ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



Pe data de 13 februarie a.c. la Londra (Anglia) în clădirea Ministerului Afacerilor Externe și al Commonwealth-ului a avut loc atelierul de lucru Lucrând cu Whitehall (Working with Whitehall). Aceasta este o întâlnire anuală a jurnaliștilor și corespondenților străini vechi sau nou veniți în Londra, pentru a stabili contacte și a face cunoștintă cu reprezentanți din diferite departamente.

Au fost prezenţi ofiţeri de presă şi reprezentanţi de la Ministerul Justiţiei, Agenţia Naţională pentru Combaterea Infracţiunilor, Poliţia Metropolitană, Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională, London & Partners, Visit Britain şi alte organizaţii. În sala impozantă Grand Locarno Rooms jurnaliștii au fost întâmpinați de Davina Crole (ofițer media internațională pt. FCO) și au fost invitați să viziteze standurile birourilor de presă guvernamentale.

La orele 10 și 30 minute, onorabilul Mark Field, Ministru Adjunct pentru Asia și Pacific, Ministerul Afacerilor Externe și Commonwealth-ului a ţinut un discurs de bun venit şi a subliniat importanţa transparenţei instituţiilor şi a libertăţii de exprimare.

La eveniment au fost prezenți corespondenți din numeroase țări și ofițeri de presă de la diferite ambasade, inclusiv Ambasada României la Londra.


Corespondent: Tatomir Ion-Marius

  

         

La împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a lui Al. I. Cuza , este important să subliniem rolul acestuia în constituirea statului român modern. Multe dintre aspectele domniei sale au făcut obiectul cercetării istoricilor. Nu există domeniu în care activitatea reformatoare să nu se resimtă. Parlamentul României a propus din anul 2016 ca ziua de 24 ianuarie să fie sărbătoare legală, iar din 2017 a fost promulgată legea de către preşedintele ţării. Astfel, din 24 ianuarie 2018 românii au avut pentru prima dată zi liberă. Motivaţia acestui act este evidentă!Unirea Principatelor Române a reprezentat temelia viitorului stat naţional român. Unirea cea Mică din 1859 era prima treaptă în construirea României Mari! Artizanul Unirii Principatelor Române a fost Al.I.Cuza, fost revoluţionar paşoptiste, conducător al Miliţiilor Moldovei şi reprezentant de frunte al bonjuriştilor români, cu conexiuni profunde în rândul revoluţionarilor europeni şi dornic să ajungă Europa din urmă! Ales domn al Moldovei în 5 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti pe data de 24 ianuarie, Al.I.Cuza avea să devină simbolul Unirii românilor. Într-o domnie scurtă, de numai 7 ani a „domnit cât alţii într-o sută de ani”, nelăsând nici un domeniu neatins de aerul modernizării.
Domnia lui Al.I.Cuza se remarcă printr-o mare complexitate şi modernitate, datorate reformelor iniţiate de acesta în toate domeniile vieţii economice, sociale, culturale. Toate măsurile de unificare instituţională au fost dublate de reforme care urmăreau modernizarea ţării şi apropierea acesteia de ţările Apusului. Reforma se întâlneşte în cele mai profunde aspecte ale societăţii, motiv pentru care domnia lui Al.I.Cuza demarează modernizarea structurilor României şi transformarea treptată a acesteia într-un stat european.

Un aspect interesant al domniei lui Cuza este legat de modul în care se reflectă statutul femeii în legislaţia vremii, atât în cea moştenită de Cuza cât şi în cea elaborată în cei 7 ani de domnie ai acestuia. 
Femeia mijlocului secolului al XIX-lea are un statut specific grupului social căruia îi aparţine, în care s-a născut şi în care trăieşte. Izvoarele istorice oferă informaţii mult mai generoase şi mai exacte despre femeile din înalta societate comparativ cu celelalte plasate la baza ierarhiei sociale. Situaţia primelor este deosebită, deoarece ele se bucură de privilegii dobândite prin naştere, dar şi prin lege, pe când celelalte vor fi nevoite să trăiască în aceleaşi mentalităţi medievale. Cu toate acestea, schimbările fundamentale în statutul femeii nu se vor produce în acea vreme „prin forţa legii”, ci prin transformarea lentă a mentalităţii. Iar această schimbare treptată s-a făcut sub incidenţa modului de viaţă occidental care a pătruns în Principatele Române. Femeia din vârful piramidei sociale va iesi cu timpul în lume, iar rolul ei în viaţa mondenă devine esenţial.
Prin prevederile legale, femeia mijlocului de secol XIX este lipsită de drepturi politice şi acest lucru va rămâne neschimbat pentru multă vreme. Dar acest aspect nu înseamnă confirmarea neimplicării femeii în reglarea balansului de putere al societăţii.
Şi prin legislaţia dată în vremea domniei lui Al.I.Cuza, femeia este privată de drepturi politice, accesul la funcţii în stat îi este prohibit. Dar nu era un lucru nelalocul lui întrucât în întreaga lume era aceiaşi situaţie. Deci, din acest punct de vedere Principatele Unite nu făceau opinie separată. Femeile trăiau într-o lume dominată de bărbaţi şi aceştia nu ar fi permis pentru nimic în lume un concurent, chiar dacă recunoşteau meritele excepţionale ale unora din femeile puternice ale vremii.

Femeia care provenea dintr-un mediu bogat era protejată prin lege. Apartenenţa la o familie bine poziţionată social atrăgea după sine un statut privilegiat. Femeia avea o avere proprie, moştenită sau primită şi Codul civil al lui Cuza, cât şi legislaţiile de la începutul secolului XIX, conţineau măsuri stricte pentru apărarea condiţiei materiale a femeii.
Zestrea „era averea femeii””. Capul familiei trebuia să-şi înzestreze fiica conform rangului şi bogăţiei sale. În cazul morţii tatălui, moştenitorii preiau obligatoriu această sarcină. Prin căsătorie bărbatul devine administratorul averii femeii, dar familia nu se bucura decât de veniturile anuale aduse de aceste bunuri. Soţul devine prin lege răspunzător pentru pierderea sau deteriorarea, din vina sa, a zestrei. În cazul în care averea era prost administrată, soţia, secondată de consiliul familiei, putea cere separaţia bunurilor devenind ea însăţi administrator. În cazul unui divorţ, soţul este nevoit să înapoieze zestrea intactă, e obligat să întreţină copiii şi să-i căpătuiască. Soţia preia aceste funcţii doar dacă soţul este sărac. La moartea mamei copii sunt aceia care moştenesc zestrea, nu soţul. Toate aceste prevederi sun redate în Codul Civil al lui Cuza, care preia însă legile aflate în vigoare până atunci. Se observă însă foarte clar faptul că femeia bogată este apărată de lege de eventualele Abuzuri ale soţului în ceea ce priveşte modul în care îi este administrată averea moştenită. 

Pe lângă zestre femeia mai poate deţine şi expropica, „averea mişcătoare şi nemişcătoare în afara zestrei”. Expropica este stăpânirea ei de drept exclusiv, o poate vinde, închiria , dărui, după cum crede de cuviinţă.
La aceste prevederi pe care Cuza le păstrează din legislaţia anterioară , Codul civil va adăuga faptul că înainte de celebrarea căsătoriei, se vor încheia prin tribunal, convenţii matrimoniale care să garanteze aceste lucruri.
Se poate observa prin urmare că femeia este protejată preferenţial din punct de vedere economic, în funcţie de mediul social din care provine. Şi numai în ultimă instanţă, în cazuri grave poate pierde averea pe care o deţine. Ea nu poate fi deposedată decât pentru o vină foarte mare: crimă, atentat la viaţa soţului, adulter dovedit cu martori la judecată. Acestea erau prevederile Codurilor Caragea şi Calimachi. Prin Codul Civil al lui Cuza se mai aduce o modificare, adulterul nemaifiind un motiv de deposedare. Averea confiscată nu revine niciodată soţului dacă femeia are copii, ci acestora
Textele legislaţiei civile atestă faptul că statutul femeii în acea perioadă nu poate fi separat de grupul familial din care provine. Ea poartă cu sine o parte a patrimoniului tatălui, prestigiul familiei acestuia pe care îl transmite urmaşilor săi, ce au exclusivitate la moştenire. Acest rol al femeii , extrem de important, de „transmiţător” a împiedicat marginalizarea so9cială pe motive de sex. Forţa economică a femeii este receptată ca o ameninţare de unii analişti ai fenomenelor sociale contemporane epocii. Ion Ghica, într-unul din articolele sale aminteşte de : „foarte desele căsătorii din interes pentru zestrea femeii, care îl pun pe bărbat în poziţia umilitoare dinaintea femeii dintr-al cărei venit va trăi”. Astfel el ajunge la discreţia capriciilor şi exigenţelor femeii.
Influenţa occidentală în Principate este vizibilă şi în ceea ce priveşte modul în care e concepută femeia. Ea nu devine doar un ornament al saloanelor mondene. O atenţie deosebită se acordă educării acesteia, învăţământului feminin. Despre egalitatea educaţiei amintesc şi programele revoluţiei paşoptiste. Al.I.Cuza se raliază acestei idei. Prin legea instrucţiunii publice el decretează că învăţământul primar este gratuit şi obligatoriu pentru toată lumea. Nu se mai fac delimitări exclusiviste. La nivelul înaltei societăţi femeile se emancipează nu numai prin accesul la instrucţie ci şi prin implicarea lor în tot felul de activităţi sociale, comitete de patronaj, saloane literare, activităţi de caritate. Astfel, femeia evadează în spaţii sociale mai largi care-i sporesc gradul de independenţă şi de afirmare. În plus femeia acestei perioade are şi implicări în scena politică, chiar dacă mai discrete, femeile bogate vor avea simpatii politice, fie liberale fie conservatoare şi chiar vor încerca pentru soţii lor să obţină avantaje şi posturi cât mai înalte.
Fără drepturi politice, femeile sunt însă foarte active în propaganda politică. Le întâlnim ca spectatori în adunările ad-hoc din 1857 şi apoi la celelalte evenimente importante din timpul domniei lui Cuza.
Un alt aspect deosebit care arată că modernizarea structurilor instituţionale impuse de domnia lui Cuza a fost completată şi de modificări în statutul femeii, este restrângerea afluenţei tinerelor spre mănăstiri. Această măsură se înscrie pe linia laicizării structurilor statului, tendinţă foarte răspândită în Europa acelor timpuri, pornindu-se de la domnia napoleoniană. La mijlocul secolului trecut exista încă o tendinţă accentuată ca tinerele fete care nu puteau fi înzestrate de părinţi conform rangului lor să fie trimise la o mănăstire. Un alt motiv puternic era cel religios: familiile numeroase trimiteau la mănăstire o fată, ca un fel de jertfă plătită divinităţii pentru păcatele lor. Al.I.Cuza a restrâns această afluenţă spre mănăstiri limitând vârsta de intrare în respectivele lăcaşe la peste 40 de ani pentru femei.
Prin legislaţia dată în timpul domniei sale , Cuza a încurajat ideea că femeia trebuie educată, cizelată, ea făcând parte din societate românească ce se grăbeşte să devină europeană. Dar această preocupare este strict legată de aspectul de clasă. Femeia rafinată, cultă , care poate reprezenta cu succes un bărbat şi patria sa trebuia să facă parte şi din elita socială, aceasta fiind principala cale de propulsare pentru ea. Astfel, Cuza a fost tributar concepţiei din epocă şi nu a depăşit-o decât prin unele amendări ale situaţiei femeii, amendări care însă nu periclitau statutul bărbatului în societate. 
Cuza era de părere că femeia trebuia să se cultive, atât prin şcoală, cât şi prin studiu individual, dar că nu îşi poate neglija treburile familiale. Şi la fel ca majoritatea oamenilor politici ai vremii, Cuza a considerat că menirea principală a femeii este educarea şi creşterea copiilor, dar nu a făcut din aceasta singura responsabilitate. A fost plăcut impresionat de implicările sociale ale femeilor, având un foarte bun exemplu în soţia sa, Elena Cuza. Concepţia sa dovedea clar o deschidere spre Occident şi spre acea parte a Europei care începea să respecte femeia pentru celelalte calităţi ale ai, exceptându-le doar pe cele materne.
Statutul social al femeii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea evoluează odată cu societate însăşi. Începând cu această epocă femeile aparţinând elitei îşi câştigă libertatea de a se mişca în societate, conduce şi influenţează covârşitor viaţa mondenă, participă la viaţa politică, chiar dacă nu are drepturi politice, patronează viaţa artistică şi mişcările modernizatoare, militează pentru realizarea idealurilor unioniste, se preocupă de propriia educaţie şi joacă un rol esenţial în viaţa privată.

Prof. Cetean Daniela, 
Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”
Alba Iulia

Sursa imaginii: internet

 

Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 

 

Aniversăm, în ziua de 15 Ianuarie 2019, 169 de ani de la nașterea Poetului nostru Național Mihai EMINESCU și vom comemora, în ziua de 15 Iunie 2019, 130 de ani de la trecerea Poetului în eternitate.

 

Marele Poet a mai avut încă 7 frați și 3 surori și este de neuitat relația de iubire și de prietenie care i-a unit pentru toată viața pe Genialul Mihai EMINESCU (15 Ianuarie 1850 – 15 Iunie 1889), poeta Veronica MICLE (22 Aprilie 1850 – 03 August 1889) și marele povestitor Ion CREANGĂ (01 Martie 1837 – 31 Decembrie 1889), iubire și prietenie ce au dăinuit până la moarte!

Plecat dintre noi în floarea vârstei, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești a lăsat posterității o creație literară vastă – poemul Luceafărul, capodoperă a literaturii române și universale, a fost scris în anul 1883. Carte de învățătură pentru generațiile care i-au urmat, opera eminesciană este și va rămâne și peste veacuri, unică, de neegalat.

În poezia patriotică Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, scrisă la vârsta de 17 ani – și publicată pentru prima oară în anul 1867, în revista literară Familia, condusă de Iosif VULCAN –, Poetul dedică un imn de slavă țării iubite în care s-a născut și a trăit.

 

Pentru noi, generațiile următoare de poeți, această creație literară reprezintă un exemplu de exprimare a dragostei și recunoștinței față de poporul român și față de țara noastră natală, România, pe care avem datoria să o iubim, să o respectăm și să o apărăm pe vecie!

 

Mihai ANTHONY

 

 

Dedicații literare – poezie românească

 

de la Mihai EMINESCU, la poeții anului 2019

 

 

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

 

                        Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

                        Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

                        Braţele nervoase, arma de tărie,

                        La trecutu-ţi mare, mare viitor!

                         Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

                         Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

                         Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

                         Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

                        Vis de răzbunare negru ca mormântul

                        Spada ta de sânge duşman fumegând,

                        Şi deasupra idrei fluture cu vântul

                        Visul tău de glorii falnic triumfând,

                         Spună lumii large steaguri tricoloare,

                         Spună ce-i poporul mare, românesc,

                         Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

                         Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

 

                        Îngerul iubirii, îngerul de pace,

                        Pe altarul Vestei tainic surâzând,

                        Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

                        Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

                         El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

                         Guste fericirea raiului ceresc,

                         Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

                         Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

                        Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

                        Tânără mireasă, mamă cu amor!

                        Fiii tăi trăiască numai în frăţie

                        Ca a nopţii stele, ca a‘ zilei zori,

                        Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

                         Arme cu tărie, suflet românesc,

                         Vis de vitejie, fală şi mândrie,

                         Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

 

 

Mihai EMINESCU – 02 Aprilie 1867

(apărută în Revista Familia)

 

 

Dar, de Anul Nou

soției mele dragi, Agnes

 

În încleştarea dintre ieri şi azi,

Când Cercul unui An

Se sparge-n fulgere,

Mă doresc alergând –

Cerb de raze

Să potolesc vânturile

Şi să adun nestematele ploii

Pentru cununa ta de sărbătoare.

 

Am înmănuncheat glasul Îngerilor

Și mi-am adăpostit Dorurile

În palatele de cleştar

Ale Veşniciei

Pentru a-ţi putea spune:

– Primeşte-le iubito,

Este micul meu Dar

De Anul Nou!

 

 

 

Mihai ANTHONY, 01 Ianuarie 2019

(din volumul de poezii „Tainele iubirii”)

 

Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 

 

Pe Eminescu l-am cunoscut din fragedă pruncie, când mama ne-adormea un pic, cu „Somnoroase păsărele”.

Am aflat de la părinți, profesori și din opera lui, că era ca un „Făt-Frumos din lacrimă”, un tinerel frumos, tras ca prin inel, cu fața luminoasă. Dar de fapt, ne-am dat seama, până la urmă, că era chiar el, poetul nepereche.

Contemporanii lui îl admirau pentru talentul și măiestria în mânuirea versului, pentru talentul în interpretarea cântecelor populare românești, prin profunzimea gândirii filozofice.

L-am reîntâlnit pe Eminescu, când eram mari, la vârsta primelor iubiri, brodând esența unei firi „în lacul lui, cu-albastra-i floare”.

Pe băncile școlii l-am studiat și am încercat să-l înțelegem, dar am înțeles doar o fărâmă din opera lui, pentru că era un „poet întreg” al neamului românesc.

A lăsat moștenire urmașilor o operă fabuloasă, a lăsat o limbă română perfectă, pe care a introdus-o în universalitate.

Mereu ne raportăm la Eminescu, găsindu-i în opera lui noi sensuri artistice și filozofice. Nu ne săturăm de Eminescu.

Dacă îl căutăm pe pământ , îl vom găsi în codrii deși, în lacuri și izvoare, în cântul păsărilor, dar și al marilor cântăreți, îl vom găsi seara pe deal sau pe aleea plopilor fără soț.

Dacă îl căutăm pe cerul înstelat, îl vom vedea în Luceafăr și un întreg univers.

Îl vom găsi pe Eminescu și atunci când pătrundem în istoria zbuciumată a neamului românesc, în lupta continuă, plină de jertfe supreme, pentru refacerea unității într-o singură țară, Dacia (România Mare).

Prin opera lui, poporul român a ajuns în universalitatea lumii.

Prin frământările noastre de zi cu zi, abordându-l pe Eminescu, ne dăm seama că de fapt, Eminescu este în noi.

Cu cât ne apropiem mai mult de sensul vorbelor sale din carte, ni se pare că el este tot mai departe, depășind orizontul cunoașterii noastre..

Eminescu a fost un mare vizionar, a trasat cu limpezime neegalată calea de urmat pentru definirea ca țară a națiunii române.

Limba și credința au constituit stâlpii fundamentali în supraviețuirea peste veacuri a românilor, care au ajuns în acel magic an 1918, să-și îndeplinescă visul de aur, Marea Unire.

Același Eminescu ne-a învățat cât de necesară este cunoașterea istoriei acestui neam, pentru cunoașterea prezentului și încrederea în privirea spre viitor.

A avut un mare rol în reformarea învățământului românesc, în secolul al XIX-lea.

Acum , facem apel la Eminescu, pentru a afla cine am fost în cei 100 de ani de la Marea Unire.

Tot Eminescu ne poate învăța, prin viziunea lui, ce trebuie să facem și în următorii 100 de ani.

Un lucru simplu trebuie să facem, să ascultăm de Eminescu.

Pentru români, Eminescu rămâne un vis, un Titan, și în cultură rămâne de neatins.

Mereu trebuie să-l căutăm pe Eminescu în trăirile noastre, căci fără el am fi cu toții goi.

Până la urmă o să-l găsim pe Eminescu, căci „Eminescu este chiar în noi”!

 

A consemnat,

 

Col(r)dr.ing. Avădanei Constantin

 

Președintele Grupului de Inițiativă ,,CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”