originare, ca singularizare metafizică, de data asta în unica poezie Peste vârfuri:

Peste vârfuri trece lună,// Codru-şi bate frunza lin,// Dintre ramuri de arin// Melancolic cornul sună.// Mai departe, mai departe,// Mai încet, tot mai încet,//Sufletu-mi nemângâiet// Îndulcind cu dor de moarte.// De ce taci, când fermecată// Inima-mi spre tine-ntorn?// Mai suna-vei dulce corn// Pentru mine vreodată?

Această poezie în care stă cuprins întreg misterul eminescian, rupt din jalea şi amarul unui neam cîntăreţ şi cosmic deopotrivă, stă la răscruce de înţelesuri noi, într-un veac în care lumea ori va fi religioasă ori nu va mai fi deloc: “dulcele corn” sunând a iubire şi moarte, căci nostalgia paradisului pierdut e pe aproape; aparenta detaşare de probleme, de “marile probleme” ale lumii şi vieţii cuprinde într-un fior prelung, vărsat în peisajul lunar de sus, spre înălţime, peste vârfuri… “dulcele corn” al amintirii dar şi-al nădejdii viitoare…al unei învieri posibile…al clarităţii interioare, dincolo de gândirea materială şi materialistă, o detaşare, o anihilare a eului egoist pluriform totuşi, plutind în ceaţa deasă a memoriei istorice şi a experienţei fizice.

Eminescu a reuşit sinteza maximă şi viteza cosmică a gânduilui într-un sentiment unic tridimensional: cele trei stări din Peste vârfuri…contemplaţia şi ascultarea topite în iubirea a toate stăpână care tace în eternul originar; pare un exerciţiu de închinare hindus sau o rugăciune budistă…”De ce taci când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?”, ca imediat răspunsul să vină dintr-o altă dimensiune, abia sugerată, dureros resimţit, căci dubitativ: “Mai suna-vei dulce corn/ pentru mine vreodată?” Întrebarea rămâne pusă; răspunsul nu se ştrie niciodată…

” Tot astfel când al noastru dor/ Pieri în noapte-adâncă,/ Lumina stinsului amor/ Ne urmăreşte încă.” Ultima strofă din poezia “La steaua” rezonează acelaşi sentiment unic uşor traductibil, din ultima strofă a poeziei “Peste vârfuri”. Armonia perfectă, vraja stelară, mistuitorul dor, nepământescul dor, de altfel, a şi pregătit sufletul călător în stele peste vârfuri…şi deodată tăcerea magnanimă şi răspunsul care nu vine niciodată de lângă noi. Durerea omului de a fi om.

Singularitatea lui Eminescu îl detaşează dintre poeţii obişnuiţi aşezându-l pe un tron de aur şi purpură: ceva, într-adevăr, pe care nu ni-l putem explica: “Ce a căutat unul ca el printre noi?” (Cioran)

Melancolia transformată dintr-un puţin de rimă, iar rima în vuietul discret al zbaterii: aproapele şi departele, anihilarea foşnetelor în tăcere… şi sufletul nemângâiet, tânjind după răspunsul unei delegări de îngeri până la tronul lui Demiurgos!

“ Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă/ Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă.” Vă amintiţi? “Călătorind singurătăţi…” Unde e El acum? Unde suntem noi aici ? “Sufletu-mi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte.”

Un nou Eminescu vom avea în noul mileniu. Dintr-o hermeneutică a singularităţii absolute.

Nota bene/IM Numirea Institutului Cultural Român:"Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" sau și mai simplu, ca la nemți:"Institutul Goethe"; la români "Institutul Eminescu".

”Noi suntem adevărați contemporani ai lui, fiindcă știm mai multe despre el decât ceea ce știau cei care traiau în vremea lui” (Edgar Papu).

15. Aurel Vlaicu, România:

”MIHAI EMINESCU este subiectul cel mai important al literaturii române, punct de reper în istoria culturii române și universale, cercetător profund al tainelor a tot ce ne înconjoară, jurnalist cu o operă de o uluitoare actualitate. Existența unui popor a unei țări, este marcată de aniversarea celor mai inportante evenimente. Pentru noi românii Eminescu rămâne cel mai inportant dintre fiii acestui popor, iar aniversarea sa, an de an, este un prilej de rememorare, atât spirituală, cât și culturală. ”

16. Ileana Andrei, România (scriitoare, fost consul la Ambasada României din Canberra):

Pentru mine, Eminescu va rămîne în veci legat de icoana părinților mei, foarte tineri atunci, cântându-și unul altuia "Pe lîngă plopii fără soț", în nopțile de vară mirosind a tina și a iarbă încinsă.

Va exprima întotdeauna mînia profesorului meu în fața rînduielilor strîmbe, "Cum nu vii tu Țepeș Doamne...'” Va fi mereu reperul românității noastre. Ceahlăul unei civilizații care a îmbinat într-un mod fericit perfecțiunea versului, profunzimea gîndirii și intransigența judecății de valoare.

Despre Eminescu se pot scrie tomuri întregi sau se poate rosti simplu "poetul nostru", așa cum spunem lumea noastră. Și Punctum.”

17. Dr. Dorel Schor, Israel (scriitor umorist, gazetar și cronicar plastic israelian de limbă română):

Am copilărit la Botoșani; am absolvit Liceul Laurian din Botoșani; am fost student la Institutul de Medicină din Iași... Apoi am lucrat ca medic în județul Botoșani și am colaborat mulți ani la ziarul județean ”Clopotul” și o vreme am fost secretarul literar al Teatrului Botoșănean, numit (cum nu?) ”Mihai Eminescu”.

Aceasta este aria, cred eu, cea mai legată structural, sentimental și mental de poetul național al României (Ipotești, Biserica Uspenia, Teiul din Copou...). Nu am intrat în vreo casă de botoșănean, fie el țăran din Stăuceni sau Răchiți, muncitor din municipiu, pensionar sau gospodină în care să nu se afle, mai vechi sau mai nou, un volum cu poezii de Eminescu. Cred că asta înseamnă identificare, mândrie, refugiu, vsare...

Mama mea care ne-a părăsit la vârsta de 93 de ani, recita din Luceafărul sau, în momentele grele, din Glossă: ”ce e val ca valul trece, tu rămâi la toate rece...”. Sună foarte încurajator. Și demn!

18. Shaul Carmel (poet, publicist - fost Președinte al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română):

Până aproape de plecarea mea spre Israel, adică mai exact până la 28 de ani, el a fost oxigen, adică respiram Eminescu, am trăit Eminescu, vin din orașul în care a trăit el, din Botoșani; I-am închinat aici, în Israel - de nenumărate ori, seri cu ocazia zilei de naștere, cu ocazia zilei morții.

Mihai Eminescu este un exemplu pentru orice poet din lume. Păcat că nu a fost exportat de România, ca alți mari scriitori, cum au făcut alte țări. E foarte greu să recuperezi după 100 de ani, un mare scriitor, dar toată lumea face efort. Mihai Eminescu a fost tradus în ebraică de-a lungul anilor încă de prin anii 1920. Printre ultimele cărți, a fost cea tradusă de Ahuva Bat-Hana, poetă și traducătoare, care nu se mai află printre cei vii.

Recent a apărut în ebraică cartea Luceafărul, Editura Onyx, Haifa, 2008, Tomy Sigler, redactor Denise Idel, cu o prefață (în ebraică) semnată de Andrei Fischof (nota mea).

19. Felix Caroly (actor, mim, poet, prozator, pictor):

Mihai Eminescu înseamnă poezia. Toți am trăit la umbra marii poezii românești eminesciene, cel care a creat limba poetică românească. Toți am trăit la umbra lui, am crescut, am mers mai departe dar ne-a urmărit toată viața. Și este normal să fie așa pentru că este unul din marii poeți. Tot ce-a fost în jurul nostru a fost însemnat de el. Toate referințele se duceau la el; chiar marii poeți care au venit după dânsul și este normal să fie așa.

El este un geniu prin faptul că este valabil oricând, nu numai în epoca în care a trăit și a scris. Este valabil oricând pentru că are multă omenie, multă iubire. Va fi valabil multe, multe generații de-acum încolo și este normal și drept să fie așa.

El dă conștiință poporului român. Nu știu dacă literatura română și oamenii în general ar fi mers pe drumul pe care a mers dacă nu exista Eminescu. El a însemnat foarte mult.

Politicienii trec, oamenii de afceri trec, marii artiști rămân și continuă să ființeze mai departe. Mare conștiință a poporului român este Eminescu.

Pentru noi, aici în Israel, Eminescu este viu, l-am luat cu noi și-l creștem mai departe în sufletele noastre. Eu, fiind ieșean, gândul mă duce la teiul din Copou, Teiul lui Eminescu (care supraviețuiește ca un miracol de peste 100 de ani - nota mea), la Bojdeucă, la prietenia lui cu Ion Creangă... Toate astea erau lucruri vii pentru noi. Toate aste mi-au rămas... ce-am învățat în școală.

20. G. Mosari, Israel (scriitor, avocat):

Pentru mine Eminescu este și rămâne cel mai mare poet al României. În liceu învățam cu plăcere poezia lui Eminescu. Sunt unele poezii pe care nu le pot uita nici acum, le pot recita oricând. De altfel, limba și literatura română era obiectul meu preferat în liceu, așa că legătura este oarecum directă.

 

Lucreția Berzintu

15 ianuarie 2017

 

 

eminescu5