Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Focul creaţiei mereu aprins

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 1
PoorBest 

,,Focul creaţiei mereu aprins”

în sufletul actorului Radu Botar

 

articol de Cristina OPREA

 

Pe data de 4 februarie 2017 la Teatrul ,,Aureliu Manea” din Turda a fost prezent Teatru de Nord din Satu Mare cu spectacolul ,,Cabinierul” de Ronald Harwood în regia lui Ovidiu Caiţa. A fost o sărbătoare pentru publicul prezent deoarece se reîntorcea pe scândura tetrului, cel mai iubit şi admirat actor turdean Radu BOTAR.

Spectacolul a avut premiera pe data de 23 octombrie 2016 la Satu Mare şi a fost pentru prima dată jucat în Turda. Din distribuţie fac parte Radu Botar şi Ciprian Vultur, doi actori de excepţie, două expresii, două trăiri. O descriere a două vieţi, fiecare dintre personaje având experienţele sale, treceri de la agonie la extaz, de la bucurie la amara tristeţe. Două vieţi trăite şi sacrificate pe altarul artei. Spectacolul este complex, cu multe interogaţii asupra existenţei umane în general şi asupra condiţiei artistului în special. Este o mărturisire despre viaţă. Ce înseamnă sa fii artist? Să te dăruieşti total, fără a aştepta vreo apreciere, totul în numele talentului primit la naştere şi cultivat pe parcursul vieţii. Piesa de teatru este rotundă prin conceperea ei, ca un cerc al vieţii şi al morţii. Totul se întâmplă cu o anumită ritmicitate, un actor îmbracă şi dezbracă multe costume, învaţă nenumărate roluri, este un chip oglindit în multe oglinzi, dar când pleacă din lumea aceasta, pleacă exact cum a venit. Fiecare dintre noi suntem actori pe scena propriei vieţi, avem în teatrul nostru deschisă uşa către un public, format din prieteni şi cunoştinţe, care nu ştii dacă îţi apreciază munca, dar tu mergi înainte, purtându-ţi găndurile şi trăirile, îmbrăcând haine mai mici sau mai mari, care ţi se potrivesc sau nu, rostogolindu-ţi cercul vieţii fără să ai puterea să te opreşti şi să te întrebi dacă e bine sau nu drumul ales, dacă se merită sau nu să continui.

În programul de sală actorul Radu Botar afirma ,,Doi ani şi jumătate ca să mă întâlnesc cu ,,Domnul” (numele personajului interpretat). Doi ani şi jumătate ca să descopăr dimensiunea cosmică a ceea ce umilii actori încercăm, în lumina crudă a reflectoarelor şi în privirea uneori circumspectă a spectatorului, să arătăm pentru ce ardem, pentru ce ne scurtăm viaţa seară de seară, cu bună ştiinţă, pentru că există Daimon şi Dumnezeu într-o unitate perfectă care ţine de focul creaţiei mereu aprins, fiindcă întotdeauna se va găsi un nebun Prometeu care să moară dăruind acest foc dimpreună cu ficaţii săi, vulturului.”

Aşa este hărăzit artistul. Iar Radu Botar, un actor de mare forţă a ştiut să transmită publicului toate aceste stări, să pătrundă în sufletul fiecăruia, dincolo de vorbele spuse, marcând vizibil fiecare spectator în parte. Asta se putea citi pe chipul fiecăruia, în momentul în care a căzut cortina. În faţa unei săli pline, domnia sa s-a dăruit, a jucat magistral, prin ambele tipuri de exprimări, limbajul verbal şi cel non-verbal. A trecut cu mare măiestrie de la rolul actorului ajuns la un prag existenţial, la rolul din teatrul elisabetan, mai bine spus la interpretarea unui personaj – regele Lear din piesa scrisă de Wiliam Shakespeare.

Aceste două planuri ale fiinţei sunt redate interesant şi în viziunea regizorului Ovidiu Caiţa care dispune jocul actoricesc atât pe orizontala vieţii, simbolizată de orizontala scenei, cât şi pe verticala evoluţiei carierei artistice, simbolizată de scena amplasată deasupra celei existente, ca o paralelă, între viaţă şi carieră, legate fiind de o scară, un semn al evoluţiei, un semn al unei sinusoide a vieţii.

Nu se poate interpreta regele Lear la orice vîrstă, este un fel de examen de maturitate. Şi de aceea am putut descoperi la Radu Botar o altă energie, dublată de multă abilitate şi forţă interioară, o profunzime a trăirilor.

Ciprian Vultur a jucat rolul lui Norman, cabinierul ce şi-a dăruit viaţa pentru a fi alături de marele actor. Interpretarea sa a cucerit prin firescul ei, prin modul de construire a personajului. Cabinierul îşi începe meseria alături de actor, îndurând capriciile, frământările, angoasele, tensiunile acestuia şi o încheie o dată cu sfârşitul fizic al acestuia, trăind cea mai cumplită dezamăgire. El trăieşte alături de actor fiecare clipă cu intensitate maximă. Şi cred că o definiţie a actorului o dă chiar Ciprian Vultur, în programul de sală ,,Respiraţie! Emoţie! Gând! Generozitate! Camaradenie!”

Interesantă este şi viziunea scenografică a lui Alexandru Radu. Redând atmosfera anilor ’30 prin diferite elemente de mobilier, secţionează vizual anumite zone, oferind impresia, prin compartimentările respective, a unui spaţiu existenţial bine gestionat, chiar dacă acesta se află undeva, sub scenă. Cabina aceasta este decorată ca şi viaţa actorului, cu zone de umbră, de lumină, de odihnă sau de transformare, de machiaj. Dar totul se întâmplă acolo. Cabina este de fapt un fel de creuzet.

Aplauzele au fost cele mai frumoase flori oferite de public celor doi actori.

Nu ştiu ce a fost în sufletele celor prezenţi, dar eu am trăit la mare intensitate acest spectacol. M-am întrebat oare ce a simţit în sufletul său Radu Botar. Am înţeles citând anumite poezii sau gânduri de pe blogul domniei sale. Şi tot aici am găsit un citat din Aureliu Manea publicat în 2012 pe blog de către maestrul Botar, pe care doresc să îl folosesc în încheierea acestui articol "Doresc un teatru etic, estetic, filosofic, adică plin de adevăr, bine și frumos. Teatrul meu va avea un conducător spiritual conceput în cuvintele dialogurilor lui Platon. Socrate este un fel de moașă ce știe să nască în fiecare om adevărul.”

Vă mulţumesc domnule Radu Botar pentru acest eveniment teatral oferit cu generozitate.

 

cabinierul