Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Articole

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

IMG-2657

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



Col(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI

 

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a românilor de la 1 Decembrie 1918, se cuvine să scoatem din filele de istorie acele momente și personalități care au condus civilizația românescă în urcarea treaptă cu treaptă spre realizarea României Mari.

Momentul astral al Marii Uniri a venit după secole de acumulări materiale și spirituale, de lupte înverșunate cu fel de fel de dușmani, din est și din vest, din nord și din sud, care au zădărnicit refacerea unității românilor.

Dar atunci când nația română și-a creat propria elită intelectuală și politică, când eroii neamului au creat adevărata stare de spirit în rândurile maselor, nu a întârziat să se săvârșescă visul de secole, Marea Unire.

Iar perioada de tinerețe a statului român a scos în evidență deseori puterea unității naționale, energii noi de manifestare pe plan material, spiritual, al talentatului popor român.

Prin resurse proprii statul român și-a recăpătat repede locul meritat în lume, alături de marile popoare ale acestui Pământ.

Unitatea românilor s-a manifestat în gând și faptă și la construcția marelui drum peste Carpați, Transfăgărășanul.

Transfăgărășanul este opera unei mari iubiri a românilor, de pe versanții Carpaților, denumit simbolic „coloana vertebrală a unității de neam a românilor” din spațiul carpato-pontic, moștenit de la strămoșii noștri geto-daci. Este o ctitorie care a pornit din legendă, va naște legende și va intra în legendă.

La realizarea acestei mari epopei și-au dat mâna constructori de pe toate plaiurile românești, hotărâți să transmită urmașilor un simbol al veșniciei unității de neam și țară.

Traseul urmat în construcția Transfăgărășanului este o conexiune între fenomenul milenar al transumanței în acest spațiu mioritic în care au pendulat de o parte și de alta a Carpaților, păstorii, dar și descălicătorii de neam și țară cu meșterii(legendari și moderni), care au fost la înălțimea imperativelor istorice pe aceste meleaguri.

Asemenea ostașilor voievodului Basarab I, care au zdrobit armata regelui ungar Carol Robert de Anjou, constructorii militari și civili au învins cerbicia muntelui și vicisitudinile naturii, creând o operă fără egal cu multiplă utilitate: strategică-militară, economică și turistică.

Potrivit aprecierii unanime a specialiștilor, a turiștilor români și străini, Transfăgărășanul reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase și pitorești drumuri montane din Europa și chiar din lume, ceea ce dovedește că pilda jertfei de sânge a ostașilor din evul mediu și din războiul pentru reântregire a neamului românesc a fost aureolată de ostașii constructori ai drumului ce unește frații de frați din cele două provincii istorice românești.

Prin jertfele de sânge date de constructori în realizarea acestui mare drum, se amintește de repetarea legendei meșterului Manole pe acest șantier, și de aceea este proclamat uneori și „Drum al Eroilor”, o Via-SACRA.

Astăzi Transfăgărășanul există. Transfăgărășanul este împlinirea dorințelor de veacuri ale românilor.

Încă nu s-a stins ecoul zămislirii acestei construcţii monumentale şi încă reverberează bucuria învingerii forţelor muntelui, vocile celor care au săvârşit prin sacrificiul suprem împlinirea unor visuri de milenii ale acestui popor. De fapt, natura a fost modelată spre bucuria omului de a avea o cale mai amplă, mai rapidă de comunicare între populaţiile acestui neam, de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor Meridionali.

Denumirea de ,,Transfăgărăşan” se pare că are şi o trăsătură simbolică a transhumanţei, acea mişcare perpetuă a oierilor de a căuta mereu resurse suficiente pentru oile lor, care însemna de fapt resursa de bază pentru supravieţuirea populaţiilor din aceste zone.

Acest teritoriu a fost o ţintă de mii de ani pentru năvălitori şi prădători de tot felul. Şi totuşi, populaţiile de pe acest teritoriu nu au abandonat istoria şi s-au adaptat mereu condiţiilor vitrege de trai, acumulând o cultură a supravieţuirii, care avea la bază o organizare spirituală profundă.

În general oamenii munţilor au fost crescători de animale şi au jucat un rol fundamental în perpetuarea neamului românesc pe aceste meleaguri.

Paşii ne poartă pe acest drum pentru a asculta şi a înţelege ecourile acestei construcţii monumentale.

Ecourile Transfăgărăşanului ne îndreaptă spre amintirea unor simboluri ale strămoşilor noştri daci, funia şi şarpele.

Şarpele este un simbol extrem de răspândit şi cu o plurivalenţă de înţelesuri, atât pozitive(divine) cât şi negative. Una din principalele semnificaţii simbolice ale şarpelui se referă la curenţii cosmici care nu sunt altceva decât expresia acţiunilor şi reacţiunilor forţelor emanate din cer şi, respectiv, de Pământ. Unirea dintre cer şi Pământ se manifestă tocmai prin aceşti curenţi pentru că fără ei aceasta nu s-ar produce. Atunci când şarpele are această semnificaţie, este cel mai adesea asociat unor simboluri axiale, cum ar fi arborele vieţii sau bastonul.

Şi nu cred că greşim când, adiacent acestor simboluri, alăturăm spiralele celor doi versanţi ai Transfăgărăşanului, sub forme asemănătoare celor doi şerpi.

 

Istoria acestor locuri ne ajută să mergem mai departe cu interpretarea simbolisticii strămoşilor noştri şi să translatăm semnificaţiile către zilele noastre.

Asemuirea celor doi versanţi ai Transfăgărăşanului cu cei doi şerpi ne arată că năzuinţa de veacuri a românilor de a croi această cale numai pe acest traseu a devenit realitate şi că simbolizează dorinţa şi credinţa nestrămutată de unitate a acestui popor.

Se poate spune că cei doi şerpi formează acea spirală dublă care se regăseşte şi pe motivele ornamentale ale Columnei Cerului.

În cazul acestui drum găsim o asemănare între punctul de întâlnire a celor două tronsoane, la Bâlea Lac şi punctul de întâlnire a capetelor celor doi şerpi din simbolistica veche la români. Lanţul Carpaţilor poate fi asemuit cu acea funie sau axă din simbolul de mai sus, iar punctul de întâlnire al capetelor celor doi şerpi este situat pe altarul cel mai aproape de cer, platoul de la Bâlea Lac.

Putem compara de asemenea, că spiralele celor două tronsoane de drum, de nord şi de sud, evoluează după o axă imaginară care se constituie ca o coloană vertebrală a unităţii de neam şi de cultură ale poporului român.

Momentul construcţiei acestui drum a fost de fapt, unul din momentele istoriei când acest popor s-a exprimat prin talentul său de mare constructor al simbolurilor naţionale.

Drumețind pe acest fir al prezentului, putem călători și face popasuri la diferite momente istorice ale acestor meleaguri. Nu ca să ne îndepărtăm de prezent ci, ca să-i aflăm rădăcinile, temelia și mai puternic să-l prețuim, să-l înălțăm și să ne pomenim constructorii eroi.

Orice călătorie pe Transfăgărășan este o dorință, o râvnă, o ispită, în cazul de față o drumeție prin istorie, prin istoria așa cum s-a scris pe pământul țării, anume, spre a o conjuga cu prezentul și a aspira spre viitor.

O drumeție pe Transfăgărășan înseamnă nu atât a ieși în vacanță din cotidian, din propriul timp prezent, ci înseamnă o trăire din izvoarele istoriei strămoșilor noștri, locul sfânt unde se adună duhurile strămoșilor să stea de vorbă cu strănepoții.

Pentru călătoria aceasta, cu popasuri, amintiri și cu evocări de fapte, de oameni și întâmplări mai deosebite, cu răscoliri de documente și cu descrieri de momente de azi și din alte vremuri, cu slăviri de eroi vrednici de baladă, nu-i necesar a ne pregăti în chip deosebit.

E de ajuns să avem la noi în inimă, bunăvoința, răbdarea, înțelegerea, interesul și, mai ales, dragostea de țară și de popor. Căci e vorba doar de țara noastră, de România, de pământul pe care ne-am născut și trăim, de faptele și de viața strămoșilor, ca și de propria noastră creație și viață.

Și cine nu-și are țara în inimă, zadarnic o caută pe hartă. Cine nu are strămoșii în sânge, degeaba îi pigulește din documente ori din tomuri de geografie.

Transfăgărășanul este simbolul drumului prin istoria acestor locuri, este un cânt al faptelor strămoșilor noștri, al împlinirilor ori înfrângerilor, al umbrelor și luminilor vremurilor trecute.

Dau dreptate marelui scriitor Lucian Blaga: ,,Există două realități a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria”.

Aflăm că oamenii acestor locuri interacţionau mereu cu natura, îi căutau mereu condiţiile prielnice de adaptare pentru supravieţuire.

De ce au ales tocmai crestele munţilor pentru a trăi şi evolua ca societate umană, pentru a făuri un popor şi o ţară ?

Este tocmai crezul dacilor care aveau o cultură spirituală dintre cele mai profunde şi complexe, care ştiau că marile altare ale zeilor se găseau în cele mai înalte creste ale Carpaţilor şi că acolo se realiza legătura între lumea pământeană şi Univers.

Şi mai ştim că dacii au creat o simbolistică vastă şi complexă, cu care au intrat în universalitate.

Dar să privim istoria și geografia de sus, din Făgăraș, de pe vârful Negoiul, una dintre cele mai înalte coloane din centura montană a țării. Unul dintre turnurile marilor perspective, în seninul și-n liniștea nesfârșitului, a largurilor cu zări stinse în cețurile subțiri ale nemărginirii.

Totul e mai jos decât noi: Transfăgărășanul, Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, ținuturile Argeșului, ale Câmpulungului.

Asculți tăcerea cum povestește, cu mirificul ei glas, mii și mii de fapte, întâmplări, victorii și înfrângeri, legende și balade. Povestește despre oameni și despre poporul trăitor și zămislitor de istorie pe aceste meleaguri.

În repedea lor depănare prefigurează marea epopee a pământului și poporului nostru: Transfăgărășanul.

În mileniile istoriei, mediul geografic a jucat un rol mai mare decât cel pe care-l are astăzi.

Carpații au constituit coloana vertebrală a geografiei și istoriei românești. Aceștia au fost, sunt și vor fi casa românilor.

De-a lungul mileniilor, piscul înalt și podișul adăpostit, dealul înfrățit cu șesul, codrul cu lunca, văile și trecătorile, toate au făcut o unitate organică, o ființă cu poporul.

Putem spune că omul munţilor rezona mereu cu natura, cu puterea munţilor.

Şi, mai putem spune că această rezonanţă este ondulatorie, marcată din când în când de armonice în plan spiritual, material, social, cultural.

Aceste armonice reprezentau de fapt materializarea acumulărilor în timp a unor idei, proiecte, dorinţe de veacuri, prin simboluri şi opere. Ca armonice recente putem aminti: realizarea Marii Uniri a românilor de la 1 Decembrie 1918, realizarea drumului Transfăgărăşan, ş.a. Putem să le definim şi ca fiind orele astrale ale românilor.

O bună bucată de vreme, încă din timpul geto-dacilor străbuni, până în epoca modernă, o ocupație străveche a oamenilor din Carpați a fost păstoritul transhumant, acea pendulare dintre munte și șes, ca o respirație biologică a geografiei carpatine. O respirație sezonieră, în acele epoci, a ținut locul drumurilor moderne, al căilor ferate, al aviației, al radioului și televiziunii.

Din preistorie, cultura s-a mișcat în tot spațiul românesc după pasul turmelor de oi. S-a perindat din primăvară până-n toamnă și din toamnă-n primăvară, purtând aceeași povară a vieții, întreținând aceeași structură etnică, același grai și aceeași cultură; cultura spațiului mioritic, caracteristicile gândirii și simțirii românești.

Și, aceasta a fost posibil pentru că poporul român stă aici de peste două milenii. Aici s-a zămislit, a trăit și s-a înveșnicit, s-a adăpostit în ,,țările”, în poienile și codrii Carpaților.

Dacă Burebista și Decebal au reușit să mențină unitatea statală a dacilor, dacă Traian a impus în țara dacilor pecetea Romei, dacă acei voievozi care au descălecat în Țara Românească și Moldova, și s-au ambiționat să stăpânească Transilvania, ori Mihai Viteazul, care a unit cele trei țări săltând Carpații, aceștia ne apar azi ca geniali deschizători de drumuri. Descălecători și dătători de legi și datini, ei n-au făcut totuși, decât să pășescă pe căile străbătute de păstori, de caravanele de neguțători, de alaiuri de nuntă cu cadență de baladă, care au făcut din Carpați casa de nădejde a românilor.

Carpații au, deoparte și de alta o structură alveolară, de depresiuni intramontane, găvane, adăposturi interioare, în care s-au zămislit acele ,,țări” ale Făgărașului, ale Câmpulungurilor ...., țări sau vetre de adăpost în vremuri de primejdie, care comunicau între ele pe cărări numai de români știute.

La porțile înguste ale acestor adăposturi naturale s-au apărat Rubobostes, Burebista ori Decebal. În Evul Mediu aceste adăposturi au devenit ,,Românii populare”, așa cum le denumește Nicolae Iorga și în care se adăposteau românii de huni, avari sau de pecinegi, de cumani sau de tătari.

Carpații, dealurile și câmpiile acestor locuri au condiționat astfel activ și pe toată întinderea lor, constituirea unei unități etnoculturale, predominant autohtone și de factură carpatică. Acest edificiu și-a pus amprenta asupra desfășurării vieții sociale, a stimulat activitatea umană din antichitate și până astăzi.

Coloana vertebrală a pământului românesc, Carpații au fost locuiți de una și aceeași populație, care a creat, de o parte și de alta a versanților lor, fonduri culturale autohtone identice, s-a practicat o continuă circulație de valori. Pajiștile de munte au stat la baza creșterii animalelor, au stimulat păstoritul local și transhumant legat de ogorul stabil, generator de forme și structuri rurale, factor de omogenizare și continuitate etno-culturală.

Totodată, acestea au constituit elemente esențiale de progres în orânduirea medievală.

Documentele arpadiene, de la sfârșitul secolului al-IX-lea și începutul secolului al X-lea, vorbesc de acele ,,terrae valahice” pline cu vlahi, care se închegaseră în zonele alpine ale Făgărașului. Numeroase argumente demonstrează că pământenii erau oameni legați de avuția munților, nedeile (târguri și bâlciuri) fiind semnalate pe aceste locuri de sute de ani.

În condițiile sociale create în Transilvania, ca urmare a accentuării aservirii feudale a unei părți însemnate din populația ei, procesul de migrare a locuitorilor spre Muntenia capătă proporții însemnate , mărginenii oieri și agricultori trec cu sutele și miile Carpații, ale căror poteci ascunse nimeni nu le cunoșteau mai bine ca ei și se așezară în sud, unde viața era mult mai liberă, înființând sate de ,,ungureni”. Aceste deplasări de populație spre sud au avut loc neîntrerupt, intensitatea acestora variind în funcție de cauzele economice, sociale, politice, religioase.

De altfel, grupările acestor sate de mocani subcarpatici din sud, s-au format prin filiație, cu locuitorii veniți de peste munte și așezați definitiv acolo, întemeind sate cu același nume cu cele de unde au plecat, ceea ce explică mulțimea denumirilor ,,dublete” de localități, dintr-o parte în alta a Munților Făgăraș. Cei veniți de peste munte au fost numiți de localnici ,,ungureni”, adică oameni din țara ungurească. Multă vreme aceștia s-au ținut diferențiați de localnicii ,,pământeni”.

Migrări de mai mare amploare, prin treceri peste Munții Făgărașului, sunt menționate în documentele vremii de la începutul secolului al XIII-lea.

De pe vârful Negoiul, întorcând privirea spre sud, călătoria se continuă pe Valea Argeșului. Cu încrengătura lui de afluenți, Argeșul își trage puterea din inima de granit a Făgărașilor. Valea lui este o străveche vatră de milenii, locuită de daci, de daco-romani, de români. Aici s-a dezvoltat cu milenii în urmă așa-zisa ,,cultură de prund”, cu primele unelte rudimentare din piatră.

Și epoca dacică a semănat, pe Valea Argeșului, semne deosebit de valoroase. Tribul dacic al ordenssensilor(argessensilor), care a și dat numele râului Argeș. Soldații romani au construit, în această rodnică și frumoasă vale, castrul Argias, puternic centru de romanizare a spațiului de la sud de Carpați, conjugat desigur cu numeroasele așezări geto-dacice și romane din Transilvania.

Așa se face că valea Argeșului a fost ,,țară”, vatră de adăpost în vremea migrațiilor și, apoi, unul din locurile cele mai prielnice pentru organizarea primelor cnezate și voievodate românești.

Aici, pe această vale, cnezii s-au unit între ei, ca să înfrunte răvășirile migratorilor și vicisitudinile istoriei.

Aici, la Curtea de Argeș, și-a clădit cetatea și și-a statornicit centrul apărării Basarab I întemeietorul.

De la poalele maiestuoase ale munților cu frunte împărătească, de la stâncile abrupte cu chip statuar, se înșiră, la vale, culmi tot mai joase, mai coborâtoare, ca niște trepte de templu uriaș, sculptate de apele Argeșului și ale afluenților săi, azi toți îmbuchetați în lacul de la Vidraru.

Peisajul a impus, din străvechi timpuri până astăzi, ceva din calmul lui în gustul pentru liniște, pentru măsură, pentru frumos: frumosul în mersul oamenilor, în vorbă, în cântec, în costumele tradiționale, în construcțiile artistice și utilitare. Plutește la Curtea de Argeș un stăruitor și odihnitor aer de nobleță, în înțelesul cel mai bun al cuvântului. Poate pentru că aici, ca și la Câmpulung, la Târgoviște, la Alba Iulia, la Făgăraș, au funcționat, încă din începuturi de istorie, scaune domnești.

În acest peisaj oamenii au muncit întotdeauna, sârguincios, cu spor, cu dragoste. Muncind și creând, cu o măsurată mândrie, argeșenii au învățat de la strămoși, păstrând semnele vieții lor și, în același timp, au înțeles tot ce-i nou și necesar, construind lacul și hidrocentrala de la Vidraru.

Azi, ca și altădată, pe-aici, pe Argeș în jos, parcă fiecare deal și fiecare arbore, fiecare piatră și fiecare floare – scandează balada Meșterului Manole.

Se spune în documentele vremii că pe aceste meleaguri a stăpânit ,,Seneslau, voievodul românilor”, cum este numit în Diploma Cavalerilor Ioaniți, din 1247.

Mai târziu, aici a stăpânit Basarab I, unul dintre cei mai străvechi ,,dătători de legi și datini”, unul dintre cei mai de seamă voievozi ai evului mediu românesc. El a avut talentul, măiestria de a uni voievodatele și cnezatele de la sud de Carpați. El a avut puterea, ajutat de popor, să înfrunte și să înfrângă la Posada pe Carol Robert, să facă țara slobodă și să se intituleze domn de sine stătător.

Românii nu erau doar niște simpli ciobani și țărani, apărători ai țării cu măciuca, arcul și stâncile prăvălite din munte, ci un popor vrednic a construi capodopere, ca Biserica domnească, precum şi străluciţi voievozi de talia cavalerilor și crailor vestiți din apus.

De aici, din Curtea de Argeș a ocârmuit și Mircea cel Bătrân, voievodul viteaz și înțelept care a dobândit victoria de la Rovine și a ctitorit mânăstirea Cozia.

Și tot aici a strălucit mai cu seamă, Neagoe Basarab , un domn ales, învățat, blând, temător de Dumnezeu și iubitor de pace.

Dar sacrificiul pentru triumful Binelui și Frumosului nu se curmă aici. Au umat alți și alți voievozi care au continuat organizarea și progresul neamului românesc pe aceste meleaguri: Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu. De necontestat sunt și dovezile precum că au asigurat cu tenacitate sincronizarea vieții românilor așezați la sud și la nord de Munții Făgăraș. În vremea furtunilor și viscolelor istoriei, românii se adăposteau în cetățile Făgărașului și Câmpulungului.

Voievodul Negru Vodă a ctitorit mânăstirea care-i poartă numele, iar Brâncoveanu ridică mânăstirile de la Sâmbăta de Sus și Făgăraș. Cetatea Făgărașului este cetatea de baștină a lui Negru Vodă, descălecătorul legendar al Țării Românești.

Secole la rând făgărășenii s-au confruntat cu lăcomia invadatorilor străini, fie tătari , austro-ungari sau otomani. Dar au fost întotdeauna dârji, neînfricați luptători, țineau, așa cum le dicta originea, ocupațiile, graiul, tradițiile obiceiurile, credința, geografia să trăiască independenți și uniți.

Mersul istoriei îi va găsi și mai organizați în lupta pentru unirea tuturor românilor într-o aceeași țară.

Dintre făgărășeni s-a ridicat dârzul și neînfricatul Gheorghe Șincai, pe care Nicolae Iorga îl numea ultim mare cronicar și prim temeinic istoric român modern, care a cuprins în opera sa, întreaga istorie a poporului nostru, de pretutindeni. A unit pe români în sfânta carte a istoriei lor, o Hronică, veritabil prolog la Unirea lor statală.

Din țara făgărășană, de la Avrig, a pornit și Gheorghe Lazăr, înțeleptul, dascălul și românul neînfricat, neobositul luminator al unei generații și al unei revoluții. Lazăr a salvat prin opera sa limba română de la grecizare și a făcut știința și cultura pe graiul acestui popor.

La o jumătate de mileniu de la descălecatul politic, tot din acele locuri urca și cobora munții și ,,cel dintâi învățător de ideal românesc” al istoriei noastre moderne.

Descălecători au fost și voluntarii din 1877, care au luptat contra turcilor pentru independența României, alături de frații români de dincolo de Carpați.

De aici, dintre ciobanii Făgărașului, a pornit badea Gheorghe Cârțan, peregrinul pământului românesc, eroul unei adevărate odisei europene, călătorind împovărat, totdeauna, cu desaga de cărți și sprijinit de toiag, a umblat, fără odihnă, în căutarea și adeverirea, pentru cei mulți, a originii poporului nostru. A fost numit de Nicplae Iorga ,,un fanatic țăran al romantismului național”, expresie vie a voinței poporului din Transilvania de a se elibera și de a se uni cu ,,Țara”.

Trăind într-o vreme în care românii din Transilvania aparţineau Imperiului Austro-Ungar şi nu se bucurau de drepturi, Badea Cârţan a folosit cea mai eficientă armă: cartea. Cel mai mare serviciu pe care l-a adus neamului său, a fost acela că timp de peste 30 de ani a răspândit în Ardeal, cărţi scrise în limba română. Peste munţi, cu mari greutăţi, pe cărări numai de el ştiute, a cărat în desagii săi peste 250 000 exemplare, în greutate totală de peste 20 tone. Această muncă de ridicare culturală a românilor transilvăneni nu era pe placul autorităţilor maghiare, din care cauză toată viaţa sa a fost urmărit, arestat, iar cărţile confiscate şi distruse.

Printre localnici mai circulă încă întâmplarea care i-a deşteptat tânărului fiu de cioban iubirea faţă de neamul românesc: ,, Aflat împreună cu părintele său şi cu turma de oi pe crestele munţilor, într-o zi senină de vară, în care panorama Făgăraşilor se distingea până departe în zare, acesta a avut curiozitatea de a-şi întreba tatăl ce se află dincolo de crestele semeţe ale munţilor. Răspunsul cum că acolo sunt români, l-a nedumerit pe puşti care i-a replicat: “ - Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?De atunci a simţit nevoia să treacă dincolo, în vechiul regat”.

A ajuns de trei ori la Roma, mergând pe jos.

Prima călătorie a făcut-o în ianuarie - februarie 1896. După 43 de zile a ajuns la Roma. Badea Cârţan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian. S-a învârtit în jurul stâlpului uriaş până când a citit toată istoria de pe el, apoi a vărsat la picioarele Columnei săculeţul cu pământ şi grăunţe aduse în traista sa, din curtea părintească.

Rupt de oboseală, s-a învelit în cojoc şi a adormit. Dimineaţă a fost găsit dormind de către un sergent de stradă, care a exclamat plin de mirare: "A căzut un dac de pe columnă!", întrucât îmbrăcămintea sa era exact ca a dacilor sculptaţi pe columnă.

Ziarele de a doua zi titrau mare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămaşă şi cuşmă, cu iţari şi cu opinci”.

I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârţan a făcut senzaţie la Roma, fiind primit cu simpatie şi prietenie peste tot.

La căile cele vechi, istorice, de legendă, între Făgăraș și Câmpulung, epoca noastră a adăugat una pe măsura puterii creatoare uriașe a poporului român, a civilizației în care trăim: Transfăgărășanul. Cum vor suna oare, legendele care se vor izvodi peste veacuri, despre această îndrăzneață și monumentală operă?

Neamul românesc a născut pentru vremurile noastre şi mai pricepuţi meșteri care au zidit întru pomenire, alte ctitorii pe acele locuri unde s-au zămislit legende, obiective pe măsura posibilităților actuale. Aceștia, împrumutând suflul din legendă și istorie au barat Argeșul la Vidraru şi au creat la umbra cetății lui Vlad Țepeș din Poienari, hidrocentrala subterană.

În aval, pe râul de legendă, meșterii au înșirat salba de microhidrocentrale, în amonte s-au avântat în construcția Transfăgărășanului.

Dacă poposești pentru odihnă la fântâna Meșterului Manole, vei simți în apa mereu proaspătă, rece și în nesecată scurgere, limpezimea marii treceri a generațiilor de români, a vieții, de la începuturile istoriei, până la noi, cei de azi şi de mâine.

Iată de ce românii au dăltuit în munți acest simbol al unității de neam și țară, Transfăgărășanul, pentru a transmite și un mesaj clar către viitor, un legământ pentru unitatea sa veșnică peste veacuri.

 

Col.(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI                                                                                                                      

                                                                                                                                                                

 

 

Președintele Comitetului de Inițiativă „CENTENAR - MAREA UNIRE - ALBA IULIA - 2018”               

 

Cu prilejul desfășurării târgului de carte la Alba Iulia „Alba Transilvania”, a XI-a ediție (17-19 mai 2018) am avut plăcuta surpriză de a-l întâlni pe distinsul domn Ioan Godja, directorul postului de radio și televiziune din Viena, Radiotv Unirea.

A fost invitatul de onoare al Bibliotecii județene Alba „Lucian Blaga”.

Programul de activități, deosebit de bogat, s-a desfășurat sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Pe timpul lansărilor de carte domnul Ioan Godja a transmis participanților, dar și tuturor românilor din țară, salutul comunității românești din Austria.

Totodată a prezentat și ultimele apariții editoriale a unor lucrări deosebite scrise de români din Austria și de colaboratori din țară.

Ca președinte al Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” am avut o întâlnire emoționantă, deoarece acest grup s-a constituit recent și suntem dornici de a avea o colaborare amplă în viitor, să devenim parteneri de nădejde în organizarea unor acțiuni dedicate unității de neam și țară între toți românii.

Am primit cu deosebită satisfacție invitația de a participa în perioada 25-27 mai 2018 la evenimentele organizate la Viena, în cadrul programului „Centenarul Marii Uniri”.

Să nu uităm că domnul Ioan Godja este un mare patriot român, a plecat din Maramureș la Viena cu iubirea de români, de acest popor, oferind sprijin românilor din Austria pentru a se manifesta ca la ei acasă.

Ioan Godja a demonstrat prin ceea ce a făcut că , „cultura n-o muritu”, așa cum spunea un prieten apropiat domniei sale, înființând postul RTV „Unirea” și asociația „Cercul Cultural Româno-Austriac”.

Această asociație promovează arta şi cultura românească oriunde s-ar afla : în ţară, în Austria sau în lume.

Revista „Unirea” care a editat-o, oferă un deosebit prilej pentru români de a se exprima prin scrierile lor asupra culturii și civilizației propriului popor.

Revista a devenit întretimp neîncăpătoare pentru toți colaboratorii și partenerii, de la 80 de pagini stabilite inițial s-a ajuns să aibă acum peste 160 de pagini.

Semn că românii vor să se cunoască, să colaboreze și să mențină vie unitatea lor, oriunde s-ar afla.

Domnul Ioan Godja s-a ridicat la înălțimea așteptărilor de a fi o gazdă bună prin această revistă, la redacție sosesc din abundență articole și alte lucrări din Transilvania, Maramureș dar și din București, Iași, Chișinău, Londra sau Canada.

De aceea, recunoscându-i meritele și valoarea a fost primit cu inimile deschise la Alba Iulia.

Îl așteptăm cu nespusă bucurie, ca și pe toți românii, să vină la Alba Iulia, pentru a sărbători împreună la 1 Decembrie 2018, Centenarul Marii Uniri.

Îi urăm multă sănatate, putere de muncă, un românism feroce în sufletul dânsului și îl asigurăm de o primire prietenească, ori de câte ori vine la Alba Iulia.

 

A consemnat,

 

Col.(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI                                          

 

Președintele Comitetului de Inițiativă „CENTENAR - MAREA UNIRE - ALBA IULIA - 2018”

COMUNICAT DE PRESĂ

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 13-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor

Valoarea sponsorizărilor a fost majorată la 560.000 lei, creșterea fiind de 210.000 lei față de ediția anterioară

În cele 12 ediții de până acum s-au acordat peste 3.220.000 lei pentru 1.953 de tineri sportivi și artiști

18 mai 2018, Satu Mare – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat ieri seara cea de-a 13-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Tineri sportivi și artiști cu rezultate bune din toată țara se pot înscrie în programul organizat pe bază de concurs de proiecte. Fondul total de sponsorizare este de 560.000 de lei.

Solicitările pot fi depuse până la data de 16 iunie 2018, iar detaliile programului pot fi găsite pe http://www.pentrucomunitate.ro și http://www.molromania.ro Înscrierile se pot face atât individual, cât și prin echipe sportive sau ansambluri artistice, prin prezentarea rezultatelor din 2017-2018, a obiectivelor de viitor şi a bugetului pentru finanțarea solicitată.

În cadrul celor 12 ediții anterioare ale programului, au fost acordate 1.442 de sponsorizări în valoare de peste 3.220.000 de lei unui număr de 1.953 de sportivi și tineri artiști din toată țara, unii dintre ei obținând finanțare de mai multe ori.

„Talentul, munca și performanța tinerilor sunt valori legate de viitorul comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Prin continuitatea susținerii tinerilor artiști și sportivi dorim să le arătăm că aceste valori sunt apreciate, merită să fie cultivate permanent și evidenţiate la festivaluri și competiții naționale, europene, mondiale sau olimpice”, a declarat Camelia ENE, Director Executiv MOL România.

Evenimentul lansării programului din acest an a avut loc la Sala de scrimă Alexandru Csipler din Satu Mare, cu participarea tinerilor sportivi și artiști Mácska Ádám, Ianos Oroian, Ionuț Gurza și Szilágyi Balázs, scrimă, Izabela Voropciuc, pian, precum și a mentorului Csiszár Ferenc. „Finanțarea obţinută m-a ajutat la achiziționarea unui instrument performant care îmi era necesar pentru a mă pregăti”- a declarat pianista Izabela Voropciuc.

La această ediție, programul dispune de un fond total de 560.000 lei, sumele fiind alocate tinerilor sportivi sau artiști cu vârste între 8 și 18 ani, respectiv pentru categoria de peste 18 ani, care au nevoie de susținere în scopul participării la concursuri sau achiziției de echipamente și materiale.

“Tinerii talentaţi de azi sunt personalităţile de valoare pe care mâine le vom admira şi onora. Este o bucurie reală să facem echipă cu ei în această călătorie fascinantă de transformare. În cadrul acestei evoluţii către succes, tinerii sportivi şi artişti au nevoie de îndrumare, de susţinere emotională dar şi de suport financiar. Apreciem implicarea MOL România, care își asumă un rol activ şi pe termen lung în comunitatea locală, investind în viitorul talentelor și astfel, în viitorul nostru, al tuturor”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Dintre beneficiarii edițiilor anterioare ale programului, trei sportivi au participat la Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 Pyeong Chang: Lőrincz Tímea la schi fond, Ștefan Mușei și Andrei Turea la sanie. Andreea Dragoman, tenis de masă, s-a calificat la Jocurile Olimpice de Tineret 2018, Buenos Aires. Scrimerul brașovean Andrei Păștin a obținut prima medalie de aur mondial din istoria scrimei românești la sabie cadeți masculin la Campionatul Mondial 2018 din Verona. Cristina Tomescu din Craiova, clasa a VIII-a, este de trei ani consecutivi pe primul loc la Olimpiada Națională de Muzică, categoria pian, iar colegul ei, Cadmiel Boțac a obținut locul 1 la concursurile internaționale de pian Adilia Alivea și Piano Campus din Franța. Teatrul Independent Osonó a câștigat 30 de premii naționale și internaționale, de la Bangkok până la Hamburg.

Despre program:

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale.

Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Din finanțarea totală a ediției a 13-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

Solicitările pot fi depuse până la data de 16 iunie 2018, iar detaliile programului pot fi găsite pe http://www.pentrucomunitate.ro și http://www.molromania.ro

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta BECLEA-SZÉKELY, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul MÁRKOS Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 210 în România.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

Contacte pentru presă

Erzsébet Felméri

CSR & PR Coordinator

MOL Romania

tel: 0264-407624 | @:  This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

András Imre

Director Executiv

Fundația Pentru Comunitate

m: 0755-045699 | @:  This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

User Rating: / 2
PoorBest 

Col(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI

 

 

Eu nu lucrez pentru gloria mea personală,

ci lucrez pentru gloria geniului uman” – Traian Vuia

 

La 18 martie 1906, inventatorul român Traian Vuia realiza la Paris primul zbor autopropulsat din lume, cu un aparat de construcție proprie, mai greu decât aerul.

Aparatul de zbor, proiectat și realizat de Traian Vuia, era denumit Vuia-I, zis și ,,Liliacul”, s-a ridicat un metru în aer, a zburat 12m după care a căzut la sol, din cauza unor defecțiuni tehnice.

Evenimentul epocal a fost marcat însă, dându-i inventatoruluui curaj și speranțe pentru acțiuni de perfecționare a proiectului.

Traian Vuia întreprinde o serie de cercetări privind parametrii de zbor pe modelul Vuia-I, și ajunge la concluzia că pentru asigurarea stabilității de zbor este nevoie de un motor mult mai puternic pentru propulsie. Astfel, inventatorul achiziționează un motor de tip Antoinette modificat, și aparatul Vuia-I devine Vuia-II, brevetat în anul 1907 în Belgia. Acest aparat avea performanţe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanţă de 70 de metri, la o înălţime variabilă.

         

 

Aparatrul de zbor, Vuia-I                                                                                        Schița aparatului de zbor, Vuia-II

 

Traian Vuia, s-a bucurat de recunoașterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multă vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită francezului de origine braziliană, Alberto Santos-Dumont.

Contemporanii lui foloseau pentru aparate de zbor diferite artificii tehnice pentru decolare:catapultarea sau tracțiunea cu alte vehicule. În cazul fraților Wright, aceștia foloseau șine pentru lansarea mașinii lor de zbor.

Viitorul inventator român s-a născut la 17 august 1872, în localitatea Surducu Mic, județul Timiș, copilărind și urmând cursurile școlii primare în această localitate.

Urmează apoi cursurile liceale la Lugoj, între anii 1884-1892.

Încă din copilărie îl pasionau științele tehnice, îl fascinau zborurile păsărilor și a zmeelor. Pe timpul când urma cursurile liceale la Lugoj a construit mai multe modele de aparate de zbor de tipul zmeelor.

După ce a trecut examenul de bacalaureat, în anul 1892, Traian Vuia a plecat la Budapesta. S-a înscris mai întâi la Politehnică, dar veniturile pe care le avea nu i-au permis să urmeze cursurile acestei facultăți, și de aceea se va transfera la Facultatea de Drept. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în ştiinte juridice solicitând, în conformitate cu drepturile minime pe care le avea un student român, ca diploma eliberată să fie redactată în limba latină şi nu în limba maghiară.

Aflat în capitala Franţei, Traian Vuia a luptat neobosit pentru realizarea dorinței de unire a românilor din Transilvania, ducând o adevărată campanie pentru unificarea cu România.

Astfel, împreună cu alţi fruntaşi români aflaţi la Paris, la 30 aprilie 1918 a pus bazele „Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania”. Noua societate, avea drept organ de presă revista „La Transylvanie”, unde Vuia a publicat numeroase articole prin care să susţină cauza de unire cu România a transilvănenilor.

Totodată Traian Vuia s-a manifestat nu numai pe plan științific și tehnic, dar și în domeniul diplomației, cunoștințele juridice și relațiile pe care și le crease în Franța i-au permis să acționeze eficient pentru apărarea drepturilor românilor de pretutindeni și de acasă.

La Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) a participat în calitate de consilier, în cadrul delegației române, la consfințirea realizării României Mari și recunoașterea actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 pe plan internațional.

Cu această ocazie a publicat lucrarea „Le Banat” spre a face cunoscute realităţile conaţionalilor de aici. În aceeaşi perioadă, a publicat sub pseudonim o colecţie de articole apărute în Austro-Ungaria, în care erau calomniate celelalte puteri participante la Conferinţa de pace: Rusia, Franţa şi Marea Britanie.

Mereu activ, nu numai în cercetarea aviatică, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, inginerul român a creat în 1943 „Frontul Naţional al Românilor din Franţa”. Această organizaţie a acţionat în legătură cu rezistenţa franceză, în lupta împotriva ocupaţiei germane.

Dar Traian Vuia nu a abandonat nici un moment cercetările în domeniul aerodinamicii și a mecanicii avioanelor. A aprofundat studiul asupra parametrilor de stabilitate a aparatelor pe timpul zborului și a caracteristicilor de manevrabilitate.

Astfel, el a fost preocupat de zborul vertical şi de menţinerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse se vor concretiza în brevetul „Perfecţionări la mijloacele de propulsie, de tracţiune şi de sustenaţie”, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau roţile cu palete ale turbinelor.

În perioada 1818-1925, după numeroase cercetări de succes, a proiectat și realizat prototipurile a două elicoptere, pe care intenționa să le introducă în fabricație în România.

Aceste realizări le prezintă la o conferință științifică pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigație Aeriană, precum și direcțiile de perfecționare a soluțiilor constructive și a domeniilor de utilizare ca zboruri comerciale pe distanțe scurte. Propunerile lui Traian Vuia au contribuit la definirea căii de evoluție tehnică a avioanelor în detrimentul dirijabilelor, care erau mult prea riscante și cu viteze de zbor limitate.

În 1923 intenţiona să treacă la producţia de serie a aparatelor sale de zbor şi a unor elicoptere, la uzinele Reşiţa. Inventatorul i-a dat unui prieten următorul mesaj pe care să-l ducă în ţară: “Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat ‘mai greu decât aerul’. (…) Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul…” Din nefericire, el nu a primit sprijinul pe care l-a solicitat şi a fost nevoit să-şi amâne revenirea în România.

Inventatorul român a colaborat eficient cu francezul M. Yvonneau, iar la Expoziţia „Traian Vuia” de la Bucureşti din anul 1957, acesta declara cu entuziasm că: „Vuia proiectase pe vremea aceea un aparat cu patru rotoare, în tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasageri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie”.

Vuia nu era interesat numai de aerodinamică, ci şi de ameliorarea performanțelor tehnice ale motoarelor. În plus, în 1925, a realizat un generator de abur original, cu circulaţie forţată unică, cu presiune si temperatură înaltă şi cu randament termic ridicat.

Calitățile lui de inventator desăvârșit i-au atras aprecieri deosebite din partea guvernului francez, care i-a oferit resursele necesare pentru a proiecta și realiza, împreună cu Victor Tatin, a unei torpile folosită cu succes de marina militară.

De asemenea, Traian Vuia a fost desemnat să țină a cuvântare la Expoziția Internațională de Aeronautică de la Paris, din anul 1937, din partea conducerii pavilionului românesc. Dar a ratat acest eveniment datorită faptului că directorul Dimitrie Gusti s-a îmbolnăvit și noua conducere nu a mai avut interesul pentru a desfășura această acțiune. Acest episod l-a marcat profund pe Traian Vuia, fiind împiedicat și cu alte ocazii să aducă în România rezultatele muncii lui în domeniul aeronauticii, și în general al mecanicii.

În 1950, Traian Vuia revine în ţară, grav bolnav, și la 3 septembrie în același an se stinge din viaţă la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Astfel trecea la cele veșnice încă un mare patriot român care a depus toate eforturile pentru realizarea visului de veacuri a poporului român, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și formarea ROMÂNIEI MARI.

 

Col.(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI                                                      

 

Președintele Comitetului de Inițiativă ,,CENTENAR - MAREA UNIRE - ALBA IULIA - 2018”