Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Despre filonul românesc în creaţiile a doi mari artişti Ion Ţuculescu şi Constantin Brâncuşi

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

Despre filonul românesc

în creaţiile a doi mari artişti

Ion Ţuculescu şi Constantin Brâncuşi

 

Articol de Cristina OPREA

 

 

Despre coborârea în fiinţă, despre universul tradiţiei româneşti, despre frumuseţea acestui spaţiu ancestral ni se ,,vorbeşte” în creaţia plastică românească de către doi mari artişti – Ion Ţuculescu şi Constantin Brâncuşi. Două personalităţi care fiecare prin creaţia sa a dezvăluit lumii o parte din frumuseţea acestui popor şi a creaţiei lui tradiţionale.

Aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, satul românesc este leagănul culturii acestui popor, de acolo a fost preluat elementele arhaice şi incluse în arta cultă.

Omul a fost fascinat de mediul său înconjurător şi de aceea a încercat să sintetizeze informaţiile primite prin intermediul simţurilor (văz, auz, miros) metamorfozându-le în semne. Aceste semne au format un fel de limbaj, au primit o haină, cea a semnificaţiei. Semnul şi umbra sa semnificaţia. De aceea există semne ale căror semnificaţii au evoluat o dată cu istoria şi există semne care şi-au pierdut semnificaţia iniţială, dar care au primit alte înţelesuri.

Ţăranul român în frumuseţea şi curăţenia sa sufletească a aşezat elementul decorativ pe toate obiectele din casa tradiţională, de la cele de uz casnic până la cele de factură ritualică. Motivele acestea decorative pictate, sculptate, ţesute au fost purtătoare de mesaj, din generaţie în generaţie, peste timp. Ele formează un tezaur spiritual, în care credinţele ancestrale se întâlnesc cu imaginarul.

El creatorul anonim, păstrător al tradiţiei a mers către elementele simple – cerc, pătrat, romb, triunghi, spirală şi apoi către semnele fitomorfe, zoomorfe şi a creat o ,,lume” din dorinţa de frumos. Aceste semne aveau rol estetic dar şi rol de protecţie.

Aceste semne arhetipale au fost descoperite în arta populară de către cei doi mari artişti, care le-au preluat şi le-au dat alte sensuri, în arta cultă.

Ion Ţuculescu a redat în culoare mirificul acestui spaţiu românesc. El a plecat de la o realitate, un peisaj sau un portret şi l-a transfigurat. Descoperind elementele decorative din covoarele olteneşti şi mai ales descoperind esenţa acestora şi-a ,,populat” compoziţiile cu semne ce dau anumite semnificaţii tablourilor sale. Vitalitatea din creaţia populară se regăseşte în creaţia ţuculesciană. Lucrările sale sunt complexe atât în cromatică, dar mai ales în mesaj.

Una din cele mai dragi fiinţe a fost bunicul său . În ,,Portretul bunicului” avem o figură reală în jurul căruia a compus un spaţiu plecând de la zona laică, acea casă modestă a bunicului şi ajungând în zona sacră – biserica, locul în care acesta împărtăşise Cuvântul Domnului către enoriaşi. Elementele decorative – floarea, frunza sau elementele geometrice din fundal fac o legătură între cele două spaţii sau sensuri ale existenţei umane.

O altă lucrare în care pictorul ne redă un peisaj transcendent este ,,A fost o dată”. După tittlu ne putem gândi la ilustrarea unui basm românesc, dar privind compoziţia descoperim că Ţuculescu a pictat profunzimea acestuia. Spaţiul său compoziţional are mai multe elemente care duc către o sintetizare vizuală a existenţei : cuplul – două personaje în costume populare olteneşti – ideea familiei, casa – zona de construcţie, de locuire, de fiinţare în care sunt pictate două păsări ce semnifică sufletele, apoi cerul şi pământul. Cele două spaţii, cel teluric pictat în tonuri de albastru închis unde florile şi frunzele stilizate exprimă ideea de viaţă, de ciclicitate a timpului şi celălalt, spaţiu celest, plăsmuit într-o cromatică expresivă în care păsările, ideea zborului, a înălţării, a transcenderii spre lumea sacră, exprimă capacitatea de a înţelege lucrurile în esenţa lor.

Acest joc vizual profund între spaţiul sacru al cerului şi spaţiul pământului îl regăsim şi în tablourile ,,Câmp albastru”, ,,La margine de sat”, ,,Noapte la Ştefăneşti”, ,,Iarna în pădure”, ,,Poezie şi adevăr”, ,,Izvorul de fluturi”, ,,Trăsura neagră”.

Dar ce poate să fie mai pătrunzător decât privirea, în special ochii. Aceşti ochi îi întâlnim în creaţia ţuculesciană plecând de la forma clasică şi ajungând până la semnul spiralei. A privi şi a fi privit, iată o temă interesantă. Cerul din lucrările lui, ne priveşte, pentru că acolo, în spaţiul acela, avem divinitatea. Privirea cerului – privirea Creatorului care îşi contemplă propria creaţie. Pământul are ochi, teluricul ne priveşte. Sunt ochii strămoşilor care din străfundurile istoriei ne contemplă existenţa. Această temă o întâlnim în lucrările ,,Ochii Demiurgului”, ,,Ochi călători”, ,,Ţărm roşu”, ,,Metamorfoza cîmpului” şi în general la lucrările din ultima sa perioadă de creaţie.

Totemul, o reprezentare a unui simbol mitic, o altă temă în care Ţuculescu ne ,,vorbeşte” prin intermediul desenului şi al culorii despre venerare şi protecţie. Aceste totemuri sunt în viziunea artistului nişte coloane spre cer, suprapuneri de figuri umane, antropomorfizate, cu ochii mari şi expresivi şi cu braţele ca nişte toarte ale unor vase de lut. Putem să descoperim în aceste tablouri ,,Totem solar”, ,,Copac în soare”, ,,Apocalipsă”, ,,Compoziţie cu păpuşi”, ,,Totem albastru”, ,,Totem pe câmp” idei despre strămoşii care ne protejează, despre generaţii suprapuse, despre continuitatea unui neam.

Ion Ţuculescu acest pictor vizionar a preluat semnele populare olteneşti şi le-a transpus în creaţia sa, folosindu-le ca mijloace pentru a-şi exprima propriile percepţii asupra existenţei umane.

Un alt mare artist, un om care a schimbat viziunea asupra sculpturii a fost Constantin Brâncuşi. Sedus de frumuseţea interioară a ţăranului român, de spiritualitatea acestui popor a căutat Absolutul, iar arta pentru el avea misiunea de a aduce bucurie şi reîntoarcere către sacru. A exprimat în propria creaţie nu fiinţa, ci forţa spirituală a acesteia. Preocuparea pentru simplitatea formei, pentru frumuseţea acesteia l-a determinat să caute la rădăcina creaţiei româneşti, adică arta populară românească. Aici a descoperit un adevărat izvor. Dar pe lângă formă, Brâncuşi a mai fost preocupat şi de lumină. Cum să restituie luminii spaţiul ei, cum să dialogheze forma cu lumina. Creaţia sa se poate înţelege dacă percepi această lume a semnului, a simbolului, a sensului acestuia.

De la realitate mergând spre arhaic, spre semnul arhetipal, Brâncuşi plăsmuieşte lucrări care impresionează prin perfecţiunea şi mesajul lor. Astfel cercul simbol al perfecţiunii, al Universului, al mişcării, al reîntoarcerii, al ciclicităţii şi ovalul care este o formă derivată, au stat la baza creaţiei lucrărilor ,,Începutul lumii”, ,,Nou născut”, ,,Căuc”, ,,Prometeu”, ,,Muză adormită”, ,,Danaidă”, ,,Prinţesa X”, ,,Leda”, ,,Peştele”. Aceeaşi formă circulară o întâlnim la ,,Masa Tăcerii” şi la forma scaunelor din jurul său.

Dar liniile rotunde le descoperim şi la alte creaţii brâncuşiene ,,Domnişoara Pogany”, ,,O muză”, ,,Pasărea Măiastră”, ,,Pasărea în spaţiu”, ,,Pasărea de aur”.

Pentru Brâncuşi erau importante inclusiv soclurile lucrărilor sale şi poate de aceea folosea la forma acestora pătratul sau cubul care semnifică stabilitatea, soliditatea, pământul (socluri la lucrările ,,Tors de tânără fată”, ,,Pasărea în spaţiu”, ,,Domnişoara Pogany”, ,,Danaida”). A realizat şi câteva socluri sub formă de cruce.

Un alt semn arhetipal este rombul ce semnifică o unire între verticală şi orizontală formând o cruce, verticala semn al evoluţiei spre planul celest şi orizontala semn al planului terestru. Poate fi înţeles şi ca oglindirea unui triunghi sau suprapunerea celor două triunghiuri masculin şi feminin. Acest element simbolic îl întâlnim la ,,Coloana fără Sfârşit” în primul rând, apoi linia în zig-zag la ,,Cocoş”, această linie reprezentând o ritmicitate, o vibraţie, o egalitate între creştere şi descreştere.

Un alt element este ochiul. La figurile brâncuşiene ochiul evoluează de la cel firesc spre un ochi al profunzimilor interioare. Este o diferenţă între a privi şi a vedea. De aceea ochii brâncuşieni cercetează Universul.

Constantin Brâncuşi a descoperit sunetul interior al formelor, ne-a oferit o sculptură care duce spre interogaţii şi căutări interioare.

Acst articol nu se vrea decât o reamintire a faptului că în arta noastră populară există semne care formează un fel de limbaj ce a evoluat de la zonă la zonă şi care, prin ceea ce s-a păstrat de-a lungul istoriei, poate să fie privit ca o sursă de inspiraţie şi în prezent.

 

Brancusi Tuculescu